1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania: Poliţia cere legalizarea marijuanei

6 februarie 2018

Consumul de canabis în scopuri recreative este strict interzis în Germania, dar lucrurile s-ar putea schimba în curând. Legalizarea consumului de canabis urmează a fi supusă votului parlamentar încă în această lună. 

https://p.dw.com/p/2sBhs
Consumul de canabis
Imagine: picture-alliance/dpa/dpaweb/T. Leukert

André Schulz, preşedintele sindicatului poliţiştilor germani BDK, a impulsionat dezbaterea pe tema legalizării consumului de marijuana - o dezbatere ideologică purtată de fapt de ani de zile, de pe poziţii diametral opuse, de formaţiunile conservatoare, pe de o parte, şi cele ecologiste şi de stânga, pe de alta. Într-un interviu acordat cotidianului de mare tiraj Bild, Schulz a solicitat anularea interdicţiei. Legea, a explicat el, "a fost, din punct de vedere istoric, total arbitrară şi nu s-a dovedit a fi nici inteligentă, nici eficientă." Apoi, în istoria omenirii nu a existat nicio societate în care să nu se fi consumat droguri, iar acest lucru trebuie acceptat. André Schulz a apelat, în context, la deputaţii din Bundestag să "decriminalizeze" consumul de canabis. Până acum, chiar şi deţinerea unei cantităţi infime e pedepsită prin lege. Liderul sindical apreciază că aşa au fost "promovate" de fapt "cariere criminale". Poliţia desfăşoară operaţiuni costisitoare, puţin eficiente şi care necesită mult timp pentru a combate vânzarea acestui drog pe piaţa neagră. Ar fi căi mai eficiente, pe care le-ar putea sprijini responsabilii politici decât prohibiţia, a mai opinat Schulz. De pildă acelea prin care să fie impulsionat un consum responsabil de stupefiante, intensificând măsurile de protecţie a copiilor şi tinerilor.

André Schulz, preşedintele sindicatului poliţiştilor germani BDK
André Schulz, preşedintele sindicatului poliţiştilor germani BDKImagine: picture-alliance/dpa/M. Schutt

Multe organizaţii umanitare au salutat propunerile, considerând legea în vigoare drept învechită. Demersul este susţinut şi de Societatea Germană de Medicină Antidrog, DGS.

Verzii: "Reglementare, în loc de incriminare"

"Ar fi bine să urmăm sfatul experţilor poliţiei", a postat pe twitter politicianul ecologist, Cem Özdemir, cu vădită bucurie. "Doar prin decriminalizare, tinerii ar putea fi mai bine protejaţi". Într-o scrisoare deschisă, adresată formaţiunilor aflate în exerciţiu la guvernare - CDU/CSU şi SPD -, Özdemir a solicitat o schimbare de macaz în politica de combatere a consumului de droguri. Piaţa neagră se află în mâinile criminalităţii organizate, ceea ce îngreunează eforturile de protejare a celor tineri. Încă în cursul lunii februarie, Verzii vor prezenta Bundestagului un poiect de lege în acest sens.

Sub deviza "Reglementare în loc de incriminare", ecologiştii cer anularea interdicţiei, ineficiente, după cum s-a dovedit, privind consumul de marijuana. Proeictul de lege prevede ca adulţii, cu vârste de peste 18 ani, să poată deţine şi consuma legal până la 30 de grame de canabis. Cultivarea, prelucrarea, transportul şi vânzarea plantei ar urma să fie reglementate prin lege, existând obligativitatea de a declara aceste activităţi autorităţilor de resort. Vânzarea marijuanei - mai propun egologiştii germani - ar trebui să se desfăşoare în magazine speciale aprobate de către stat.

Liberalii au propus, la rândul lor, drept soluţie, câţiva paşi mai mărunţi. Iniţiativa FDP constă în proiecte-model care presupun legalizarea stupefiantului într-un cadru strict controlat. Şi acest proiect, sprijinit în principiu atât de Verzi cât şi de Stânga, va fi supus în februarie votului în Bundestag. Şeful grupului parlamentar al Stângii, Jan Korte, a menţionat că astfel de "poiecte-model reprezintă paşi mici înainte şi de aceea e bine să fie făcuţi".

Realitatea e că mai toate forţele politice din Germania sunt de părere că lucrurile trebuie schimbate. De ce? Pentru că numărul cosumatorilor de marijuana e, de ani de zile, la fel de ridicat. Deci prohibiţia nu a avut efectul scontat. Se estimează că în prezent aproximativ patru milioane de oameni consumă canabis în Germania. Asta înseamnă patru milioane de potenţiale proceduri penale. În marile centre urbane, drogul se poate cumpăra la aproape fiecare colţ de stradă, deşi este interzis.

Plantatie de canabis - Uruguay
Imagine: picture-alliance/dpa/ICC

Doar privind consumul de canabis în scopuri terapeutice, medicale, s-a produs o modificare în Germania: În martie 2017, Bundestagul a decis ca anumiţi pacienţi să poată obţine canabis pe reţetă în terapia contra durerilor.

Totuşi, Colegiul federal al Medicilor şi sindicatul medicilor "Marburger Bund" avertizează. "Consumul pe termen lung poate crea dependenţă", sublinază în dialog cu DW purtătorul de cuvânt al "Marburger Bund".

Formaţiunile conservatoare se opun decriminalizării

În cadrul actualelor negocieri dintre CDU/CSU şi SPD privind alcătuirea unei noi mari coaliţii la Berlin, subiectul nu joacă un rol central. Totuşi se observă o oarecare deschidere manifestată de social-democraţi faţă de anularea prohibiţiei în cazul aşa-numitelor "droguri slabe". Formaţiunile conservatoare par a fi rămas ferm pe aceeaşi poziţie ca până acum. "Statul nu poate prelua rolul de dealer de droguri" - a atras atenţia ministrul bavarez de Interne, Joachim Herrmann (CSU), referitor la propunerile Verzilor.

Trend european: Şi Franţa doreşte reguli mai laxe

Dezbaterea privind legalizaea consumului de canabis se poartă la nivel internaţional. Deja cu şapte ani în urmă, "Global Commission on Drug Policy", GCDP, comisie din care fac parte şi foşti lideri politici precum Kofi Annan sau Javier Solana, au solicitat o schimbare radicală în politica antidrog, care ar presupune, între altele, decriminalizarea drogurilor "slabe". Şi Franţa, care promova în trecut o politică dură de combatere a consumului de droguri, e pe cale să-şi schimbe cursul. Ministerul francez de Interne a anunţat că posesia de marijuana nu va mai atrage după sine pedepse cu închisoarea de până la un an. Persoanele în cauză ar urma să fie doar sancţionate cu amenzi băneşti. Preşedintele Emmanuel Macron vrea pe această cale să onoreze una din promisiunile sale electorale, anume de a despovăra poliţia şi tribunalele de anchetarea unor delicte minore.

Richard Fuchs/maw