1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Erdogan: Contestat spectacol electoral în Bosnia

Jülide Danisman
18 mai 2018

Înaintea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din 24 iunie, Erdogan foloseşte toate ocaziile pentru a convinge. Chiar şi în străinătate, el urmând să vorbească la Sarajevo miilor de turci care trăiesc în Europa.

https://p.dw.com/p/2xwdQ
Erdogan anunţând noi alegeri
Erdogan anunţând noi alegeriImagine: Reuters/M. Cetinmuhurdar

Duminică, la Sarajevo, va fi singura apariţie electorală în Europa a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, atunci când va participa la adunarea generală a Uniunii Democraţilor Turci Europeni (UETD), la care sunt aşteptaţi circa 20.000 de turci. Preşedintele organizaţiei, Zafer Sirakaya, defineşte UETD ca fiind o organizaţie civică, ai cărei membri trăiesc în peste 17 state, printre care şi în Franţa, Marea Britanie şi Olanda. Dată fiind apropierea de AKP-ul lui  Erdogan, organizaţia este considerată şi ca o prelungire a partidului de guvernământ turc în Europa.

Cu autobuzul la Sarajevo

Zafer Sirakaya se aşteaptă la o participare numeroasă la evenimentul din 20 mai: "În Europa trăiesc cca. 5,5 milioane de turci. Dacă vă gândiţi numai la această cifră, vă puteţi imagina cât de plină va fi sala. Cred că mulţi vor rămâne pe afară, pentru că locaţia va fi arhiplină."

"Turcii europeni", cum sunt numiţi de Sirakaya turcii care trăiesc în Europa, îşi vor trimite reprezentanţii locali în Bosnia. Călătoria cu autobuzul este deja organizată. Câţi şi din ce ţări se vor deplasa la Sarajevo, nu vrea să ne dezvăluie. Întrebat de DW, dacă discursul lui Erdogan în faţa "turcilor europeni" este un eveniment electoral, Sirakaya a afirmat: "Nu l-aş considera astfel".

Electoratul turc din Germania este decisiv

Mai ales turcii care trăiesc în Germania sunt importanţi pentru Erdogan, dat fiind că 1,4 milioane dintre cei aproximativ 4 milioane de turci din Germania au drept de vot. Este un număr impresionant, cu atât mai mult cu cât la apropiatele alegeri prezidenţiale fiecare vot contează. Numai 50 la sută plus un singur vot îi pot asigura lui Erdogan un nou mandat în fruntea ţării.

Susţinătorii AKP
Susţinătorii AKPImagine: Reuters/O. Orsal

O importanţă deosebită au avut turcii care trăiesc în Germania şi la referendumul pentru constituţie din aprilie 2017. Atunci, 63 la sută din totalul electoratului a votat pentru schimbarea legii fundamentale, adică în varianta susţinută de Erdogan. Aşadar este absolut de înţeles lupta pentru voturile numeroşilor turci din Germania, spune şi Gökay Sofuoglu, preşedintele Comunităţii Turcilor din Germania. Nu doar Erdogan a încercat să îi convingă pe aceştia, ci şi restul partidelor.

Interdicţii germane pentru politicienii turci în campanie electorală

Cu puţin timp înaintea referendumului din aprilie 2017, tensiunile dintre Turcia şi restul statelor europene, mai ales Germania, ajunseseră într-un nou punct culminant. Apariţiile publice ale politicienilor turci au fost interzise de autorităţile locale germane. Ceea ce i-a enervat atât pe politicienii turci cât şi pe simpatizanţii lor.

Dezbaterile au încetat în momentul în care guvernul federal a interzis apariţiile electorale ale politicienilor străini cu trei luni înainte de votul final. 

Preşedintele UETD, Zafer Sirakaya, critică această decizie, considerând că ea îi vizează doar pe politicienii turci. Şeful Comunităţii Turcilor din Germania, Gökay Sofuoglu, este de altă părere. Personal, el cunoaşte parlamentari AKP, care ar participa la evenimente politice în Germania. Interdicţia vizează mai degrabă acţiuni mai ample cu politicieni de top.

Agitaţie după întâlnirea cu Özil

Erdogan cu fotbaliştii Mesut Özil şi Ilikay Gündogan
Erdogan cu fotbaliştii Mesut Özil şi Ilikay Gündogan Imagine: picture-alliance/dpa/Uncredited/Presdential Press Service

În ciuda interdicţiei organizării evenimentelor electorale în Germania, Recep Tayyip Erdogan a reuşit să facă valuri. Recent, a agitat spiritele printr-o poză în care apare alături de jucătorii naţionalei germane de fotbal, Mesut Özil şi Ilkay Gündogan. Întâlnirea celor trei, din timpul unei vizite oficiale a preşedintelui la Londra, a încins spiritele în Germania, chiar şi în rândul politicienilor.

Dar care sunt reacţiilor celor cărora li se adresează această fotografie? În interiorul comunităţii turco-germane din Germania părerile sunt împărţite. Şeful UETD, Zafer Sirakaya, nu poate înţelege toată agitaţia: "Erdogan este un preşedinte legitimat democratic, iar fotografia este prezentată în presă ca fiind ceva negativ", critică el situaţia.

Gökay Sofuoglu spune sec: "Ar fi fost mai bine, dacă fotbaliştii, care au funcţie de model, să nu se fi întâlnit cu Erdogan cu puţină vreme înaintea alegerilor prezidenţiale". Presa nu ar trebui însă să exagereze. Sofuoglu este convins că orice critică a presei germane dă practic apă la moară lui Erdogan.