Regina Angliei vizitează iarăşi Germania

Bancurile sunt adesea mai grăitoare decât orice analiză. Unul din ele sună în felul următor: Heinrich Lübke, preşedinte al RFG în perioada 1959-1969, este întrebat de un ospătar englez ce doreşte să servească. Îi răspunde: "A bloody steak". La care ospătarul: "With fucking potatoes, Sir?"

Nu are importanţă dacă acest dialog a fost real sau nu. Dar strădaniile lui Lübke de a vorbi şi în engleză la întâlniri oficiale, îndrugând vrute şi nevrute, au fost în Germania o reală invitaţie la scornit glume şi debitat ironii.

Dar Lübke nu a fost ironizat numai în Germania, fiindcă se încadra de minune în imaginea germanului, cultivată de britanici. Un popor de huni şi de Friţi neajutoraţi. Dar umorul englezesc poate fi şi altfel. Chiar germanofil. Aşa de pildă, Gary Lineker, marele atacant englez al anilor 1980, a declarat că fotbalul este un joc în care se confruntă 11 sportivi cu alţi 11, dar mereu câştigă Germania. Niciodată nu a fost această afirmaţie mai adevărată decât în Brazilia, la campionatul mondial de anul trecut.

O incredibilă apropiere

Britanicii şi germanii au raporturi speciale. Şi au devenit prieteni apropiaţi. Aproape 300.000 de germani trăiesc în insulă şi numărul lor creşte continuu. Numeroşi părinţi germani îşi trimit copiii în internatele britanice, fiind dispuşi să plătească mici averi pentru educaţia lor. Fără doar şi poate, Anglia este cool şi Londra o metropolă la modă în ochii germanilor. În ceea ce o priveşte pe regină, aceasta este de-a dreptul venerată de urmaşii teutonilor.

Dar nu a fost mereu aşa. Primul Război Mondial a fost, din perspectivă britanică, un ghimpe în carnea naţiunii. Faptul că germanii au recurs, de pildă, primii la gaze de luptă, a fost o încălcare a fair play-ului britanic. Apoi, Hitler a năruit şi ultima fărâmă de simpatie purtată de britanici germanilor cu care se înrudesc, prin bombardamentele asupra oraşului Coventry şi asupra Londrei. După debarcarea din Normandia, britanicii au fost, vreme de două decenii, cel mai germanofob popor din cuprinsul alianţei NATO.

Dar în 1965 a intervenit istorica vizită a reginei Elisabeta a II-a în Germania. Evenimentul a necesitat doi ani de pregătiri, timp în care au fost clarificate mai multe chestiuni sensibile. Cum ar fi modul de abordare a înrudirii dinastiei Windsor şi mai ales a prinţului consort Philip cu nobilimea germană. Unii membri ai familiei lui Philip fuseseră apropiaţi ai regimului nazist. De aceea, unele ziare britanice îl şi acuzau pe soţul reginei că ar fi "purtătorul de cuvânt al germanilor în Anglia". Nimic nu era mai insuportabil pentru britanici după al Doilea Război Mondial, decât să li se amintească de legăturile de rudenie dintre Casa Regală şi germani.

Regina nu s-a lăsat însă deloc atrasă în aceste polemici. Vreme de 11 zile a vizitat Germania, din sud, de la München, şi până în nord, la Hamburg. Turneul său a avut în total 19 etape, în opt landuri federale. Chestionat în epocă de ziarul The Guardian despre importanţa vizitei reginei Elisabeta aII-a, deputatul laburist german Carlo Schmidt, a răspuns: "O percepem ca pe un sfârşit al statutului nostru de până acum, de naţiune dispreţuită".

Şi în decursul vizitelor oficiale ulterioare ale reginei Angliei în Germania, survenite în 1978, 1992 şi în 2004, Elisabeta a II-a a ştiut să entuziasmeze masele şi să tempereze sensibilităţile politice. Nu-i de mirare, germanii au considerat-o mereu o personalitate fascinantă.