După alte 4 legislaturi, o vom lua de la capăt!

O noutate remarcabilă, mai puţin comentată, este acordul politic privind scăderea pragului electoral la 3%. Pare ceva neînsemnat, dar să ne amintim că PNŢCD a ieşit din Parlament şi din istoria post-decembristă ca urmare a ridicării pragului la 5% (şi 10% pentru alianţe) înaintea alegerilor legislative din anul 2000. Se încercase probabil scoaterea din joc a PRM şi PUNR, care în 1994 intraseră în Parlament cu scoruri sub 5%, dar pe termen scurt a părut un calcul greşit. Este adevărat că PUNR care fuzionase cu PNR nu a reuşit să treacă pragul, dar PRM obţinea în jur de 20%, devenind al doilea partid ca mărime. Abia după alte două legislaturi, la alegerile din 2008, PRM avea să rămână în afara Parlamentului de la Bucureşti, în condiţiile votului uninominal. Un an mai târziu, în schimb, la alegerile pentru Parlamentul European, care prevedeau votul pe lista de partid, PRM obţinea 8,65% din voturi. În cele din urmă, la ultimile alegeri europene, în 2014, PRM nu a mai obţinut niciun mandat. Aşadar o schimbare a legii electorale nu are urmări imediate, fiind nevoie de mai multe rânduri de alegeri pentru a da roade cu adevărat.

Ce consecinţe va avea reforma anunţată nu putem anticipa. Dar să observăm că ea se produce exact în momentul în care pragul de 5% îşi manifestă mai vizibil efectele pozitive. Nu doar că astăzi nu mai există în Parlament niciun partid cu vederi etniciste radicale, ci şi alianţele de guvernare se constituie mai uşor, graţie concentrării vieţii politice. Legea actuală trebuie, evident, să fie modificată, dar pragul de 5% precede această lege şi nu are de fapt nicio legătură cu ea.

Pragul electoral este menit să corecteze efectele principiului proporţional, care provoacă, de cele mai multe ori, o mare fărâmiţare a vieţii politice. Nu ştim dacă s-au făcut, în culise, anumite calcule politice, dar există riscul ca adevăratele beneficiare ale scăderii pragului să fie altele decât cele vizate. În orice caz, ar fi păcat să se renunţe la ceva ce funcţionează bine de dragul unor proiecţii de viitor destul de incerte.

De altfel, reforma aşa cum a fost ea anunţată pare excesivă. În primul rând, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, legea electorală va fi nevoită să relaxeze condiţiile de înfiinţare a unui partid nou. Nu este încă limpede dacă va fi vorba de 3 sau de mai mulţi membri fondatori, dar condiţiile restrictive actuale au fost anulate. La acestea se adaugă finanţarea de la buget a campaniilor electorale care permite şi grupărilor fără resurse mari să intre în competiţie. Un partid cu 3 membri fondatori ar putea prezenta cu uşurinţă o listă la alegerile legislative din 2016 dacă va reuşi să-şi asigure finanţarea minimă necesară. Este deja un avans extraordinar de mare care va îngădui unui grup politic constituit în ”reţea”, ca Partidul Piraţilor, să participe în alegeri fără să aibă un sediu sau alt patrimoniu cu funcţie reprezentativă. Practic, partidele vor putea exista în afara unui teritoriu sau patrimoniu identificabil. Oricine va putea participa la alegeri fără restricţiile de până acum. Dar riscul, uşor de întrevăzut, este ca după alte 4 legislaturi să ne trezim în Parlament, cu 15 partide de câte 3-4%, toate cu ambiţii guvernamentale şi idei mai puţin conciliabile.

O reformă înţeleaptă schimbă cu hotărâre ceea ce e de schimbat şi păstrează cu grijă ceea ce a fost bun. Or, reforma actuală, aşa cum a fost ea anunţată, pare că vrea să ia din nou lucrurile de la început ca şi cum toţi cei 25 de ani de democraţie s-ar fi scurs în zadar şi nu s-ar fi acumulat nicio experienţă pozitivă şi nicio cunoaştere pe niciun plan.