Haos şi violenţe la Londra
9 august 2011Violenţele de la Londra, care păreau iniţial să fie declanşate de împuşcarea mortală a unui tânăr de 29 de ani au continuat şi luni.
Într-un comunicat remis presei, poliţia londoneză anunţa, luni, că aproximativ 100 de persoane au fost arestate la Birmingham, un alt oraş afectat de răscoala anarhiştilor. Conform poliţiei britanice, mulţi poliţişti au fost grav răniţi în timpul actelor de vandalism comise de hoardele de tineri năpustiţi asupra lor. De altfel, trei ofiţeri de poliţie au fost transportaţi la spital după ce au fost loviţi de un vehicul care se deplasa cu viteză, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane. Ofiţerii efectuaseră arestări, după ce mai mulţi tineri au jefuiseră un magazin.
Acţiuni "copiate"
Poliţia a descris tulburările drept „activitate infracţională copiată". „Aceasta este o situaţie provocatoare, cu mici zone de violenţă, jafuri şi dezordine", a declarat comandantul Christine Jones, citat de CNN. Violenţele actuale seamănă mult cu cele din noiembrie 2007 petrecute în Franţa, în apropiere de Paris. Şi atunci, răscoalele au început după moartea a doi adolescenţi a căror motocicletă s-a ciocnit de un vehicul al poliţiei. Peste 130 de poliţişti francezi au fost răniţi în timpul acelor evenimente şi aproape 700 de maşini şi clădiri au fost incendiate. Incidente asemănătoare au avut loc, acum câţiva ani, şi în Grecia, în circumstanţe relativ asemănătoare.
Scandal şi violenţe au avut loc şi la Liverpool, unde forţele de ordine au încercat să oprească o bandă de huligani care încercau să incendieze mai multe maşini. Spre deosebire de noaptea precedentă, în noaptea de luni spre marţi, poliţiştii s-au aflat pe străzi în număr mare şi au intervenit mult mai ferm, pentru a-i îndepărta pe huligani. Situaţia pare a fi destul de serioasă, de vreme ce premierul britanic David Cameroon a anunţat că îşi va întrerupe vacanţa pe care o petrece în Italia.
Şeful poliţiei londoneze, Tim Godwin, a cerut populaţiei să nu mai iasă pe străzi, făcând totodată apel la părinţi să aibă grijă de copiii lor şi să nu îi lase să se întoarcă singuri acasă de la şcoală. Autorităţile spun că bandele de huligani s-au organizat în diverse grupuri pe Internet, respectiv cu ajutorul smartphone-urilor. Nu ar fi aşadar foarte surprinzător să fie din nou luată în considerare o şi mai strictă controlare a Internet-ului şi a comunicaţiilor mobile.
Autor: Vlad Drăghicescu / cnn / afp
Redactor: Rodica Binder