Escaladarea situaţiei din Liban
12 decembrie 2007Atentatul a contribuit la escaladarea situaţiei deja extrem de tensionate din ţară. De luni de zile guvernul pro occidental şi opoziţia pro siriană nu reuşesc să cadă de acord asupra viitorului preşedinte al Libanului. Luni urmează a avea loc deja un al noulea demers în acest sens.
Armata libaneză se bucură de un foarte bun renume. Ea e considerată a fi singura instituţie a statului care mai funcţionează. În disputa dintre cele două tabere, opoziţia pro şi guvernul anti sirian, armata a adoptat o poziţie neutră. Renumele bun al armatei se datorează conducerii sale: înainte de toate generalului Suleiman, care poate spera să devină noul preşedinte al Libanului dar şi generalului Francois al Haj, care ar fi urmat să-i ia locul într-o atare situaţie.
Al Haj, unul din puţinii eroi naţionali a fost ucis miercuri în primele ore ale dimineţii la Beirut printr-un atentat cu bombă. Generalul se afla în drum spre locul său de muncă. Atentatul s-a produs în apropierea ministerului apărării şi a palatului prezidenţial. Reprezentaţi guvernamentali au acuzat de îndată Damascul de implicare în acest atentat. S-au făcut auzite şi voci care cred că autorii ar face parte din reţeaua teroristă Al Qaeda. Generalul al Haj a condus operaţiunile de la începutul anului contra unor extremişti islamişti într-una din taberele de refugiaţi palestiniene din nordul Libanului.
Hilal Khashan, profesor la universitatea americană din Beirut e de părere că atentatul va apropia cele două grupări învrăjbite şi va face posibilă alegerea - în sfârşit - unui nou preşedinte. Atentatul, spune el, va crea un nou climat în ţară în favoarea armatei.
Atentatul de astăzi este însă şi un avertisment. În Liban nimeni nu se poate simţi în siguranţă. Nici măcar armata.