Instituția plagiatului: de la Victor Ponta la Nicolae Ciucă

Zilele acestea a fost pus în dezbatere publică Proiectul Legii Învățământului Superior, care face parte dintr-un pachet de legi ce se vor contopi în programul „România Educată“, inițiat de președintele Klaus Iohannis încă din 2016, cu scadența în 2030. Proiectul de lege lansat de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu după mai multe consultări cu președintele atrage atenția prin încercarea de a mușamaliza plagierea tezelor de doctorat. Explicit, este vorba de „reorganizarea“ Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), sub care se ascunde de fapt golirea de atribuții a instituției care a certificat de-a lungul anilor cazurile de plagiat. Se știe că la noi de regulă orice reorganizare a unei instituții înseamnă de fapt nu doar birocratizarea acesteia, ci și promovarea lipsei de răspundere.

Se vede de la o poștă că proiectul de lege a fost discutat la virgulă în biroul premierului Nicolae Ciucă, în plin scandal de plagiat la adresa acestuia. Șeful executivului a reușit să anuleze în instanță sesizările adresate CNATDCU pentru verificarea acuzelor de plagiat. În aceste condiții, dacă proiectul de lege va fi votat în forma actuală, lucrarea de doctorat a premierului va fi verificată doar de Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare. Este evident că verdictul Comisiei va urma dictatul „noi cu-ai noștri“.

Furtul intelectual la drumul mare

Fabricile de doctorate continuă să producă plagiatori pe bandă rulantă, în mod special din rândul „elitelor“ politice, al ofițerilor din cadrul Armatei, Poliției, al serviciilor de informații. Chiar și rectorii unor universități au fost actori ai furtului intelectual. Academia de Poliție, Academia SRI, Universitatea Națională de Apărare „Carol I“ au produs cei mai mulți plagiatori. Este de la sine înțeles că în aceste instituții a funcționat și funcționează cârdășia dintre doctorand și coordonatorul de doctorat.

De pildă, fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a coordonat zeci de lucrări de doctorat, printre care cea a lui Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI George Maior, sau a fostului primar al sectorului 2 din București Neculai Onțanu. S-a dovedit pe parcursul anilor că aproape jumătate din tezele de doctorat coordonate de generalul Oprea au fost plagiate.

Cel mai mediatizat și în același timp degradant caz de furt intelectual este acela al fostului premier Victor Ponta. Scandalul a izbucnit în 2012, când Ponta se afla în funcția de șef al executivului. Fostul premier a contestat în instanță decizia de plagiat a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), potrivit căreia Ponta a plagiat zeci de pagini, cuvânt cu cuvânt. Același verdict l-a dat și Comisia de Etică din cadrul Universității din București. Coordonatorul tezei de doctorat a „micului Titulescu“ a fost nimeni altul decât mentorul său politic Adrian Năstase. Am zăbovit asupra acestui exemplu pentru a vedea cât poate să dureze un proces de plagiat. Abia în iulie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia definitivă că Victor Ponta este vinovat de furt intelectual. Au trecut, de la verdictul CNATDCU, 8 ani.

Bucuria elevului de a merge la școală, primul pas al reformei învățământului

În ultimii 32 de ani, sistemul nostru de educație nu a făcut nici un pas. Am avut până acum cel puțin 30 de miniștri ai Educației, fiecare aruncând la coș tot ce era bun. Puterea exemplului, căutarea de modele, cultura întrebărilor și a îndoielilor ne lipsesc în prea mare măsură. Suntem pe primele locuri în Uniunea Europeană la rata abandonului școlar, la discrepanțele dintre învățământul din mediul urban și cel din mediul rural, la analfabetismul funcțional, la numărul de absolvenți cu studii superioare.

Până acum am abordat problema gravă a lucrărilor de doctorat plagiate. Scandalurile sunt publice, elevii și studenții le văd. Unii dintre plagiatori sunt chiar profesorii lor, care, culmea, le cer să fie respectați. Poate că în programa școlară ar trebui introdusă o disciplină care să-i învețe pe elevi cum să se ferească de furtul intelectual, de „copiuță“, de preluarea de pe Internet a compunerilor, a comentariilor literare, a caracterizării personajelor din lecturile obligatorii.

Sancțiunile nu rezolvă lucrurile. O adevărată reformă a sistemului de educație din România ar trebui să înceapă cu un lucru esențial: bucuria elevului de a merge la școală. De aici pleacă totul: resuscitarea curiozității din copilărie, cultul prieteniei în care să fie prezent și dascălul, satisfacția de a căuta și de a găsi greșeala, soluțiile alternative la cele predate de profesor. Fără a găsi pârghiile prin care să cultivăm bucuria elevului de a merge la școală nici o reformă a educației nu va putea fi împlinită.