Erdogan: primul sultan al Turciei moderne

Turcia trece de la sistemul parlamentar la cel prezidențial de îndată ce președintele Recep Tayyip Erdogan va depune jurământul în fața legislativului, după victoria clară din recentele alegeri generale. Duminică, Erdogan a semnat un decret prin care a concediat peste 18.600 de funcționari de stat, între care aproape 9000 de polițiști, 6000 de rude și apropiați ai forțelor de ordine și 199 de cadre universitare. Este se pare ultimul val de concedieri în masă înaintea așteptatei anulări a stării de urgență, instituite în iulie 2016, după puciul eșuat împotriva regimului de la Ankara. 

Au trecut 13 ani de când partidul AKP, întemeiat și condus de Erdogan, a început negocierile de aderare la UE, un proces sprijinit de populația turcă. Pe atunci, se părea că democrația, libertatea de opinie și pacea socială sunt obiectivele urmărite de conducerea Turciei. Acum însă, președintele turc, devenit cu timpul tot mai islamist, naționalist și autoritar, va primi puteri fără precedent în istoria modernă a țării. El devine singurul factor major de decizie executiv, după ce Parlamentul își pierde funcția de control asupra Guvernului. Președintele are de luni de asemenea dreptul de a-i numi pe cei mai importanți membri ai aparatului judiciar, ceea ce îl transformă și în principalul factor de decizie juridic.

Nu există comparație cu Franța sau SUA

Ersin Kalaycioglu, de la Centrul Politic al Universității Sabanci din Istanbul, arată că nu se știe încă clar în ce fel exact se va schimba sistemul din Turcia: "Până acum, noul sistem nu a fost discutat cu noi decât în liniile sale generale. Nici opinia publică, nici politologii nu cunosc deocamdată detaliile precise", spune Kalaycioglu.

Erdogan nu obosește să repete că și alte state democratice au un sistem prezidențial. El se referă la sistemul prezidențial american și la cel semiprezidențial francez. Dar noul sistem din Turcia diferă major de cele din SUA și Franța. De exemplu, președintele american nu are dreptul să dizolve Congresul, pe când Erdogan poate dizolva parlamentul și convoca alegeri anticipate. În Franța, pe de altă parte, Parlamentul este cel care numește membrii Curții Constituționale; în Turcia, spre deosebire, tot șeful statului ia deciziile privind cele mai înalte instanțe.

Ersin Kalaycioglu atrage atenția asupra caracteristicilor autocrate din sistemul prezidențial turc. "Atât în sistemul american, cât și în cel francez există o societate civilă care joacă un rol foarte important. La noi aceasta este inexistentă." Iar Erdogan poate opera pe viitor în mod regulat cu decrete prezidențiale. Până acum, putea face acest lucru doar în cazul stării de urgență. Astfel, Erdogan poate anula orice decizie judecătorească, ceea ce face ca independența justiției în noul sistem prezidențial turc să fie practic imposibilă. Politologul Dogu Ergil împărtășește temerile colegului Kalaycioglu. Prin noul sistem, separarea puterilor în stat și independența justiției sunt de facto anulate, spune Ergil.

Pericolul ultranaționalismului

Rămâne și întrebarea dacă alianța încheiată de Erdogan cu partidul naționalist MHP înaintea alegerilor din 24 iunie va tensiona și mai mult situația în țară. Mulți se tem că atmosfera naționalistă va deveni și mai încărcată în Turcia din cauza MHP, formațiune care respinge unele valori democratice și care are o poziție dură față de minoritatea kurdă. Erdogan are nevoie de MHP pentru a păstra majoritatea în parlament. Aceasta ar putea constitui un obstacol major în calea soluționării pașnice a problematicii kurde și a apropierii Turciei de normele Uniunii Europene.

Este interesant de urmărit și cum va evolua relația Ankarei cu Occidentul. În 1999, Turcia a depus oficial cererea de aderare la UE; pe 3 octombrie 2005 au început negocierile de aderare. În cei 13 ani scurși de atunci nu s-au făcut însă progrese notabile. Iar prin instituirea stării de urgență, în urmă cu doi ani, negocierile de aderare au fost practic stopate. Kati Piri, raportoarea pentru Turcia a Parlamentului European, a declarat pentru DW că este în favoarea suspendării oficiale a negocierilor de aderare ale Turciei.

În acest timp, Turcia are și cu SUA una din cele mai dificile perioade din istoria relațiilor bilaterale. Aceste relații sunt afectate de mai multe diferende serioase: cel pe care Erdogan îl consideră principalul vinovat pentru puciul eșuat din 2016, Fetullah Gülen, trăiește în SUA. Washingtonul cooperează în Siria cu mișcarea kurdă YPG, considerată de Turcia drept organizație teroristă. Iar Turcia vizează cumpărarea de rachete rusești S-400, în pofida refuzului NATO de a achiziționa aceste arme. Toate aceste probleme au ruinat aproape relațiile bilaterale turco-americane.

Dogu Ergil atrage atenția în context asupra ultimelor sondaje de opinie date publicității în Turcia: potrivit acestora, SUA sunt mai puțin iubite în Turcia decât în Iran. În societatea turcă sporesc sentimentele anti-americane și anti-UE, avertizează Ergil - și asta inclusiv independent de politica lui Erdogan.