#entr_ro: "Cum se poate gândi diferit despre acest război?"

Mulţi ruşi sunt pentru acest război, care poartă obligatoriu în Rusia denumirea de "operaţiune militară specială". Potrivit institutului demoscopic de stat VZIOM, aproximativ 68 la sută sunt pentru. Mass media critice şi independente aproape că nu mai există în Rusia şi mai ales vârstnicii urmăresc exclusiv televiziunea de stat.

Câţiva tineri ruşi au povestit pentru DW, sub pseudonim, ce discuţii au cu părinţii lor, în parte din 2014, de la anexarea Crimeei şi intrarea în vigoare a sancţiunilor occidentale. Iată trei poveşti de viaţă.

"Tatăl meu şi-a pornit gândirea critică, dar mama mea rămâne o susţinătoare înfocată a lui Putin."

Ielena, 29 de ani, trăieşte la Moscova şi dezvoltă tehnologii IT pentru ONG-uri

Acesta este un război amplu şi sunt definitiv împotrivă. În prima zi am fost şocată şi am plâns când am văzut ştirile. Mi-e ruşine, sunt tristă şi mă simt răspunzătoare că boala ţării noastre sub forma unui preşedinte nu ne afectează doar pe noi, ci şi oameni din alte ţări. Nu am ales niciodată acest guvern şi am luat parte la proteste.

Şi acum m-am dus iarăşi la proteste, am semnat tot ce se poate semna contra războiului. Discut cu oamenii ce ar putea face pentru a influenţa cumva situaţia. Recent am mers împreună cu prieteni într-o staţie de metrou din Moscova şi am împărţit acolo bentiţe verzi ca simbol al păcii. Au existat reacţii foarte diferite. Un  bărbat în vârstă a venit la noi cu lacrimi în ochi cerând o bentiţă suplimentară pentru soţia sa. Dar a existat şi o femeie mai în vârstă care a ţipat în gura mare că am fi nişte fascişti care trebuie omorâţi.

Şi părinţii mei trăiesc la Moscova. Tatăl meu are 59 de ani şi lucrează pentru o firmă de transport valori. Mama mea are 63 de ani şi este pensionară. Înainte a fost scenaristă şi a făcut emisiuni pentru copii. Când a început povestea aceasta în Ucraina ne-am certat. Părinţii mei au crezut tot ce au văzut la televizor. În dimineaţa zilei de 26 februarie l-am sunat pe fratele meu care are aceeaşi părere ca şi mine. I-am propus să ne aşezăm toţi şi să stăm de vorbă. Şi am obţinut o victorie de 50 la 50.

L-am făcut pe tata să îşi dea seama că totul este groaznic. Între timp şi-a pornit gândirea critică. Şi înainte începuse să-şi dea seama că nu este totul aşa cum este prezentat la televizor. Dar ce a realizat între timp este pentru el catastrofal. A făcut o criză şi nu mai primea aer. Tot imaginarul său despre Rusia şi poporul rus s-a năruit.

Mama noastră nu s-a mai uitat decât la televizor după ce a ieşit la pensie şi a devenit o fanatică susţinătoare a lui Putin. Am încercat s-o convingem să citească surse alternative de informaţii dar nu vrea să audă de asta. De îndată ce i se spune că ideologia ei ar putea fi greşită devine furioasă şi agresivă, ca femeia aceea care ne-a făcut fascişti în gura mare. Când a devenit cunoscut că Ruslan Kadârov (preşedintele Ceceniei - n. red.) îşi va trimite trupele alcătuite din asasini cu sânge rece în Ucraina, aproape că a aplaudat de satisfacţie. Asta m-a durut.

Mama mea şi cu mine nu mai avem contact. Poate că voi vorbi cândva cu ea despre asta, când va resimţi toate consecinţele şi ochelarii ei roz vor căpăta fisuri. Dar tata e de partea noastră. El s-a opus mereu când m-am dus la proteste fiindcă îşi făcea griji pentru mine. După discuţiile pe care le-am avut mi-a spus, spre mirarea mea, că data viitoare mă va însoţi la demonstraţii.

"Mama mea repetă sloganuri propagandistice dar ambii avem o părere bună despre Boris Nemţov"

Anton, 24 de ani, designer, trăieşte în regiunea Moscova

Am crescut la Morozovsk, în regiunea Rostov, la aproximativ 200 de kilometri de oraşul ucrainean Lugansk. Cunosc ucraineni din copilărie, cu care am avut mereu relaţii foarte bune. În dimineaţa zilei de 24 februarie, când a început războiul, mi-am umplut raniţa pentru a mă ascunde în pădure în cazul în care s-ar fi ordonat mobilizarea. Mama m-a întrebat imediat unde am de gând să plec. Mi-a spus că sprijină războiul împotriva Ucrainei, care ar fi trebuit ocupată complet încă din 2014, şi că Putin face totul foarte bine. Am rămas cu gura căscată. Mama mea are 52 de ani şi crede în tot felul de lucruri ciudate cum ar fi runele, cărţile de tarot sau teorii conspiraţioniste. Când vorbeşte despre politică, repetă lozinci propagandistice. Dar eu nu m-am aşteptat ca ea să justifice uciderea unor oameni în ţara vecină. Îmi este important s-o conving că omuciderile nu se pot justifica prin nimic.

Cred că războiul este inacceptabil. Am făcut stagiul militar şi mi-am dat seama încă de atunci că în ţara noastră ceva nu funcţionează corect. Nu am avut voie să fotografiem tehnică de luptă defectă iar ofiţerii furau carburant. Când m-am întors din armată am început să merg la proteste. Războiul este produsul acestui sistem şi de aceea încerc să o conving pe mama că ceea ce se întâmplă în Rusia nu este normal. În a doua zi de război, pe 25 februarie, am vorbit despre toate, fără ceartă şi fără crize de nervi. Am construit un lanţ logic, i-am adus argumente, am îndemnat-o să-l citească pe Orwell. A doua zi am stat iarăşi de vorbă în linişte. Dar nu cred că o pot convinge. În  mintea ei este o mare învălmăşeală, dar eu încerc totuşi. De exemplu ambii am fost de acord că Boris Nemţov (un politician rus, adversar al lui Putin, ucis în 2015 în centrul Moscovei - n. red.) a fost un om de bine.

"Dacă oamenii justifică acest malaxor de carne, oare ce altceva mai pot ei justifica?"

Alena, 26 de ani, economistă din Sankt Petersburg

Mama mea are 47 de ani şi lucrează în administraţia unui spital. Tatăl meu are 56 de ani şi lucrează la căile ferate ruse. Ambii trăiesc la Perm şi au sprijinit deja din 2014 guvernul rus, repetând ca papagalii ce auzeau la televizor.

Dar opiniile lor s-au schimbat între timp. Totul a început în 2014, când în urma interdicţiilor de import nu mai cumpăram în fiecare zi brânză, fiindcă nu ne mai puteam permite şi fiindcă nu mai era la fel de gustoasă. Pe atunci eram în clasa a 11-a şi îmi amintesc bine de asta. Tot pe atunci salariul lui tata la căile ferate s-a diminuat fiindcă statul investea mulţi bani în Crimeea. Am studiat la Academia de Ştiinţe Economice şi le-am explicat clar că după anexarea Crimeei am început brusc să nu mai trăim la fel de bine, fiindcă banii noştri acolo se duc. A meritat asta? Un argument bun era mereu următorul: "Aţi muncit mereu din greu pentru mine şi sora mea iar la final, dat fiind că guvernul pe care noi nu l-am ales, a luat cu forţa o parte dintr-o altă ţară, calitatea vieţii noastre s-a înrăutăţit total."

Sunt de acord că este posibil ca oameni din generaţii diferite să vadă anumite lucruri în mod diferit, dar nu în privinţa celor ce se petrec acum. Sunt bucuroasă că părinţii mei par să-mi împărtăşească părerea despre război. Nu ştiu dacă cineva care are o părere bună despre război poate fi în continuare un om bun. Mă gândesc mereu ce altceva mai pot justifica cei care justifică această maşină de tocat carne. Nimeni nu-şi poate dori astfel de părinţi. Dar noi copiii le putem fi de ajutor. La câte informaţii există le putem oferi orientare.