Fugarii: de ce se lasă România umilită?

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fugit din România înainte ca judecătorii să pronunțe sentința de 6 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență. Marii pești ai corupției autohtone, cum îi numeau liderii UE pe vremea lui Adrian Năstase pe îmbogățiții din politică, reușesc aproape mereu să scape de justiție. Ajung la închisoare doar cei care primesc promisiuni de scăpare neonorate, cei care se cred intangibili și nu pleacă în Italia, în Grecia sau în alte state însorite unde ar putea să-și cheltuie liniștiți banii puși în bănci occidentale. Politicienii și afaceriștii care s-au îmbogățit pe seama relațiilor cu administrația și politica au învățat după primele valuri ale entuziasmului Direcției Naționale Anticorupție (DNA) să-și camufleze veniturile, să le scoată din țară, să nu mai fie nevoiți să le treacă în declarațiile de avere, să-și cheltuie banii în destinații scumpe fără să se mai laude pe rețelele sociale, deși această modestie forțată pare dureroasă pentru ei. Chiar și așa, aritmetica nu e ușoară, pentru mulți dintre demnitarii români, așa că uneori le scapă sume derizorii pentru ei, cum a fost cazul președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsen, căruia Agenția Națională de Integritate (ANI) i-a găsit anul trecut o diferență de 43.000 de euro între averea afișată și veniturile declarate. Dar nu acesta e motivul trimiterii lui la închisoare: judecătorii au ajuns la concluzia că social-democratul a făcut trafic de influență pe vremea când era parlamentar, în 2013, când a primit 100.000 de euro. Pe scurt, Arsene a fost denunțat de Gheorghe Ștefan, cunoscut ca Pinalti, acuzat și el de corupție în mai multe dosare, fost primar de Piatra Neamț, care i-a și dat banii cu scopul de a scăpa de Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean de la acea vreme, decedat însă în 2014. Cu cei 100.000 de euro, Arsene trebuia să ajungă la șeful ANI pentru a-l declara pe Tărâță incompatibil și în conflict de interese. Jocul nu a avut loc, dar Arsene a păstrat banii. 

Acești nababi ai politicii autohtone care fură, fug și se ascund mai ales în state ale Uniunii Europene sunt lăsați să scape de justiție și li se permite să rămână ascunși prin tăcerea, complicitatea sau nepăsarea guvernului român. Ei scapă, fiindcă legile sunt făcute în așa fel încât să-i lase să scape, să nu fie obligatoriu să fie ținuți sub urmărire, să poată fi lăsați să plece oriunde oricând, chiar dacă sunt într-un proces în care riscă ani grei de închisoare. Când Laura Codruța Kövesi candida pentru fotoliul Parchetului European, procurorii au hărțuit-o cu toate procedurile posibile, doar, doar va abandona cursa. Pentru ea era posibil controlul judiciar, dar pentru Arsene și restul fugarilor, nu.  

În fond, Arsene face parte din cercul select al îmbogățiților de tranziție retrași în destinații confortabile împreună cu Puiu Popoviciu, milionar condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, stabilit la Londra; Alina Bica, fosta procuroare șefă a DIICOT, condamnată pentru favorizarea infractorului, descoperită în Italia, aflată în arest la domiciliu în așteptarea procesului de extrădare; Alexander Adamescu, fiul fostului patron al României libere, stabilit la Londra de 4 ani, care speră să scape de extrădare, după ce DNA l-a acuzat de dare de mită; Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, condamnat anul trecut la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, retras în Grecia, unde instanța a respins cererea României de extrădare; Sorin Strutinsky, partener de afaceri al fostului primar de Constanța, Radu Mazăre, condamnat pentru spălare de bani; Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, condamnat pentru trafic de influență și spălare de bani; fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, pus la adăpost în Italia după ce a accidentat mortal cu maşina un tânăr de 24 ani, iar procurorii Tribunalului București spun că era băut şi sub influenţa cocainei. Cercul se tot lărgește prin generozitatea miniștrilor Justiției, de Externe, a primului ministru și chiar a președintelui, cu ajutorul legilor și cu sprijinul sistemului.

Dacă ar fi interesați de subiect, acești lideri ar vorbi cu omologii lor și ar încerca să facă înțelegeri bilaterale, astfel încât cei vinovați să-și ispășească vina în închisorile din România, nu în vacanțe. De câte ori merge la Bruxelles, președintele Iohannis poate discuta cu prim-ministra Meloni a Italiei sau cu premierul Mitsotakis al Greciei despre felul în care țările lor au devenit loc de refugiu pentru corupții români. Apoi discuțiile se pot ramifica la întâlnirile miniștrilor Justiției din UE sau ai miniștrilor de Externe. Sunt o mulțime de pârghii pe care pot apăsa liderii politici români dacă ar vrea să rezolve această situație umilitoare în care e pusă România. Dintr-un motiv necunoscut, însă, ei nu vor, preferă umilirea țării, fiindcă în această ecuație România arată ca un stat slab, aflat la cheremul unei găști de hoți, care se joacă la ruleta internațională cu imaginea țării.