1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Interviu cu ministrul Finanţelor din Lituania: "Lituanienii vor îndrăgi moneda euro"

Bernd Riegert / VD1 ianuarie 2015

Lituania a trecut la moneda euro. Numai jumătate dintre lituanieni au o părere bună despre această schimbare. Oamenii vor gândi altfel, curând, a spus ministrul de Finanţe din Lituania, într-un interviu acordat DW.

https://p.dw.com/p/1EC9M
Rimantas SadziusImagine: picture-alliance/dpa/O. Hoslet

Deutsche Welle: Domnule Riamantas Sadzius, de ce introduceţi moneda euro tocmai acum, când toată lumea vorbeşte despre criza datoriilor în zona euro?

Rimantas Sadzius: Se tot vorbeşte de ceva vreme despre criza din zona euro, însă moneda aceasta a dovedit că este rezistentă la şocuri exterioare, ba chiar rezistă şi tensiunilor de pe piaţa internă. Cred că zona euro a ajuns la un nivel ridicat, îşi permite să treacă peste toate crizele, fără a avea nevoie de ajutor din afară. Lituania are o monedă, litas, conectată încă din 2002 la euro. Am traversat toate turbulenţele de pe pieţele financiare, care au zguduit zona euro după criză financiară: depreciere internă, scăderea salariilor şi a beneficiilor sociale cu până la 30 la sută. Nu am putut însă nicio clipă să fim parte din aparatul decizional, respectiv să folosim la maximum avantajele pe care le oferă moneda euro. Am profitat de dobânzi scăzute pentru finanţarea propriului nostru deficit, aşa mic cum este el. Începând de la 1 ianuarie vom sta la aceeaşi masă împreună cu cei care iau decizii importante. Pentru mediul de afaceri, acest lucru este de bun augur, pentru că scăpăm de pericolul deprecierii monedei naţionale, de vreme ce tranziţia de la litas la euro se va face la aceaşi rată de schimb, stabilită încă din 2002.

Ce se schimbă pentru oameni, în afară de faptul că, în curând, vor putea plăti folosind bancnotele europene?

Oamenii nu vor trebui să plătească taxe de preschimbare. Dobânzile pentru credite vor scădea, nu doar pentru stat, ci şi pentru persoanele private şi pentru companii. Pentru investitori, de care avem atâta nevoie, va renta să vină în Lituania, ţară din care va dispărea aşa-numita primă de risc. Prin urmare, profitul pentru capitalul investit va creşte.

Cifra magică pentru Lituania este 3,4528. Acesta este cursul oficial de schimb: 3,45 litas pentru 1 euro. Cât timp credeţi că oamenii se vor căsni să calculeze, în minte, această rată de schimb?

Experienţa altor ţări care au introdus moneda euro ne arată că oamenii continuă să calculeze timp de 5 ani. Pentru a simplifica trecerea la moneda euro, magazinele din Lituania au început să afişeze preţurile atât în litas, cât şi în euro. Această regulă se va menţine până în iunie 2015. În acest moment, doar jumătate dintre lituanieni cred că moneda euro le va aduce avantaje. Doar jumătate! Am văzut, însă, la vecinii estoni, că, după doi ani, 85 la sută din populaţie a ajuns să salute introducerea monedei euro. Cred că şi la noi va dura cam tot doi ani, până când la fel de mulţi oameni vor gândi pozitiv despre euro.

Litauen will 2015 das 19. Euroland werden
Imagine: picture-alliance/dpa

Cum vreţi să evitaţi apariţia majorării preţurilor în anumite domenii? În Germania, oamenii au simţit multă vreme că moneda euro a scumpit preţurile cel puţin prin rotunjirea lor.

Monitorizăm foarte exact fluctuaţiile preţurilor. Există o tendinţă de creştere a tarifelor mai ales în sectorul de servicii. Acest lucru este însă explicabil din punct de vedere economic, deoarece salariile cresc, anual, cu 4-5 la sută. Acest proces nu are neapărat legătură cu moneda euro. Şi în alte domenii din economie, preţurile au rămas până acum stabile, ba chiar au scăzut, datorită faptului că preţurile la energie şi alimente înregistrează la rândul lor o scădere. Oamenii vor observa care cafenea a rotunjit preţurile în sensul unei scumpiri şi care local le-a ieftinit. Evident că vor alege să intre în localul cu preţuri avantajoase. Nu cred că va exista un efect de majorare a preţurilor. Oricum, monitorizarea preţurilor va continua de-a lungul anului 2015.

După căderea comunismului la începutul anilor '90, litas, moneda naţională a Lituaniei, a reprezentat un puternic simbol de independenţă al ţării. Credeţi că oamenii vor avea o problemă cu dispariţia acestui simbol şi, astfel, cu renunţarea la o parte din această independenţă?

Da, acest sentiment există. Noi suntem un popor emoţional, motiv pentru care monedele euro vor înfăţişa pe una din părţile lor simbolul naţional lituanian (stema ţării - Vytis, un cavaler în armură, cu sabie şi scut. Fiecare stat care intră în zona euro poate alege un simbol naţional care să apară pe reversul monedelor, n. red.). Acest simbol din secolul 14 apare pe monedele noastre, iar acum va fi răspândit în întreaga Europă. Din Malta până în Finlanda, din Irlanda până în Letonia. Este un semn al identităţii noastre în Europa.

Litauen Euromünzen
Monede euro "lituaniene"Imagine: Reuters/I. Kalnins

Cum influenţează criza din Ucraina şi sancţiunile împotriva Rusiei politica monetară şi fiscală a Lituaniei?

Trebuie să ajustăm în sens negativ prognozele de creştere economică pentru anul acesta. Anul viitor aşteptăm de asemenea o scădere de 0,9 la sută a produsului intern brut. Companiile din Lituania care exportă marfă în Rusia sau care transportă marfă către Rusia prin Lituania au într-adevăr probleme. Desigur că acest lucru influenţează şi viitorul lor economic. Însă observăm că firmele sunt în stare să se reorienteze, accesând pieţe noi din vestul Europei. Acest lucru este şi în beneficiul monedei noastre comune.

Social-democratul Rimantas Sadzius are 54 de ani şi, din 2012, conduce din nou Ministerul de Finanţe din Lituania. Sadzius, chimist şi jurist de meserie, a mai ocupat funcţia de ministru de Finanţe în perioada 2007-2008. Introducerea monedei euro a eşuat de mai multe ori în Lituania din cauza ratei foarte mari a inflaţiei, pe care Sadzius a reuşit, într-un final, să o ţină sub control. Ţările vecine, Estonia şi Letonia, au adoptat moneda unică europeană încă din 2010, respectiv 2014.