Jean-Luc Godard la 80 de ani

Întîmplarea sau poate zodia în care s-au născut amîndoi - la interval de doar două zile şi de cinci ani - pare să le fi favorizat fulminanta carieră cinematografică.

Îl omagiază pe Godard prietenii iluştri şi mai puţin iluştri, între ei, în paginile cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, şi vechiul său amic Daniel Cohn-Bendit, fost luptător pe baricadele revoltelor studenţeşti din 1968, cuminţit, devenit europarlamentar, lider al ecologiştilor europeni.

Hollywood-ul îl acceptă pe Godard în Pantheonul său, decernîndu-i în noiembrie un Oscar de Onoare pentru pasiunea şi curajul de a fi creat un nou tip de cinema, un nou stil, filmul de autor. Departe de gustul marelui public, filmele lui Godard au mizat pe idee şi imagine, fiind însoţite şi de un serios aparat teoretic şi critic.

Împreună cu Eric Rohmer şi Jacques Rivette, Godard înfiinţează în 1950 o revistă de cinema cu un destin efemer. Patru ani mai tîrziu, în publicaţia Cahiers de Cinema, semnează cronici cinematografice. Este perioada care avea să lase cele mai puternice amprente asupra concepţiei sale estetice şi regizorale.

După cîteva filme de scurt metraj, debutează în 1960 cu À bout de souffle pe un scenariu de Francois Truffaut, avîndu-l ca interpret pe Jean-Paul Belmondo. Story-ul, aparent convenţional, induce nu numai o nouă tipologie a eroului de film, ci favorizează şi acreditarea unor inovaţii tehnice care vor deveni trăsături dominante ale Noului Val.

Michel, eroul peliculei, un rebel avînd la activ cîteva delicte minore, se află în drum spre Paris, într-un automobil furat, este oprit de poliţie la un punct de control. Fără să ezite, cu sînge rece, descarcă pistolul asupra poliţistului şi-şi continuă drumul. Află adăpost la o studentă americană, Patricia, interpretată de regretata Jean Seberg, pe care a cunoscut-o în sudul Franţei. Încearcă să facă rost de nişte bani spre a fugi în Italia, se simte tot mai urmărit, este în cele din urmă predat poliţiei de către chiar iubita sa. Încearcă din nou să fugă, dar este împuşcat din spate de poliţişti, iar ultimele sale cuvinte sunt „Îţi vine să vomiţi”.

Al doilea film al lui Godard, intitulat Micul soldat, continuă inovaţiile tehnice şi estetice, dar şochează prin conţinutul său politic, prin tematizarea brutalităţilor comise de militarii francezi în războiul din Algeria. Filmul este cenzurat, interzis timp de doi ani.

Godard se îndepărtează tot mai mult în anii 60-70 de canoanele filmului clasic, experimentează cu imagini, sunet, text, inserînd însă şi secvenţe din realitatea imediată a vremii. Filonul criticii sociale se radicalizează.

În deceniile opt şi nouă, stilul său filmic devine autoreflexiv, înregistrînd însă şi marile mişcări tectonice ale istoriei, de pildă momentul reunificării Germaniei, în pelicula intitulată Allemagne neuf zéro.

Creaţia tîrzie a lui Jean-Luc Godard stă sub semnul avangardei, fiind greu accesibilă publicului larg. Cineastul, vlăstar al unei înstărite familii franco-elveţiene şi-a păstrat nealterată independenţa, stilul intelectualist, sensibilitatea.

Ultima sa creaţie, în care se regăsesc recurentele sale teme şi particularităţi stilistice, intitulată Film socialisme, a fost prezentată la ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes. De astă dată, într-o savantă compoziţie de secvenţe şi imagini, un adevărat patchwork, cineastul se apleacă asupra soartei Europei, pe care „americanii au eliberat-o, făcînd-o dependentă”, afirmă regizorul, citîndu-l pe Curzio Malaparte.

Una din replicile memorabile ale filmului sună astfel: „Visul unui stat este să fie singur, visul unui individ să fie doi”, iar următoarea, nu mai puţin memorabilă „ideile ne despart, visurile ne apropie”, o citează pe Agnes Varda.

Jean-Luc Godard nu s-a deplasat la Hollywood pentru a-şi lua în primire Oscarul de onoare. Motivul: nu avea viză pentru intrarea în America, nu avea nici un chef să solicite una şi apoi, nici nu-i face plăcere să stea atîtea ore în aer. La gloria pe care şi-a cucerit-o, la cei 80 de ani pe care i-a împlinit, refuzul de a traversa oceanul nu mai poate trece drept o frondă.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz