Franța reintră în lockdown general
1 aprilie 2021Școlile trebuie să rămână deschise iar pandemia de coronavirus trebuie combătută cu măsuri pe plan regional - aceasta a fost pentru multă vreme strategia şefului de stat francez. Emmanuel Macron s-a îndepărtat acum serios de acest curs, din cauza celui de-al treilea val al pandemiei cu care se confruntă în prezent și Franța.
Măsurile care se aplicau deja în 19 regiuni administrative ale Franței vor fi extinse acum pentru patru săptămâni la nivelul întregii țări. Anunțul a fost făcut de preşedintele Macron într-un discurs televizat, în care el a vorbit despre "o cursă contra timpului".
De data aceasta sunt afectate și școlile
Începând de sâmbătă, toate magazinele considerate neesențiale vor fi închise. În plus, se aplică stricte restricționări ale libertății de mișcare. În premieră în acest an școlar, vor fi închise și școlile. Emmanuel Macron a reiterat că a încercat să evite cât a putut de mult luarea măsurii de închidere a școlilor. După acest sfârșit de săptămână, în întreaga Franță școlile vor fi închise timp de trei săptămâni. O săptămână se va trece pe învățământ la distanță, următoarele două săptămâni fiind vacanța de primăvară.
Școlile fuseseră închise în Franța doar anul trecut, în timpul primului lockdown strict. Ulterior, Macron s-a angajat să le mențină deschise, ceea ce a și reușit până la acest moment.
În întreaga țară intră în vigoare restricții de mișcare: cei care ies din casă pentru plimbări sau sport nu au voie să se îndepărteze mai mult de 10 kilometri de locuința lor. Aceste reguli sunt deja în vigoare în anumite regiuni ale Franței. În comparație cu restricțiile de anul trecut, cele de acum sunt în mod clar mai puțin dure. Atunci, libertatea de mișcare era permisă doar la până un kilometru distanță de locuință. În plus, se aplică o interdicție de părăsire a locuinței după ora 19.00. Oamenii au voie să iasă din casă doar cu un motiv întemeiat - nefiind incluse plimbarea sau cumpărăturile. Firmele trebuie să se bazeze și mai mult pe homeoffice.
Macron admite greșeli în politica anti-pandemie
Macron a admis că în această criză coronavirus s-au "comis greșeli", dar s-a și "învățat" în urma lor. "Am putea spune că în toate fazele acestei epidemii am fi putut face mai bine şi am făcut greșeli. Este adevărat", a arătat Macron. "Dar știu un lucru: am învățat din greșeli și de fiecare dată am devenit mai buni."
Președintele a anunțat măsurile așa-numitului Consiliu de Apărare, din care fac parte cei mai importanți miniștri. Macron s-a adresat ultima oară națiunii într-un discurs televizat pe tema coronavirus pe 27 noiembrie.
Incidența cazurilor noi de coronavirus la 100.000 de locuitori în interval de o săptămână a ajuns în Franța la 375. Germania a menţionat Franța, săptămâna trecută, pe lista țărilor cu incidență ridicată, înăsprind regulile de călătorie în și din Franța. În țara cu aproximativ 67 de milioane de locuitori, au murit până acum 95.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.
Numărul bolnavilor de Covid aflați la terapie intensivă în Franța a crescut la 5072, un nivel mai ridicat decât în punctul culminant al celui de-al doilea val al pandemiei. Potrivit Ministerului Sănătății de la Paris, nouă din zece paturi de terapie intensivă ar fi deja ocupate.
os/maw (dpa, afp, rtr)