Irlanda de Nord și umbrele trecutului

Pe 10 aprilie 1998, în Vinerea Mare, a fost semnat acordul de la Belfast ("Good Friday Agreement") pentru a încheia cele trei decenii de violență. Au participat guvernele de la Londra și Dublin, dar și reprezentanți ai peste 12 formațiuni politice rivale. 

La 20 de ani după încheierea istoricului acord, capitala Irlandei de Nord, Belfast, s-a reinventat ca oraș modern, îndrăgit de turiști. Cu toate acestea, mai domnește o anumită neliniște în Irlanda de Nord, chiar dacă armele tac. Brexitul a readus în primplan vechile întrebări despre suveranitate și rolul națiunii.

La Belfast există în continuare așa-numite "peace walls", care separă cartierele catolicilor de cele ale protestanților. Rănile trecutului rămân o parte a vieții de zi cu zi, mai ales pentru cei care au suferit cel mai mult în urma violențelor, denumite colocvial "troubles" ("necazuri"), în cadrul cărora au murit în jur de 3.500 de oameni în 30 de ani.

"Acordul de la Belfast ar fi trebuit să însemne că războiul s-a terminat, că vom trece dincolo de baricade, că nu va trebui să-ți mai fie frică să mergi în anumite zone. Dar această frică a rămas," spune Paul Gallagher, un reprezentant al victimelor conflictului irlandez. Când avea 21 de ani, a fost lovit de gloanțele unor loialiști pro-britanici care au i-au atacat familia într-un cartier al naționaliștilor irlandezi. De atunci, nu mai poate să meargă.

Cine poate beneficia de pensiile pentru victime?

Lângă ferestrele casei în care a fost împușcat Gallagher flutură tricolorul irlandez. La doar câteva sute de metri mai încolo se vede drapelul britanic. Între aceste zone s-a ajuns la ciocniri violente și în trecutul recent, mai ales în timpul marșurilor protestanților pro-britanici din vară.

"Odată cu semnarea acordului de la Belfast, ar fi trebuit să trecem peste aceste lucruri, dar în multe zone n-a fost așa," spune Gallagher. A luptat timp de ani de zile pentru introducerea unor pensii speciale de care să beneficieze cele aproximativ 500 de persoane rănite grav în confruntările din Irlanda de Nord. Cu toate că au fost votate legile respective, pensiile sunt blocate în urma certurilor privind întrebarea cine să beneficieze de acest statut de victimă. În special unioniștii (pro-britanici) se opun includerii foștilor membri ai trupelor paramilitare în categoria victimelor. Din perspectiva multor republicani irlandezi, toți cei care au fost răniți în timpul conflictului nord-irlandez sunt eroi și merită ajutorul societății.

"Cunosc foști deținuți republicani care pot fi considerați victime, dar alții sunt de părere opusă," spune Alan McBride, care și-a pierdut soția într-un atac cu bombă al organizației radicale nord-irlandeze IRA în 1993. În prezent conduce organizația Wave Trauma Centre din Belfast.

Stephen Farry de la organizația Alliance Party, care include membri ai ambelor comunități, consideră că dezbaterea privind pensiile speciale pentru victime reflectă un conflict mult mai complex între unioniștii pro-britanici și naționaliștii irlandezi: "E o luptă legată de întrebarea ce s-a întâmplat de fapt în timpul conflictului. Vedem interpretări diferite ale Acordului de la Belfast."

Un alt tip de violență

În acest acord sunt stabilite reguli concrete pentru guvernarea Irlandei de Nord, care prevăd ca naționaliștii și unioniștii să împartă puterea la Belfast. Documentul de 35 de pagini nu a specificat însă cum trebuie abordate urmările conflictului. "Timp de 20 de ani, moștenirea acestor vremuri nu a fost tematizată," spune Tom Roberts, un fost membru al unei grupări paramilitare unioniste, care conduce în prezent un centru pentru foști deținuți. "Când a fost semnat acordul, euforia era mare. Exista multă generozitate, care a dispărut în ultimii cinci ani. Acum, mentalitățile celor două comunități sunt diferite față de acea perioadă."

În jur de 30.000 de persoane au fost închise pentru delicte paramilitare în timpul conflictelor. Câteva mii au fost eliberate în anii 90 în urma condițiilor impuse de acordul dintre cele două comunități. Unii dintre foștii combatanți sunt frustrați de realitățile vieții de după conflict. "Există violență în continuare, dar e cauzată de sărăcie. Nu s-a schimbat nimic," spune Robert Henry, un fost membru al IRA care a petrecut șase ani în spatele gratiilor în anii 80. A intrat în IRA când era adolescent: "Republicanii erau modelele noastre, exista un cult al eroilor," își amintește Robert Henry. "Locul meu de joacă din copilărie s-a transformat în câmpul meu de luptă la vârsta maturității."

Brexitul complică problema Irlandei de Nord

La două decenii după Acordul de la Belfast, Henry e dezamăgit de politica din Irlanda de Nord. La fel ca alți foști deținuți, nu are voie să lucreze în sectorul public și nu poate nici să încheie o asigurare de locuință sau să călătorească în SUA. "La ce ne-a folosit pacea? După 20 de ani de autoguvernare nu prea am ajuns la nimic," spune Henry.

Fostul deținut consideră că partidul republican nu are "niciun plan" pentru realizarea obiectivului final, cel al unei Irlande unite: "Am ajuns în stadiul în care nu mai vreau să votez cu Sinn Fein."

După acordul de la Belfast, partidele moderate din Irlanda de Nord au pierdut teren. În alegerile din 2017, 17 din cele 18 mandate pentru Irlanda de Nord le-au revenit unor politiceni din Sinn Fein sau din partidul unionist DUP.

Clivajul e și mai pronunțat din cauza Brexitului: cei mai mulţi cetățeni ai Irlandei de Nord sunt împotriva ieșirii din UE, în timp ce partidul DUP e pro-Brexit.  

Acordul de la Belfast a adus pacea, dar Irlanda de Nord rămâne divizată. Naționaliștii și unioniștii au făcut "un pact de non-agresiune," spune Duncan Morrow, profesor de politologie la University of Ulster. "Dar nu avem niciun fel de acord în ceea ce privește steagurile, paradele și felul în care ne confruntăm cu trecutul. Încă nu avem nicio viziune pentru un viitor comun."

Autor: Peter Geoghegan / Belfast (das)