Franţa, Turcia şi armenii

„Libertate, egalitate, stupiditate”, titra azi, isterizat, popularul cotidian turc Hurriyet. Proiectul de lege francez a stîrnit însă nu doar furia presei, ci şi pe cea a oficialităţilor de la Ankara. Pentru mulţi turci genocidul săvîrşit cu puţin înaintea prăbuşirii Imperiului otoman, între 1915 şi 1917, asupra armenilor, continuă să fie un subiect tabu. Nu la fel e legea iniţiată de socialiştii francezi şi susţinută de conservatorii aflaţi la putere, la Paris, care, pentru a intra în vigoare va avea nevoie de aprobarea senatului, pentru ca apoi să fie validată de Adunarea Naţională şi semnată de preşedintele ţării.

Intrucît Turcia stăruie să nege responsabilitatea ei pentru asasinarea a unui milion şi jumătate de armeni acum aproximativ 90 de ani, Ankara a ameninţat că va proceda la un boicot al produselor franceze. Franţa, în care se află cea mai numeroasă comunitate armeană din Europa apuseană, a exportat anul trecut în Turcia mărfuri în valoare de aproape 5 miliarde de euro. In plus, unii parlamentari turci au propus să riposteze prin sancţionarea cu pedepse privative de libertate negarea a ceea ce au calificat drept „genocidul francez” comis împotriva algerienilor. Ceea ce nu i-a împiedicat pe deputaţii francezi să aprobe proiectul care stipulează pedeapsa de un an de închisoare şi o amendă penală de 45.000 de euro pentru eventuala negare a acestui genocid, în speţă o sancţiune identică aceleia impuse pentru negarea Holocaustului. Sute de parlamentari au absentat însă de la şedinţa forului legislativ francez. Guvernul parizian refuzase să susţină oficial proiectul, argumentînd că evaluarea trecutului este o misiune ce revine istoricilor şi nu parlamentului. Dar executivul conservator al Uniunii pentru o Mişcare populară le-a dat deputaţilor mînă liberă să voteze după cum le dictează conştiinţa.

Deşi legea ar mai putea fi blocată de senat sau de către şeful statului francez, repercusiunile deciziei deputaţilor nu vor întîrzia să se facă simţite. Şi ele nu vor fi doar de ordin economic.

Turcia susţine în continuare că în timpul primului război mondial ar fi fost ucişi doar circa 300.000 de armeni, dar şi un număr aproximativ egal de turci în cadrul unui război calificat drept „de partizani” şi refuză categoric să accepte noţiunea de genocid pentru cele petrecute atunci.

Nu puţini analişti turci afirmă că opţiunea clasei politice franceze în favoarea controversatului proiect legislativ reflectă o tentativă de blocare definitivă a aderării Turciei la Uniunea Europeană. Majoritatea francezilor se opune cooptării Turciei. Preşedintele Chirac, aflat la finele mandatului său a stăruit însă, ca şi candidata socialistă la preşedinţie, Segolene Royal că Ankara va trebui să-şi asume trecutul şi să admită comiterea genocidului asupra armenilor, înainte de a putea fi integrată în Uniunea Europeană. La rîndul său, candidatul conservator la preşedinţie, Nicholas Sarkozy respinge intrarea Turciei în Comunitate indiferent de coniţiile unei virtuale aderări.

Proiectul legislativ francez mai crează fireşte o dilemă, în măsura în care se expune atacurilor şi condamnărilor din pricina unei prezumtive îngrădiri a libertăţii de opinie, argument de care Turcia se prevalează cu plăcere spre a combate iniţiativa Parisului.

La rîndul lor, oficialităţile franceze vor continuă să evidenţieze că Turcia este cea care doreşte să adere la Europa şi nu invers. Şi că Uniunea, departe de a fi doar o Comunitate economică e şi una a valorilor. Rămîne de văzut dacă elita franceză va îngenunchea pînă la urmă în faţa presiunilor Ankarăi.