1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania speră într-o ameliorare a relaţiilor cu Rusia, după schimbările de la Kremlin

Cornelia Rabitz / Ioachim Alexandru6 martie 2008

Cancelarul german Angela Merkel călătoreşte sâmbătă la Moscova. Şefa executivului federal se va întâlni atât cu preşedintele rus în exerciţiu, Vladimir Putin, cât şi cu succesorul acestuia, Dimitri Medvedev.

https://p.dw.com/p/DJ9x
Dimitri Medvedev, omul de la care Occidentul aşteaptă reforme liberaleImagine: AP

În raporturile germano-ruse a început să adie un vânt proaspăt. După ani de stagnare, ba chiar de îngheţ, la Berlin se aşteaptă o relansare a raporturilor bilaterale. De persoana preşedintelui Dimitri Medvedev se leagă numeroase speranţe, coordonatorul german al raporturilor cu Rusia, Andreas Schockenhoff, fiind de părere că acesta merită încredere în avans.

„Medvedev este, între politicienii de frunte ai Rusiei, primul care nu a crescut, din punct de vedere profesional şi politic, în Uniunea Sovietică. Putin este marcat de experienţele sale dobândite la Drezda înaintea anului 1989 şi prin activitatea sa desfăşurată în cadrul KGB. Medvedev provine dintr-un mediu diferit, fiind reprezentantul unei generaţii noi, post-sovietice”, a spus Schokenhoff.

Semnalul corect

El consideră de asemenea că Medvedev îşi doreşte statul de drept, că intenţionează să modernizeze economia şi societatea, având nevoie în acest scop de sprijin. Vestului nu-i este permis în acest context să se ţină la distanţă, să observe procesele din Rusia şi să dea note la final.

Pe acest fundal, vizita Angelei Merkel la Moscova, sâmbăta viitoare, capătă o importanţă sporită. Andreas Schokenhoff: „Cred că lansăm un semnal extraordinar prin vizita cancelarului german la Moscova, prin faptul că se va întâlni atât cu preşedintele în exerciţiu, Vladimir Putin, cât şi cu succesorul acestuia, Dimitri Medvedev. În orice caz, acesta este semnalul corect.”

Angela Merkel va fi întâiul responsabil de primă mărime care vizitează Moscova după prezidenţiale. Spre deosebire de precursorul ei, Gerhard Schroeder, care a cultivat o relaţie de apropiată prietenie cu Putin, Merkel a avut raporturi pragmatice dar distante cu liderul de la Kremlin. Cancelarul german nu şi-a ascuns niciodată, spre nemulţumirea lui Putin, regretul că societatea civilă, opoziţia şi presa critică au avut de suferit în Rusia pe parcursul ultimilor opt ani.

Probleme ruso - germane

Raporturile germano-ruse au avut de suferit în ultima vreme şi de pe urma delimitării Rusiei faţă de occident, o politică promovată cu multă hotărâre de Putin. Conflictul legat de valori, de standarde şi tradiţii democratice continuă mocnit. Omul forte de la Kremlin a plasat dezvoltarea economică în centrul preocupărilor sale, încercând s-o decupleze de problemele tranziţiei politice.

Mai mult, Putin crede că dificila trecere la economia de piaţă poate fi înfăptuită în Rusia cel mai bine în contextul existenţei unui sistem autoritar. Criticile legate de acest aspect nu s-au lăsat aşteptate nici în Germania şi nici în alte state occidentale.

Acum, în Germania a apărut speranţa că sub Medvedev Rusia se va liberaliza. Iar Andreas Schokendorff este convins că Republica Federală poate juca aici un rol important: „Putem influenţa procesele mai ales prin cooperarea economică, putem de asemenea prin educaţie şi cercetare. Acolo unde oamenii se întâlnesc, la nivelul societăţii civile, se poate instaura încrederea.”

Desigur, raporturile germano-ruse sunt complexe, depăşind cu mult contactele economice sau reuniunile politice la vârf. Baza o constituie nenumărate contacte personale, facilitate de pildă de parteneriate la nivel local sau iniţiative comune, cum ar fi Forumul germano-rus sau Dialogul de la St Petersburg. Multe sute de mii de etnici germani din Rusia s-au stabilit în Germania; trei milioane de ruşi învaţă limba germană. Multitudinea de experienţe istorice, inclusiv cele dureroase, constituie fundalul emoţional care conferă raporturilor germano-ruse particularitatea specifică.