Extrema dreaptă din Austria ar fi vrut să închidă azilanţii în "centre speciale"
13 octombrie 2008Dar pentru Haider, guvernator al regiunii, a fost de ajuns. Ba mai mult, el vroia să mai aducă alţi 45 de azilanţi acuzaţi de diverse infracţiuni în centrul său special cu vedere la Alpi.
"Tocmai pentru a proteja populaţia de aceste elemente...", spune Haider care motiva decizia sa cu o scrisoare a ministrului conservator de interne, în care ar fi fost sugerată această posiblitate.
"Am aici scrisoarea doamnei ministru în care dumneaei afirmă că aceasta este calea cea bună". Dar "cazarea" în această facilitate ar fi fost numai o soluţie intermediară.
"În realitate, scopul nostru este expulzarea consecventă a azilanţilor care comit infracţiuni. Nimeni nu pare a înţelege că noi plătim pentru oamenii aceştia. Le asigurăm traiul celor care sunt aici. Şi atunci, dacă devin infractori, de ce să mai plătim pentru ei?", se întreba liderul extremist.
Ministrul de interne nu comentează centrul special. Se rezumă la a sublinia doar că problema cazării azilanţilor este de competenţa fiecărei regiuni administrative. Ecologiştii în schimb s-au declarat indignaţi.
"Se întâmplă exact ceea ce a fost declarat cu ceva vreme în urmă: oamenii vor fi închişi în lagăre de concentrare", afirmă purtătorul de cuvânt al verzilor, Rolf Holub,atrâgând atenţia asupra faptului că declaraţiile extremei drepte au conţinut literalmente termenul "lagăr de concentrare".
În vara acestui an, Joerg Haider a ţinut primele pagini ale ziarelor cu iniţiativa sa de deportare a azilanţilor din regiunea sa în altele ale Republicii Federale Austria. Instanţele au dat câştig de cauză victimelor şi au declarat nelegală decizia liderului politic. Dar în spatele acestor încercări se află un sistem bine pus la punct, iar cu rezultatul la recentele alegeri parlamentare, unde formaţiunea sa a reuşit să îşi tripleze numărul de voturi, azilanţii din Austria sunt speriaţi pe bună dreptate.
Haider visa la o participare în guvern şi, după cum declarase el însuşi, ar fi "preferat miniserul Justiţiei". Dar soarta i-a dejucat planurile politicianului de extrema-dreapta din Austria. Acesta şi-a pierdut viaţa intr-un accident de masina. Politia a anuntat ca guvernatorul in varsta de 58 de ani al provinciei Carinthia a murit in primele ore ale diminetii de sâmbătă, cand masina sa a iesit de pe carosabil, in apropiere de orasul Klagenfurt. Să fie acesta oare un motiv de somn liniştit pentru azilanţii din Austria?!...