Israel la 75 de ani - o națiune mai dezbinată ca niciodată

În fiecare sâmbătă seara, Yehudit Elkana se alătură miilor de protestatari care demonstrează împotriva planurilor vizând reforma judiciară ale guvernului israelian, din care face parte un partid de extremă dreaptă.

"Sunt o persoană optimistă din fire, dar în prezent mă încearcă pesimismul. Totuși nu vom ceda", spune Elkana, chimistă pensionată și activistă pentru drepturile omului.

În ultimele patru luni, clivajul din societate între opozanții și susținătorii controversatului plan al guvernului s-a adâncit. Primii se tem că reforma ar amenința democrația israeliană, în timp ce apărătorii propunerii susțin că ea este necesară pentru a struni ceea ce ei descriu drept o Curte Supremă prea puternică.

Născută în 1935 la Ierusalim, Elkana face parte din generația care a pus umărul la ridicarea Israelului. Părinții ei au părăsit Germania nazistă la începutul anilor 30, începând o viață nouă în ceea ce era atunci Palestina mandatară britanică. De-a lungul vieții, femeia a trecut prin multe crize și războaie, dar și prin momente de bucurie, cum ar fi cel în care David Ben Gurion a proclamat statul Israel la 14 mai 1948, la Tel Aviv.

"Îmi amintesc fotografiile pe care le-am văzut în ziare, în Sderot Rothschild, la acea vreme. Îmi amintesc fericirea și dansul", spune ea, cu gândul la unul dintre principalele bulevarde din Tel Aviv. Însă astăzi, când Israelul este pe cale să sărbătorească cea de-a 75-a aniversare, Elkana este profund îngrijorată de viitorul ei. Disputa iscată de revizuirea sistemului judiciar "ar putea duce la război civil, dat fiind că nicio parte nu va face pasul înapoi”. Ce situație tristă, conchide ea.

Israelul pare că a ajuns "la răscruce", spune dr. Tomer Persico, cercetător la Institutul Shalom Hartman, un centru de cercetare și educație cu sediul la Ierusalim. Potrivit lui, impasul actual nu este determinat numai de controversatele planuri de reformă ale guvernului.

"Ies la suprafață o sumedenie de probleme reprimate sau ignorate pentru un timp îndelungat. Este vorba despre sfera publică liberală/iliberală a Israelului, dar și despre relația dintre religie și stat, aceasta fiind legată și de relația dintre majoritatea seculară și minoritatea ultraortodoxă care servește în armată. Iată subiectele aflate în discuție", spune Persico. De reamintit însă că o majoritate a tinerilor ultraortodocși nu fac armata.

Perspectiva de stânga

Într-o cafenea din Tel Aviv-Jaffa, Roni Amir, 24 de ani, studentă și activistă, discută cu prietena sa Nili Rozen, 23 de ani, despre protestele actuale și viitorul pe termen scurt al Israelului. Amir ține să sublinieze importanța participării la demonstrațiile săptămânale împotriva revizuirii sistemului judiciar. Și mai important, spune ea, este să vadă sfârșitul ocupației teritoriilor palestiniene și atingerea "egalității pentru toți".

"La demonstrație eu una fac parte din blocul anti-ocupație a teritoriilor, cer libertate și egalitate pentru poporul palestinian și pentru toată lumea. Ne concentrăm asupra ocupației, care credem că stă la baza a tot ceea ce se întâmplă acum. Vrem o democrație adevărată pentru toată lumea, vrem o țară liberă pentru toată lumea, nu pe bază de naționalitate sau religie”, spune studenta.

În viitor, cele două prietene speră să vadă conceptul de soluție a unui singur stat, în care palestinienii să devină cetățeni egali și să poată circula liberi în țară. Ambele tinere deplâng faptul că Israelul se concentrează astăzi prea mult pe securitate, neglijând, spun ele, alte aspecte importante, cum ar fi educația sau costul ridicat al vieții.

"Toată ziua ne preocupă securitatea, simțindu-ne ca o victimă în această mare chestie care este Orientul Mijlociu", spune Amir. De altfel, atmosfera actuală apasă greu și la nivel psihic. "Dacă ești un activist, încercând să ajuți poporul palestinian, te trezești tratat ca un trădător al țării tale, în loc să spunem: haideți oameni buni să facem ceva bun pentru a-i ajuta pe alții", spune Roni.

Părerile lui Roni și Nili despre conflictul israeliano-palestinian nu sunt deloc populare, cel puțin nu în rândul majorității tinerilor evrei israelieni care nu au trăit perioada procesului de pace din anii 90, când acordurile de pace de la Oslo înaripaseră speranța că palestinienii și israelienii se află pe drumul unei soluții cu două state.

Problema, spune Persico, este că stânga din Israel are puțină influență ideologică. "Fără îndoială că lupta pentru a pune capăt ocupației, condusă cândva de grupuri precum Shalom Achshav (ONG-ul Peace Now), este mult mai slabă astăzi. Există aproape un consens azi în Israel că nu este nimic de făcut în acest moment, câtă vreme în tabăra adversă nu există un partener real”, spune el.

Unii dintre acești tineri israelieni au crescut în timpul celei de-a doua intifade palestiniene, din 2000 până în 2005. Dezangajarea unilaterală din Fâșia Gaza în 2005, când Israelul și-a desființat coloniile, este adesea dată ca exemplu de reprezentanții dreptei politice pentru a sublinia că renunțarea la teritorii a dus la preluarea lor de către gruparea militantă islamistă Hamas și la atacuri cu rachete asupra orașelor israeliene.

Potrivit Indexului Democrației Israeliene pe 2022 - un studiu anual realizat de Israel Democracy Institute, un grup de reflecție israelian nepartizan - până la 75% dintre evreii israelieni cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani se declară ca fiind de dreapta. Această tendință, relevă raportul, s-a accentuat în ultimul deceniu.

În plus, tinerii se identifică din ce în ce mai mult ca fiind religioși ori sunt născuți în familii ultraortodoxe, care tind să fie mai conservatoare. Acest aspect s-a reflectat parțial și la cele mai recente alegeri naționale, când alianța de extremă dreaptă Sionism Religios - care s-a destrămat între timp - a obținut 14 locuri din cele 120 de locuri din Knesset. Liderii lor extremiști sunt acum miniștri în guvernul de coaliție condus de premierul Benjamin Netanyahu.

"Ei sunt foarte angajați din punct de vedere ideologic, stabilindu-și un obiectiv foarte explicit. Or, acest tip de hotărâre este deosebit de atractiv pentru tinerii care nu o găsesc în alte locuri", spune Persico.

Perspectiva de dreapta

Naor Meningher este dezamăgit de demonstrații și speră ca măcar unele prevederi ale reformei judiciare să fie puse în aplicare.

"Am avut alegeri în urmă cu patru luni iar rezultatele sunt clare. Actualul executiv se bucură de un mandat de netăgăduit din partea poporului pentru a acționa", spune Meningher, 34 de ani, autor de podcast din Tel Aviv.

Problema cea mai presantă pentru generația sa, spune el, este abolirea ideii de "națiune a bunăstării" și a "rămășițelor socialismului care încă mai atârnă în această țară ca un reziduu din anii trecuți". De aceea, adaugă el, ”dacă ar ieși în stradă pentru asta, ar găsi o mulțime de aliați în partea dreaptă a convingerilor”.

În ceea ce privește conflictul palestiniano-israelian, poziția sa este fără echivoc. "Cred că cea mai bună și previzibilă circumstanță este un fel de status quo, similar celui pe care îl avem acum, în care anexăm tot ceea ce putem anexa și care nu este foarte populat", spune Meningher, referindu-se la Cisiordania ocupată. Așezările din Cisiordania ocupată de Israel sunt clasificate de Curtea Internațională de Justiție și de Națiunile Unite ca fiind ilegale în conformitate cu dreptul internațional.

"Palestinienii din Gaza și din Iudeea și Samaria (Cisiordania ocupată), în general, sunt dușmanii mei. Prin urmare nu am niciun interes ca ei să aibă un stat suveran", spune el.

Pentru el, Israelul rămâne singura țară în care evreii se pot simți în siguranță. "Bunicii mei au venit din România în anii 70. Au fugit de o dictatură nemiloasă, o dictatură comunistă, iar aici au găsit refugiu. Nu cred că evreii au alternativă. Aici este casa mea pentru totdeauna".

Înapoi la demonstrație, unde Yehudit Elkana se află alături de un grup de persoane ”anti-ocupație”.

"Imediat după 1967, m-am dus în Orașul Vechi (care până atunci se afla sub control iordanian, n.r). Încă de pe atunci îmi era clar că întreaga Cisiordanie trebuie să fie returnată. Era o zonă cucerită care trebuia returnată". Israelul a capturat și a ocupat teritoriul de la Iordania în Războiul de Șase Zile din 1967.

Concentrată acum pe reforma judiciară, Elkana se bazează și pe generația tânără pentru a găsi soluții la încercările actuale. "Trebuie să rămânem optimiști, în pofida pesimismului larg răspândit. Haideți să facem tot ce putem...”