După Justiție, cea mai politizată instituție este Educația

Greva generală a cadrelor didactice și a personalului auxiliar din învățământul preuniversitar continuă să fie capul de afiș al mass-media. Premierul Nicolae Ciucă a declarat ieri la Cluj că nu va promite niciodată ceva ce nu se poate realiza. Ce înseamnă „niciodată“ pentru șeful executivului, care a anunțat că azi își va depune demisia din funcția de prim-ministru? Nimic mai mult decât un joc de glezne politicianist, așa cum ne-a obișnuit generalul Ciucă de la preluarea mandatului.

Ultima ofertă a guvernului de a aloca personalului didactic și auxiliar din învățământ aflat în a cincea zi de grevă generală sume forfetare și bonuri valorice de până la 1.500 de lei în lunile iunie și octombrie a fost respinsă în unanimitate de liderii de sindicat, care susțin că ce au promis guvernanții i-a revoltat și mai mult pe dascăli.

Mitingul de ieri din Piața Victoriei urmat de marșul până la Palatul Parlamentului au arătat că „România Educată“ a profesorilor, învățătorilor și educatorilor a ieșit în stradă tocmai pentru a revendica obiectivele proiectului inițiat de președintele Iohannis în urmă cu 7 ani și care a fost votat de Senat sub forma celor două legi ale Educației imediat după declanșarea grevei generale din învățământul preuniversitar.

 „Salarii decente, educație demnă“, „Nu suntem asistați social“, „Vrem să fim în Europa“ sunt câteva din sloganurile greviștilor. „Nu doar majorarea salariilor este obiectivul acestei greve“, a spus pentru Deutsche Welle vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) George Purcaru. „Avem nevoie de o lege a protecției cadrelor didactice în condițiile în care la momentul actual trebuie să ne asigurăm aproape singuri paza noastră și a elevilor din cauza lipsei acute a paznicilor (…) Cerem eliminarea birocrației din școli. Cadrele didactice au ajuns să aloce mai mult timp întocmirii de hârtii decât să-și facă meseria la catedră. E vorba de dosare întregi de procese-verbale pe care trebuie să le întocmească despre cum își fac datoria. E absurd“.

Dascălii nu vor încheia greva generală până la instalarea noului guvern, spun liderii de sindicat. Le va da mai mult guvernul Ciolacu? Și dacă da, pentru ca în felul acesta liderul PSD să intre triumfal în budoarul puterii de la Palatul Victoriei, de unde va scoate banii, având în vedere și exigențele Planului Național de Redresare și Reziliență (PNNR)?

„Nu ne interesează cine e la putere, ci doar soarta copiilor noștri“

Jocul de-a șoarecelele și  pisica pe care îl prestează în aceste zile guvernul Ciucă în relația cu sindicatele din învățământ pune presiune pe milioane de români – profesori, părinți și mai ales elevi, iar dintre ei cel mai mult pe elevii din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, care urmează să susțină examenele de evaluare națională, respectiv bacalaureatul.

Vicepreședintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar Eugen Ilea spune pentru DW: „Suntem de acord că problemele din sistemul de Educație care se perpetuează de 33 de ani au ajuns la punctul de fierbere, dar nu putem să riscăm viitorul copiilor noștri arătându-ne favorabili acestei greve. Ceea ce consideră oportun cadrele didactice și liderii sindicali nu e oportun și pentru copiii noștri, care au datoria, dar și dreptul de a învăța carte și de a-și construi o carieră. Revendicările legitime ale profesorilor nu trebuie să dăuneze intereselor elevilor. Nu ne interesează cine e la putere, ne interesează doar soarta copiilor noștri“.

Ceea ce m-a surprins la manifestația din Piața Victoriei a fost tăcerea, eschiva de a asuma o voce despre problemele din Educație care să devină o voce publică, o voce liberă. Dincolo de trilul vuvuzelelor, am constatat cu amărăciune – și eu am fost profesor, absolvent la Litere – că intelectualilor din sălile de clasă le e teamă să spună ce vor, chiar și sub pavăza anonimatului. „Vorbiți cu liderul de sindicat“ a fost răspunsul celor mai mulți pe care i-am solicitat să spună care sunt racilele sistemului de învățământ. Sau, în cel mai bun caz, mi s-au repetat mecanic, la virgulă, cerințele înscrise de liderii sindicali pe lista revendicărilor.

Educația la limita de avarie, butonul roșu al imposturii clasei politice

Politizarea școlii este profesiunea de credință a politicienilor care îl iau în brațe pe „Lasă-i să moară proști“ din filmul lui Lucian Pintilie „De ce trag clopotele, Mitică?“, inspirat de eternul și fascinantul Caragiale.

Problemele din învățământul românesc sunt mult mai grave și mai adânc tributare politicii struțului decât le prezintă marea parte a mess-media, politicienii, președintele Iohannis, ONG-urile, asociațiile de părinți și chiar sindicatele. Punctele la lumina zilei pe care le arată cu degetul de peste trei decenii actorii pe care i-am enumerat se rezumă de regulă la subfinanțarea sistemului de învățământ și la salariile mici ale cadrelor didactice, în special din învățământul preuniversitar.

Încercările câtorva miniștri ai Educației de a reforma sistemul de învățământ au eșuat sub presiunea decidenților de la vârful puterii politice. Cine a refuzat să facă sluj în fața partidelor sau a alianțelor politice la guvernare a trebuit să plece acasă. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în cazul lui Mihai Șora sau al lui Mircea Dumitru, fiecare dintre ei refuzând să subordoneze ABC-darul școlii bibliei anacronice și incestuoase a puterii politice dâmbovițene.

Ce se va alege din această grevă a cadrelor didactice e greu de spus în momentul de față. Accentele politice care o însoțesc nu trebuie nici acestea ascunse sub preș. La fel cum nu trebuie trecute cu vederea păcatele cronicizate din sistemul de învățământ, începând cu cazurile de nepotism, cu goana după funcțiile de inspectori școlari sau de directori de școli, cu lipsa de vocație a multor locatari ai catedrei, cu flagelul meditațiilor și încă altele. Lista rămâne deschisă și o cunosc deopotrivă ministerul Educației și cei trei actori principali ai sistemului: cadrele didactice, părinții și elevii.

Din păcate, în cazul de față, cei din urmă nu sunt cei dintâi, așa cum s-ar cuveni.