SOS - Germania este la pământ
25 decembrie 2022Bonn, la sfârșitul lunii noiembrie, raport al Agenției Federale pentru Rețele: Operatorii germani de rețele de telefonie mobilă Telefonica Deutschland, Deutsche Telekom și Vodafone s-au angajat să construiască până la sfârșitul anului 2022 relee în 500 de zone fără acoperire. Până acum, planul a reușit în numai 95 de zone. În mai bine de trei procente din suprafața Germaniei nu există încă acoperire 4G/LTE sau 5G.
Lüdenscheid, 2 decembrie: Podul de pe autostrada 45 din landul Renania de Nord-Westfalia își sărbătorește aniversarea. El a fost închis traficului timp de 365 de zile. Avariile podului sunt atât de grave, încât acesta nu poate fi redeschis nici măcar pentru autoturisme. De atunci, nu au fost atribuite contracte pentru reconstrucția sa. Navetiștii au folosit rute alternative în ultimele douăsprezece luni, fiind blocați în ambuteiaje, uneori cu orele. La nivel național, 4.000 de poduri se află într-o stare critică și necesită reabilitare grabnică.
Relatare pe Twitter, 4 decembrie: "Trenurile ICE Hamburg-Berlin sunt atât de pline, încât nu pot pleca decât peste 20-30 de minute. Trenurile se deplasează în ritm de melc, personalul căilor ferate și persoanele fără rezervare fiind rugate să se dea jos. Oamenii se ascund în toalete sau blochează compartimentele cu valize."
Claus Weselsky, șeful Sindicatului German al Mecanicilor de Locomotivă, spune: "Mie și lucrătorilor feroviari ne este rușine de ceea ce oferim societății."
Deficit de profesori, deficit de educatori, deficit de asistenți medicali
Hohenstein-Ernstthal, Saxonia, 12 decembrie: Pentru că lecțiile au început să fie contramandate tot mai des, mai mulți părinți disperați trimit o scrisoare incendiară ministrului Educației.
Programa școlară a liceului din Sachsenring relevă că nu se mai predă Religia, iar orele de Biologie sunt anulate pentru clasa a opta. În clasa a șaptea, nu se mai predau Muzică și Studii sociale. Numai trei materii scapă neatinse. Există un deficit de până la 40.000 de dascăli în școlile germane, iar landul Saxonia-Superiară caută acum cu disperare profesori.
În același timp, este publicat un studiu realizat de cercetători din domeniul educației, potrivit căruia fiecare al cincilea elev din școala primară nu atinge standardele minime la germană și aritmetică.
Rheinberg, 13 decembrie: Pentru că grădinița trebuie închisă timp de două zile din cauza îmbolnăvirii personalului, iar aceasta nu se întâmplă pentru prima oară, o mamă se înfurie. Femeia își ia pruncul de mână și se îndreaptă spre primărie pentru a-l da în grija primarului. Perplex, acesta întrerupe o ședință pentru a sta de vorbă cu ea. Femeia îi povestește edilului despre o altă mamă care, cu o zi în urmă, nu a putut face chimioterapia vitală pentru că grădinița s-a închis. În Germania se caută peste 100.000 de educatori.
13 decembrie. Declarație anonimă a unei asistente medicale în cadrul unei emisiuni la ZDF, despre tura ei la camera de gardă: "Cât timp stau la primiri-urgențe, iar timpul de așteptare a ajuns și la 40 de ore, aproape că nu mai reușești să vezi pacientul. Iar când, în cele din urmă, intri în salon, pacienții zac acolo, morți, deși nu ar fi trebuit să moară”.
Există un deficit de 50.000 de asistenți medicali în unitățile de terapie intensivă din spitale.
Spitalele de copii la limită, dezastru cu vehicule de luptă pentru infanterie, lipsă medicamente
Berlin, strigăt de ajutor din partea unei asistente medicale pentru copii, 14 decembrie: "Pur și simplu nu avem personal. De zeci de ani lucrez în spital și nu am mai pomenit o rotație atât de mare a personalului de îngrijire și a medicilor. Cei care suntem încă aici ne chinuim să ținem cât de cât în picioare asistența medicală".
Din cauza lipsei de personal, 40% din paturile de terapie intensivă din spitalele pentru copii nu pot fi ocupate. Unii copii bolnavi din Berlin au fost transferați la Rostock, la 200 de kilometri distanță.
Berlin, comunicare incendiară a generalului-maior Ruprecht von Butler către șeful Statului Major al armatei germane, după un exercițiu de tragere, publicată în ”Der Spiegel” pe 17 decembrie. El scrie că 18 vehicule de luptă de infanterie Puma de ultimă generație s-au stricat. ”Vă puteți imagina cum evaluează acum trupele fiabilitatea sistemului Puma, disponibilitatea operațională a vehiculului devine o loterie, în pofida tuturor pregătirilor”.
În urmă cu 20 de ani, Bundeswehr a comandat 350 de vehicule de luptă de infanterie de ultimă generație, la un preț unitar de 17 milioane de euro. Nici acum vehiculul nu este apt pentru război.
Iar Puma nu este singura problemă a Armatei Federale. Recent, au fost probleme mari și cu obuzierele, puștile de asalt, elicopterele și submarinele.
Undeva în Germania, sâmbătă, 17 decembrie: un copil suferă de febră, dureri în gât și amigdale înroșite. La cabinetul de gardă pentru copii, mama primește diagnosticul "streptococ A". Niciuna dintre numeroasele farmacii la care apelează femeia nu are în stoc penicilina prescrisă. Starea copilului se înrăutățește de la o oră la alta, iar mama disperată primește o rețetă pentru o altă variantă de antibiotic în cadrul unei consultații online.
Însă nici acest medicament nu este disponibil. În cele din urmă, prin intermediul unui grup de Whatsapp, ea face rost de medicament de la o altă mamă, care mai avea în casă un pachet nedeschis. Între timp au trecut șapte ore. Pe lista de aprovizionare a Institutului Federal pentru Medicamente și Dispozitive Medicale figurează 330 de medicamente; în special medicamentele anti-febră pentru copii sunt greu de găsit în farmaciile germane.
Săli de clasă reci, medici bolnavi, digitalizare lentă
Bergisch Gladbach, duminică, 18 decembrie. Se strică încălzirea centrală la un liceu. Temperatura scade la zece grade în toate încăperile. Nu se mai pot ține ore timp de câteva zile. Miercuri, încălzirea este în continuare stricată. Se dau examene doar în câteva săli ale școlii, încălzite provizoriu cu radiatoare electrice. "Copiii nu trebuie să înghețe în școli", avertizase încă din luna octombrie Karin Prien, actuala președintă a Conferinței Miniștrilor Educației.
Relatare pe Twitter a unei clinici germane, marți, 20 decembrie: "În clinica mea, astăzi am trei medici bolnavi, plus patru asistenți medicali, inclusiv la terapie pentru durere. [...] Mulți bolnavi la terapie intensivă. Ședință de criză mâine, din cauza sărbătorilor. M-am săturat! Nu mai fac nimic!”
Gerald Gaß, șeful Asociației Spitalelor Germane, avertizează: "Absenteismul personalului se ridică la nouă până la zece la sută, ceea ce înseamnă că aproape fiecare al zecelea angajat este bolnav".
Joi, 22 decembrie: Gerd Landsberg, de la Asociația Germană a Orașelor și Municipalităților, despre o lege conform căreia până la sfârșitul anului 2022 ar trebui să fie posibilă solicitarea online a permisului de conducere în Germania, dar municipalitățile nu țin pasul cu digitalizarea: "Suntem o țară foarte birocratică, cu o structură foarte complicată. Avem probleme de echipament și de personal. Nu este suficient să spunem că vrem să facem totul online. Trebuie să instruim oamenii și să punem pe picioare sistemele”.
În ceea ce privește gradul de digitalizare a autorităților publice, Germania ocupă doar locul 21 din 35 de țări europene.
Tranziția energetică prea lentă. La fel și Deutsche Bahn
Bonn, joi, 22 decembrie: Agenția Federală pentru Rețele avertizează că pompele de căldură și mașinile electronice ar putea supraîncărca în curând rețeaua electrică. Numai că timpii de așteptare pentru instalarea pompelor de căldură în Germania variază între trei și nouă luni. Problemele de livrare și lipsa de lucrători calificați împiedică și ele tranziția energetică. Deficitul de electricieni în construcții se ridică la 17.000.
Joi, 22 decembrie, Rheinische Post citează răspunsul Guvernului Federal la o interpelare a grupului parlamentar conservator CDU/CSU privind Deutsche Bahn (Căile Ferate Germane, n.r): "În opinia Guvernului Federal, punctualitatea trenurilor nu este satisfăcătoare". Astfel, numai 50-60 la sută din trenurile de lung parcurs mai intră în stații la orele la care au fost anunțate. În 2022, Deutsche Bahn a fost mai nepunctual ca niciodată.