Internetul - rivalul meu

Că avantajele oricărei noi invenţii tehnice sunt dublate de dezavantaje se ştie din vechime. Cu cuţitul se poate tăia o felie de pîine dar se poate pune şi capăt unei vieţi. Aşa încît nu este de mirare că de la intruziunea, la început selectivă şi exclusivă a internetului în viaţa noastră de zi cu zi şi pînă azi, cînd lumea a devenit un sat global graţie digitalizării, nu au lipsit vocile celor care au avertizat asupra celor mai diverse primejdii, efecte colaterale nedorite ba chiar nefaste ale utilizării minunatului şi magicului PC, laptop, tablet PC, smartphone, etc, ca şi a reţelelor de socializare. Printre ereticii cultului digitalităţii se află şi insideri ai sistemului. Bunăoară un Andrew Keen, ori mai recent, un Evgeny Morozov. Repudiaţi de colegii lor din Silicon Valley, consideraţi pesimişti, retrograzi, paseişti, aceştia şi-au lărgit audienţa în mediile „profane”, aflîndu-şi aliaţi credibili şi de nădejde printre sociologi, psihologi, neurologi şi publicişti.

In Germania, unde noua coaliţie întrevede chiar constituirea unui Minister IT, s-au profilat în postura de critici ai dogmei digitalităţii publicistul Frank Schirrmacher cu cartea sa intitulată „Payback” şi neuro-psihiatrul Manfred Spitzer cu provocatoarea sa teză a „Demenţei digitale”. Ambele scrieri, relativ recente, au devenit bestseller-uri, au stîrnit dispute şi polemici. Ofensiva digitalizării progresive a societăţii, cu toate avantajele şi dezavantajele, acestea din urmă nu neapărat inevitabile, a continuat însă nestînjenit.

Cartea profesorului Spitzer de la Universitatea din Ulm dezvăluie, pornind de la o abordare experimentală subiacentă componentelor pur teoretice, unde duce abuzul utilizării tehnologiilor digitale. In rezumat, la pierderea capacităţii de a mai exploata şi controla întregul potenţial intelectual şi cognitiv al creierului, raţiunea, voinţa, puterea de a acţiona, emotivitatea, culminînd cu pierderea simţului realităţii, a conştiinţei propriului eu, ş.a.m.d.

I s-a reproşat neuro-psihiatrului german, care s-a concentrat şi asupra evoluţiei copiilor şi tinerilor sub impactul internetului, că viziunile sale ar fi exagerate, ba chiar apocaliptice. Totuşi, măcar unele din tezele lui Spitzer ca şi ale altor preopinenţi, sunt confirmate recent de studiile efectuate în două ţări scandinave, unde atenţia acordată educaţiei, relaţiilor sociale şi de familie este exemplară la nivel european.

Paralel cu grija excesivă a unor părinţi faţă de progeniturile lor, din care pricină genitorii şi-au adjudecat porecla de mamă sau tată elicopter (care planează mereu deasupra odraslei) se manifestă o gelozie crescîndă a copiilor faţă de smartphon-urile părinţilor. Fiecare al cincilea copil din Oslo se plînge că părinţii îi dedică lui prea puţin timp. In întreaga Norvegie, potrivit unui studiu efectuat de postul NRK, 11% din fetele şi băieţii intervievaţi se simt neglijaţi de părinţii lor din cauza internetului. Un alt institut demoscopic, Yougov, atestă aceeaşi tendinţă şi în Suedia. La Stockholm bunăoară, 30% din copii se simt neglijaţi în timp ce 12% din părinţi recunosc că în loc să-şi supravegheze copiii în spaţiile de joacă sau la sport, preferă să-şi consulte smartphon-ul.

Nici în Germania lucrurile nu stau cu mult mai bine, rezultă dintr-o investigaţie demoscopică TNS Emnid, efectuată la comanda concernului de energie E.on. In cazul adulţilor, fiecare al patrulea chestionat este mai gelos pe mobilul partenerului, decît pe un real rival amoros. Şi mai grav este că tentaţia adolescenţilor de a poseda smartphon-uri de ultimă generaţie a dus la sporirea cu 300% a numărului tinerilor sub 20 care au făcut datorii spre a-şi achiziţiona „jucăria” visată.

Rădăcina răului nu se află însă în tehnică ci în dificultatea de a uza în mod raţional, chibzuit, echilibrat de avantajele acesteia. Cît despre copilul care are în faţa ochilor imaginea unor părinţi cufundaţi cu totul în lectura mesajelor primite, ca şi a redactării celora ce urmează a fi expediate, ce altceva poate el face decît să urmeze exemplul genitorilor săi? Sau decît să se întrebe dacă nu cumva telefonul mobil, laptopul, PC-ul, tableta PC nu sunt mai importante pentru părinţii săi decît el însuşi.

Dar poate nici nu este nevoie de studii, statistici şi teze polemice ci doar de o mai atentă privire în jur, pe stradă, în tramvaie, autobuze, aeroporturi, trenuri, în parc, la plimbare, la locurile de joacă, spre a constata că pesimiştii au dreptate. Există şi o rază de speranţă: dacă avertismentele sau chiar sumbrele profeţii sunt luate în seamă, fie şi în doze homeopatice, ele pot avea un efect profilactic şi terapeutic. De altfel, reţeta însănătoşirii de dependenţa digitală este identică cu cea înscrisă pe sticlele de alcool: a se consuma cu moderaţie! Dar, a nu se uita că din cînd în cînd nu strică nici puţină abstinenţă…