Istoria comunismului, disciplină obligatorie în liceu
21 ianuarie 2024Germina Nagât a explicat, într-un interviu pentru PRESShub, că Istoria a fost expusă decenii la rând cel mai mult propagandei politice, iar în prezent încă se ezită „din lașitate intelectuală” în privința alegerii termenilor corecți care să descrie evenimentele din istoria recentă a României.
De exemplu, prezentarea Revoluției din ’89 drept „o revoltă generalizată”, cum se întâmplă azi în manualele de istorie, este doar unul dintre exemplele care pot fi menționate în acest sens.
Cele mai importante declarații:
Faptul că a fost nevoie de trei decenii și de promulgarea unei legi ca să integrăm studiul epocii comuniste în programa școlară spune multe despre trauma pe care am moștenit-o după căderea dictaturii.
Cred că disciplina „istorie” a fost cea mai expusă la toxinele propagandei politice, decenii la rând, și nu doar în privința epocii comuniste.
Nu e de mirare că istoria comunismului se adaugă și ea la șirul acestor „amnezii” controlate și al narativelor distorsionate de propaganda naționalistă.
În unele manuale cuvântul „Securitate” apare doar o singură dată. E ca și cum ai vorbi despre nazism fără să menționezi Gestapo.
Ezităm să le spunem elevilor că a fost o revoluție, și nu o „revoltă care s-a generalizat”, și ezităm să le spunem câți oameni au murit ca să putem trece de la dictatură la democrație. (…) Aici nu e vorba despre scrupule epistemice sau despre „distanța care dă obiectivitate”, e vorba de lașitate intelectuală, pur și simplu.
Nu știu câți profesori de istorie explică la clasă de ce a fost corect ca statul român să declare regimul comunist drept ilegitim și criminal, în 2006. Ambii termeni sunt riguros exacți și se sprijină pe informații ușor de înțeles pentru oricine
Istoria comunismului – ca și istoria Holocaustului – trebuie predată ca disciplină de bază, nu ca „umplutură” sau materie opțională, fiindcă miza e foarte mare. Ține de înțelegerea și de evaluarea corectă a prezentului, vreau să subliniez asta. Nu e despre trecut, despre cultura generală sau despre media la BAC. De aceea salut introducerea istoriei comunismului și a istoriei Holocaustului în trunchiul comun, nu ca discipline facultative.
Încă nu ne-am decis ce anume trebuie să figureze în programa de istorie contemporană a României, nici măcar la nivelul unei prezentări factuale, elementare. Încă ezităm să alegem termenii în care descriem evenimentele din istoria noastră recentă.
Lista exemplelor nu trebuie să se rezume la martiri sau la eroii din închisori. Există riscul să fie considerate „cazuri extreme” și de aceea mai puțin realiste sau verosimile pentru adolescenții de azi. Personal, aș prefera să văd în manuale exemple de muncitori sau de țărani care s-au opus comunismului.
PRESShub: La mai bine de 30 de ani de la căderea regimului, Istoria comunismului în România va deveni materie obligatorie pentru clasele de liceu, în trunchiul comun, începând cu 2025. Cum apreciați introducerea acestei discipline în programa școlară?
Germina Nagâț: Mai bine mai târziu, decât niciodată… Mă bucur că s-a renunțat la falsa soluție a „manualului alternativ”, fiindcă în realitate „alternativ” însemna opțional: era la latitudinea profesorului dacă alegea să folosească manualul de istoria comunismului sau nu.
Și de cele mai multe ori n-o făcea, din diverse motive, care ar merita discutate separat. Pe de altă parte, faptul că a fost nevoie de trei decenii și de promulgarea unei legi ca să integrăm studiul epocii comuniste în programa școlară spune multe despre trauma pe care am moștenit-o după căderea dictaturii.
Se presupune că istoria e o știință, iar comunismul poate fi tratat ca orice altă epocă, alături de celelalte.
Epistemic n-ar trebui să pună probleme speciale. Și totuși, a fost nevoie de o decizie a Parlamentului pentru ca „specialiștii” care se ocupă de programa școlară să-și asume tratarea acestei perioade.
Ce părere aveți despre opinia potrivit căreia, dacă Istoria comunismului ar fi fost introdusă ca materie în școli imediat după căderea regimului Ceaușescu, s-ar fi produs „o asanare a societății românești”? S-ar fi putut implementa cu succes o astfel de lege în anii ‘90?
E simptomatic că entuziasmul anilor ’90 n-a ajuns – de fapt, aproape că nici n-a atins – programa școlară la disciplina Istorie. În treacăt fie spus, nici alte discipline umaniste n-au stat mai bine.
Mulți au crezut că scoaterea portretului lui Ceaușescu și a citatelor din documentele de partid sunt de ajuns ca să cureți manualele de balastul ideologic, să îndeplinești standardele științifice sau pedagogice minimale.
Cred că disciplina „istorie” a fost cea mai expusă la toxinele propagandei politice, decenii la rând, și nu doar în privința epocii comuniste.
Din programă au lipsit cu totul sau au fost tratate lamentabil și alte perioade sau teme istorice majore: istoria Holocaustului, istoria celui de-al Doilea Război Mondial în ansamblu, drepturile civile în România interbelică (cu mult lăudata Constituție de la 1923), robia romilor de-a lungul timpului etc.
Nu e de mirare că istoria comunismului se adaugă și ea la șirul acestor „amnezii” controlate și al narativelor distorsionate de propaganda naționalistă.
Mulți ar spune poate că imediat după ’90 nu era momentul unei tratări științifice a epocii comuniste, fiindcă era prea apropiată de prezent, iar lipsa „distanței” însemna și lipsa unei perspective „corecte” sau obiective asupra faptelor. Dar care fapte?
Fiindcă acest segment de istorie n-a fost tratat nici măcar factual, cum n-au fost nici altele.
Germina Nagâț este membră în Colegiul CNSAS, iar din 2001 până în 2018 a ocupat funcția de directoare a Direcției de Investigații în cadrul aceleași instituții.
De pildă, din majoritatea manualelor lipsesc cifre sau statistici minimale privind perioada comunistă. În unele manuale cuvântul „Securitate” apare doar o singură dată.
E ca și cum ai vorbi despre nazism fără să menționezi Gestapo. Uneori apare cuvântul „represiune”, dar nu e însoțit de statistici, așa cum din lecția dedicată Revoluției din 1989 lipsește uneori chiar termenul „revoluție”, sau lipsește numărul victimelor.
Carevasăzică, ezităm să le spunem elevilor că a fost o revoluție, și nu o „revoltă care s-a generalizat”, și ezităm să le spunem câți oameni au murit ca să putem trece de la dictatură la democrație.
Nu-i destul că după trei decenii nu știm vinovații, nici măcar câte victime au fost nu le putem spune copiilor?
De ce nu se puteau include în manualul de istorie aceste informații elementare, de ce a fost nevoie de o lege specială pentru asta?
Aici nu e vorba despre scrupule epistemice sau despre „distanța care dă obiectivitate”, e vorba de lașitate intelectuală, pur și simplu.
E mai ușor să evităm temele controversate în general, indiferent de epoca istorică. Narațiunile simplificate propagandistic sunt mai comode și mai la îndemână, chiar dacă n-au nicio legătură cu știința. Și de multe ori uităm că ignoranța istorică e foarte periculoasă pe termen lung.
Citește și: Cum ar trebui predată Istoria comunismului. 3 profesori vorbesc despre noua disciplină
Credeți că există riscul ideologizării în procesul de predare la clasă a Istoriei comunismului în România. Ce se poate face?
Riscul ideologizării există în predarea oricărei epoci istorice, nu doar a istoriei comunismului. Evitarea lui ține strict de onestitatea intelectuală și de respectarea standardelor științifice esențiale, care întemeiază orice disciplină, nu doar științele fundamentale, științele „hardcore”.
Din păcate, un ecou propagandistic se simte în multe capitole de istorie modernă sau contemporană. De multe ori e vorba, dacă vreți, de un fel de „propagandă prin omisiune”. Și omisiunile sunt așa de numeroase, încât lecțiile cu pricina devin neinteligibile.
O să vă dau un exemplu, care mi-e foarte la îndemână, fiindcă e unul sensibil pentru familia mea: cedarea Ardealului de Nord către Ungaria, în august 1940.
Doar pe baza informațiilor din manualul de istorie, nu poți înțelege de ce România s-a aliat cu Germania în Al Doilea Război Mondial, după ce Hitler a silit-o să renunțe la Nordul Transilvaniei fără să tragă un glonț.
Asta în timp ce pentru a recupera Basarabia, armata română a trecut nu doar Prutul, ci și Nistrul, cu urmările care se cunosc.
Bunicile mi-au spus că soldații români s-au retras în lacrimi din Transilvania de Nord, după Dictatul de la Viena.
Din cauza asta, de câte ori aud de ziua națională cântecul „Treceți batalioane române Carpații” nu mă pot opri să nu-mi spun în gând: „Aveți grijă să nu-i treceți în sens invers…”.
Acest episod tragic din istoria noastră e imposibil de înțeles doar pe baza lecției din manual. Și nu e singurul.
Citiți articolul integral pe Presshub.ro.