1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
FotbalRomânia

Europeanul de fotbal din Germania, o experiență de neratat

16 aprilie 2024

Au rămas mai puțin de 60 de zile până la Campionatul European de fotbal. Federația germană și-a trimis la București ambasadorii care au vorbit despre importanța sportivă și socială a competiției.

https://p.dw.com/p/4epM9
România București | Conferința de presă a lui Thomas Hitzlsperger, aici alături de fostul fotbalist român Vlad Munteanu
Vlad Munteanu și Thomas Hitzlsperger, doi foști fotbaliști, actuali angajați în federațiile de fotbal din România și GermaniaImagine: Cristian Ștefănescu/DW

Prima amintire despre România a fostului internațional german Thomas Hitzlsperger nu este deloc plăcută: selecționata de fotbal a Germaniei juca, în 2004, pe stadionul Giulești. ”Nu am făcut parte din acea echipă. Eram acasă iar tatăl meu mi-a spus să mă uit la televizor pentru că Germania este învinsă de România într-un mod drastic, cu 1 la 5”.

După doi ani, în 2006, Germania avea să găzduiască un turneu final de campionat mondial. Lumea l-a numit ”basmul german de vară”. România nu se calificase atunci la competiția mondială - dar va fi prezentă, peste două luni, la un foarte probabil nou ”basm de vară”. Germania este iarăși gazda unui turneu final de fotbal, de data aceasta a Campionatului European. Iar România, mărturisește Hitzlsperger, și-a câștigat un fan în plus - după doar o seară petrecută în București, prima din cele trei zile în care fostul fotbalist se află în România în contextul apropiatului turneu european.

România București | Thomas Hitzlsperger
Fostul fotbalist Thomas Hitzlsperger, ambasador pentru diversitate al federației germane de fotbalImagine: Cristian Ștefănescu/DW

Ambasador al diversității

La sfârșitul carierei de fotbalist, în 2014, Hitzlsperger a surprins lumea sportului când s-a destăinuit unui săptămânal politic german că este gay. Trei ani mai târziu a acceptat propunerea Federației Germane de Fotbal de a deveni ambasador pentru diversitate iar anul acesta - alături de alți șapte foste și foști sportivi și arbitri - a fost invitat de Ministerul federal de Externe să promoveze Germania în calitatea de gazdă a campionatului european.

Propunerea venită din partea șefei diplomației de la Berlin, Annalena Baerbock, a fost pentru Hitzlsperger ”o mare onoare, pentru că tot ce a însemnat până acum viața mea se potrivește cu ceea ce Germania și guvernul german doresc să transmită”, explică fostul fotbalist, într-un interviu pentru DW. ”Așa că sunt puțin mândru că am fost invitat să spun lumii că suntem o țară care se bucură de oaspeți, că pentru noi valori precum respectul, fair play-ul și coeziunea sunt relevante, că ne este important să fim împreună iar la asta contează și spiritul competiției”.

O seară de ajuns să te îndrăgostești de România

La București a ajuns deoarece ”sunt mereu dornic să descopăr ceva nou” și pentru că l-a solicitat în mod special șeful misiunii diplomatice a Germaniei în România, Peer Gebauer. ”A fost un semnal grozav și am fost imediat de acord, pentru că nu am avut prea mult contact direct cu România. Și, iată”, subliniază sportivul, ”după atât de puțin timp, constat că este chiar minunat să fiu aici, unde oamenii sunt foarte prietenoși și se bucură de apropierea Campionatului European. Voi mai merge și în Scoția și în Anglia (unde a fost legitimat la mai multe cluburi - n.red), dar acolo sunt ca acasă. Or, ideea misiunii mele este de a crea legături noi”.

De fapt, Hitzlsperger a jucat deja și alături de jucători români, dar și împotriva unor echipe de club din România. A fost campion al Germaniei cu VfB Stuttgart în 2007, coechipier cu internaționalul român Ciprian Marica în echipa care a eliminat Poli Timișoara în calificările Ligii Campionilor. A fost și vicecampion al Europei cu selecționata Germaniei în 2008, după ce luase bronzul la ”basmul de vară” din 2006.

Fără investiții majore noi

Hitzlsperger a susținut luni, 15 aprilie 2024, o conferință de presă la reședința ambasadorului german Peer Gebauer, împreună cu doi reprezentanți ai fotbalului românesc, jucători retrași, dar activi în forul național FRF, Vlad Munteanu și Marius Nicolae.

Scopul a fost să promoveze competiția printre suporterii unei selecționate naționale calificate la Euro 2024 și să prezinte Germania ca țară gazdă celor ce vor să călătorească vara aceasta pentru a vedea meciurile pe stadioane, dacă au avut norocul să prindă bilete, sau, pur și simplu, pentru a trăi atmosfera din jurul importantelor partide. Și este așteptat un aflux mare de vizitatori, mai ales că povestea verii 2006 a lăsat o moștenire generoasă: Germania a învățat multe de la oaspeții de atunci iar străinii au descoperit o Germanie pe care nu o știau.

De altfel, Germania are tradiție în a organiza competiții majore. Anul acesta a găzduit și europeanul de handbal masculin, în trecut s-au întrecut aici cele mai bune naționale de hochei. În lumea fotbalului există chiar o vorbă: dacă un organizator are probleme și nu-și mai poate onora obligațiile de gazdă, un turneu final poate fi mutat de mâine chiar în Germania.

România București | Tim Steinman
Tim Steinman, manager pentru Hospitality Experience la DFBImagine: Cristian Ștefănescu/DW

Tim Steinman face parte din stafful Federației Germane de Fotbal (DFB) și coordonează o parte din pregătirile turneului european care începe în 14 iunie, la München, cu meciul echipei gazdă împotriva Scoției. ”Nu am avut nevoie de multe investiții suplimentare în infrastructură pentru a organiza acest campionat european. Și asta e benefic pentru sustenabilitate”, punctează Steinman. ”Nu a fost nevoie să construim nici un stadion nou, toate cele zece există deja de ceva vreme. Orașele în care au loc meciurile sunt structural bine organizate, au hoteluri și apartamente suficiente. Transportul public este bine aranjat, astfel că toți suporterii care vor veni vor găsi o infrastructură de top”. Și cele 24 de echipe calificate vor avea la dispoziție baze de antrenament excelente, ”tocmai pentru că există multe terenuri de fotbal, hoteluri cu terenuri de fotbal unde au condiții optime de pregătire”.

Ceea ce se schimbă, ceea ce va fi peste tot nou este așa numitul ”city dressing”, explică oficialul DFB, într-un interviu oferit la București pentru DW: amenajarea în orașe a zonelor de fani unde au loc vizionări publice. ”50.000-60.000 de spectatori vor fi prezenți în tribune la meciuri, dar așteptăm mai multe sute de mii de oameni în fiecare zi, la fiecare meci, în orașe. În aceste zone pentru suporteri vor fi multe activități, vizitatorii vor avea posibilitatea să descopere orașele și împrejurimile acestora, fără a rata vizionarea meciurilor”.

”Împreună în inima Europei”

Directorul sportiv al Federației Române de Fotbal Vlad Munteanu a jucat între 2006 și 2010 la mai multe cluburi din Germania și a avut timp să înțeleagă ce reprezintă fotbalul pentru germani: ”Spectacol și eveniment social, în care poți să te bucuri cu oamenii din familie, cu prietenii. Înseamnă și reprezentare, pentru că echipa de fotbal îți reprezintă comunitatea. Și cred că înseamnă și performanță, pentru că avem nivelul echipelor de top germane la care multe dintre ligile din Europa își doresc să ajungă”.

Munteanu povestește pentru DW că tocmani se transferase la Energie Cottbus și a ajuns pe străzile din Berlin în ziua finalei mondialului din 2006: ”Am avut o experiență minunată, cu toate că nu am intrat pe stadion. Străzile vibrau, organizarea era perfectă - și la fel o văd și acum. Și văd un nivel de securitate ridicat, pentru că e nevoie de acest lucru.”

Thomas Hitzlsperger are unele rezerve în ce privește repetarea ”basmului de vară”: ”Nu e chiar așa ușor, nu faci pur și simplu un plan și, gata, ți-a ieșit. Avem amintirea acelei veri din 2006 și ne dorim o alta la fel de frumoasă. Dar sunt mulți factori. În primul rând, e nevoie de o selecționată germană care să joace un fotbal entuziasmant și de succes. Apoi depinde și de bucuria pe care doresc să o trăiască oamenii care vin în Germania. Am speranța că așa se va și întâmpla. Dar nu există garanție”.

România București | Peer Gebauer și Thomas Hitzlsperger
Ambasadorul german Peer Gebauer și fostul fotbalist german Thomas HitzlspergerImagine: Cristian Ștefănescu/DW

Ambasadorul Germaniei la București, dr. Peer Gebauer, are multă încredere în ”puterea extraordinară a fotbalului de a strânge oamenii la un loc, de a deschide inimi și uși”. Diplomatul vede Campionatul European ca o ocazie minunată pentru ca Germania să se prezinte drept gazdă grozavă: ”Vrem să sărbătorim împreună cu celelalte echipe și cu ceilalți europeni. Vrem să vedem sport spectaculos, dar și ceea ce înseamnă de fapt acest turneu final: să fim împreună în inima Europei. Și sper că asta ne va ieși”.

Îi întărește spusele și Steinman, manager pentru Hospitality Experience, un program adresat companiilor și VIP-urilor interesate să asiste la meciuri din lojele turneului final: ”Mondialul din 2006 a fost o reclamă extraordinară pentru Germania. Toți cei care ne-au vizitat atunci au plecat cu o impresie grozavă, au înțeles ce minunată este această țară, câte fațete are și ce experiențe se pot trăi aici. Și vrem să fim din nou gazde bune”.

Fotbalul unește ca un foc de tabără

Până la urmă, punctează Thomas Hitzlsperger, pentru germani, ”fotbalul înseamnă pasiune și emoții și rămâne sportul numărul 1 într-o țară atât de mare ca Germania, unde în fiecare săptămână foarte multă lume se duce pe stadioane să vadă meciuri, atât la nivel profesionist de mare performanță, cât și la cel de amatori. E de la sine înțeles că atâția oameni se vor bucura de acest mare eveniment care este Campionatul European”.

Chiar dacă performanțele cu care suporterii sunt obișnuiți au lipsit în ultimii ani la marile turnee, mulți germani ”se identifică cu naționala iar victoriile sunt urmate de multe petreceri și de multă bucurie, cu oameni care sărbătoresc pe stradă”, spune și Steinman, și adaugă: ”Există dorința de a demonstra că putem câștiga și, ca atare, bucuria este mare. Dar la fel sunt și așteptările”.

"Nu rasismului" la Campionatul European de Fotbal

Gebauer: ”În fotbal suntem toți egali”

Oficialul DFB vede fotbalul ca ”un ultim foc de tabără pentru națiunea germană: oamenii se strâng pentru a asista împreună la un eveniment live, la un meci de fotbal. Social media, lumea digitală distrag foarte mult oamenii - dar în cele 90 de minute, un meci de fotbal îi ține adunați la un loc pentru a vedea ceva în direct. Spune mult ce înseamnă fotbalul pentru germani faptul că prieteni de familie sau colegi de muncă se strâng pentru a petrece timp împreună”.

De fapt, conchide ambasadorul Gebauer, ”în fotbal suntem toți egali și e frumos așa. Fotbalul are și o componentă social-politică, pentru că nu ține cont de rase, culoarea pielii, orientare sexuală sau alte detalii. Fotbalul ne egalizează și ne fascinează în mod egal”. Iar Vlad Munteanu este convins că ”va fi o experiență nemaipomenită a fanilor” și are încredere că ”românii vor fi suporteri deosebiți, pentru că ne place să trăim experiența fotbalului internațional, ne place să trăim experiența fotbalului de calitate la un turneu final la care participă și România”.

Cristian Ștefănescu DW Română
Cristian Ștefănescu La DW din 2000, Cristian Ștefănescu scrie despre actualitatea românească și despre teme europene.