1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
SocietateAmerica de Nord

Jeff Bezos: Cel mai bogat om din lume "iese la pensie"

John Marshall
5 iulie 2021

De la munca în garaj până la a deveni cel mai bogat om din lume: retragerea lui Jeff Bezos din funcția de director general al Amazon reprezintă o piatră de hotar pentru una dintre cele mai influente companii din lume. 

https://p.dw.com/p/3w2oE
Jeff Bezos (15.01.2020)
Imagine: Sajjad Hussain/AFP/Getty Images

Jeff Bezos a ales data de 5 iulie pentru a preda titlul de CEO al Amazon. ”Am ales o dată cu valoare sentimentală pentru mine”, a declarat acesta, în cadrul unei întâlniri cu acționarii. Momentul marchează aniversarea a 27 de ani de la înființarea Amazon, în 1994.

”În clipa de față, Amazon se află în cea mai inventivă perioadă din istoria ei. Este un moment optim pentru această tranziție”, a declarat miliardarul într-un comunicat de presă.

Funcția de director general va fi preluată de Andy Jassy, fondatorul și actualul șef al departamentului de cloud computing al companiei - Amazon Web Services (AWS). 

Un alt tip de șef

Steve Anderson, expert în ”risc strategic și creșterea afacerilor”, autor al cărții ”Scrisorile lui Bezos - 14 principii de bază pentru a vă crește afacerea la fel ca Amazon”, a explicat pentru DW că Bezos sfidează contradicția, ceea ce îl deosebeşte în mod fundamental de alți directori executivi: ”El nu face o afacere tipică, ci vede lucrurile complet diferit”, a declarat Anderson pentru DW.

Mai nou, Amazon probează şi livările cu ajutorul dronelor
Mai nou, Amazon probează şi livările cu ajutorul dronelorImagine: picture-alliance/dpa/Amazon

La Amazon, spune acesta, există o cultură corporativă fascinantă, care a propulsat compania pe locul doi în lista recentă a celor mai apreciate companii din lume, realizată de Fortune: o cultură a obsesiei față de client.

”Pentru Amazon există trei piloni: o selecție excelentă de produse, prețuri mici și livrare rapidă”, spune Anderson. ”Dacă ești obsedat de livrarea rapidă, trebuie să creezi modalități prin care să se întâmple acest lucru”. 

De asemenea, Bezos și-a lăsat amprenta și asupra unor aspecte mai degrabă mărunte. În 2004, relatează Anderson, Bezos a interzis prezentările în power point la Amazon. În schimb, a insistat să tipărească transcrierile fiecărei ședințe, care erau apoi citite și discutate. Bezos crede că scrierea și citirea acestor documente contribuie la o mai bună înțelegere în echipă.

Începuturi modeste 

Amazon a parcurs un drum lung de la înființarea sa, în urmă cu 27 de ani, în garajul lui Bezos din Seattle, statul Washington. După mai puțin de 15 ani, compania a câștigat peste 100 de miliarde de dolari (84 de miliarde de euro), mai repede decât orice altă companie înainte sau după aceea. 

MacKenzie Scott şi Jeff Bezos în 2018
MacKenzie Scott şi Jeff Bezos în 2018. Imagine: Danny Moloshok/Reuters

Bezos avea 30 de ani când a plecat la Seattle, în nord-vestul Statelor Unite - orașul era un punct de atracție pentru startup-urile tehnologice emergente. Soția sa la acea vreme, McKenzie Scott, se afla la volan când Bezos își făcea planul de afaceri pentru o platformă online. 

Odată cu apariția internetului, Bezos a văzut o oportunitate de a construi o afacere de vânzare de cărți online. 

Creștere rapidă

După ce și-a convins prietenii și familia să investească în ideea sa, și-a început afacerea în garaj, iar cu ajutorul lui McKenzie Scott, a înființat ceea ce astăzi se cheamă Amazon. Compania a crescut rapid, adoptând rapid și primul motto: ”Get big, get big fast”.

Odată ce Bezos a dovedit că poate vinde cu succes cărți pe internet, a început să ofere tot felul de alte lucruri: jucării, unelte și multe altele. Amazon și-a deschis platforma și pentru alți comercianți cu amănuntul și, pe măsură ce atrăgea tot mai mulți clienți, platforma a devenit tot mai populară printre comercianții mici sau mari, care au considerat că merită să fie prezenți pe Amazon. 

Amazon astăzi

Amazon s-a transformat într-un gigant al comerțului electronic. Potrivit eMarketer, un observator de piață specializat în afaceri digitale, compania a încasat deja 367 de miliarde de dolari numai în acest an.

Cu toate acestea, motto-ul companiei, ”Get big, get big fast”, nu a ajutat-o să aibă și o reputație bună, compania fiind adesea criticată pentru nerespectarea drepturilor lucrătorilor, pentru presiuni asupra editorilor sau pentru că a folosit în mod abuziv datele clienților. Iar angajaţii din depozite, care sunt monitorizați la fiecare pas, se plâng că sunt istoviți. 

În cel mai recent mesaj adresat acționarilor, Bezos a răspuns criticilor spunând: ”Despre angajații noștri se spune uneori că sunt suflete disperate și că sunt tratați ca niște roboți. Acest lucru este incorect. Sunt oameni cultivaţi și responsabili  care au opțiunea de a lucra în altă parte”. 

Andy Jassy, noul director executiv al Amazon

Noul şef al Amazon, Andy Jassy
Noul şef al Amazon, Andy JassyImagine: AWS/ZUMA Wire/picture alliance

Andy Jassy, fondatorul și directorul general al serviciului de cloud AWS al Amazon, îi va succeda lui Bezos în funcția de CEO. ”Încă de la început, ambiția și standardele sale înalte au făcut ca munca pentru Amazon să fie o provocare”, spune Anderson. 

Vânzătorii de pe platforma sa se plâng și ei de Amazon, acuzând comisioanele de vânzare în creștere, accesul mai dificil la datele propriilor clienți sau suspendarea arbitrară a conturilor vânzătorilor.

Absolvent al Harvard Business School, succesorul lui Bezos, Andy Jassy, s-a alăturat Amazon în 1997. El a ocupat diverse funcții de conducere în cadrul companiei înainte de a fonda AWS, care oferă platforme de cloud computing.

În primii ani de activitate, el a învățat meserie de la Bezos. ”În opinia mea, Andy este succesorul firesc în funcția de CEO”, consideră Steve Anderson. Schimbarea la vârf marchează sfârșitul unei ere pentru Amazon. Însă în calitate de cel mai mare acționar, șef al consiliului de administrație și cea mai bogată persoană din lume, Jeff Bezos va rămâne și mai departe deosebit de influent.