Ed Miliband ar putea ajunge pe Downing Street

Ultima dezbatere televizată înainte de alegeri era să provoace prăbuşirea - la propriu - a lui Ed Miliband. După o emisiune în direct, la Yorkshire, unde a răspuns întrebărilor venite din public, politicianul laburist aproape că şi-a pierdut echilibrul pe scenă.

Ar fi putut fi unul din acele momente reprezentative în cariera unui politician. Miliband şi-a revenit, însă, în ultimul moment, exact ca în sondajele recent apărute în Marea Britanie. Nu mai departe de anul trecut, nici cei mai înflăcăraţi membri ai Partidul Laburist, nu s-ar fi încumetat să parieze pe victoria actualului lor şef. În mai toate sondajele, cota lui de popularitate era catastrofală. Nu puţini britanici erau de părere că laburiştii nu vor repurta nicio victorie electorală, câtă vreme sunt conduşi de un personaj precum Miliband: searbăd, impopular, prolix, deloc simpatic.

În orice clasă, la şcoală, există un Ed Miliband. Serios, tocilar, mai puţin sociabil - ciudatul clasei, cum ar veni - un copil care poate deveni profesor sau manager, însă nicidecum premierul unei ţări atât de importante, aflat permanent în atenţia mass-media. Când a fost filmat în timp ce devora o chiflă cu bacon, adversarii săi nu au ratat ocazia de a-l ridiculiza. În Marea Britanie, scopul - acela de a-i prezenta pe adversarii politici drept nişte troglodiţi - scuză orice mijloc.

Analiştii care fac abstracţie de chiflele cu bacon vor descoperi foarte repede că Ed Miliband are un CV politic şi academic absolut excepţional. Ed, fiul cel mai mic al unui profesor de marxism - Ralph Miliband - a crescut alături de fratele său David într-un mediu intelectual de stânga, tradiţional. Părinţii săi, evrei polonezi care au fugit de Hitler în Marea Britanie, s-au îngrijit cum se cuvine de educaţia lui Ed şi David. Ambii copii au studiat la Oxford şi au cunoscut ascensiunea politică în Partidul Laburist în vremea lui Tony Blair. David a fost ministru de externe în timpul mandatului lui Gordon Brown, iar Ed s-a ocupat de domeniul energetic - două cariere politice abrupte, până în momentul "fratricidului" politic din 2010.

A părut firesc la acea vreme ca fotoliul de şef al partidului, rămas gol după demisia lui Brown, care pierduse alegerile, să revină lui David Miliband. Un politician simpatic, de cursă lungă, de tip Blair, din aripa dreaptă şi de succes a partidului. Numai că această candidatură s-a transformat pentru David Miliband într-o aprigă luptă politică împotriva fratelui său. Care frate, într-un final, l-a şi învins cu ajutor sindical. Evenimentele de la acea vreme din tabăra laburistă au determinat presa britanică să vorbească despre cuplul "Cain şi Abel".

Reverberaţiile înfruntării între David şi Ed Miliband nu au dispărut nici astăzi, episodul fiind folosit de adversarii politici pentru a ilustra, chipurile, lipsa de morală a acestuia din urmă. Primarul conservator al Londrei, Boris Johnson, nu s-a sfiit să spună că Ed Miliband ar face chiar mai mult rău ţării decât fratele său.

Nu puţini politicieni îl acuză pe Ed Miliband că vrea să întoarcă ţara la "blairism", printr-o politică de prietenie economică de factură neoliberală. În schimb, şeful laburiştilor spune că doreşte estomparea clivajului social din Marea Britanie, scăderea taxelor de studiu, salvarea sistemului de sănătate şi relaxare fiscală pentru angajaţi. Miliband se declară un susţinător al Europei şi al egalităţii de şanse. Cu un asemenea discurs, în Germania ar fi un social-democrat adevărat.

La un moment dat, luna trecută, Miliband a spart gheaţa electorală. Nu este exclus ca David Axelrod, unul din consilierii lui Barack Obama şi om de bază în campania electorală a Partidului Laburist, să-l fi ajutat să fie el însuşi în faţa aparatelor de filmat. Revenirea lui este spectaculoasă. Brusc, Ed Miliband a devenit un politician cu umor, convingător, cald.

Imaginea lui s-a îmbunătăţit atât de rapid, încât puştii britanici au început să îşi facă selfiuri cu şeful laburist, postate apoi pe Internet în grupul intitulat sugestiv Mili-Fans. În ce măsură sondajele vor fi decisiv influenţate de revenirea lui Miliband se va vedea abia pe 7 mai, în ziua alegerilor.

Ed Miliband continuă să fie văzut ca parte a unei caste politice, elitiste, antipatizată de popor. În orice caz, la fel ca David Cameron, Ed Miliband va avea dificultăţi majore în formarea unui guvern după alegeri.

Cele mai recente sondaje prezic că niciunul dintre candidaţi nu va obţine scorul suficient pentru a avea majoritate guvernamentală. Câștigătorul alegerilor va fi, probabil, dependent de un partener de coaliție, context în care ultimul cuvânt îl vor avea partidele mici. Ar fi liberalii dispuşi să schimbe macazul? Și cât de mult succes vor avea, oare, populiștii de la UKIP?