1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Klaus Iohannis despre ajutoarele sociale în UE

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti12 iunie 2015

Președintele României a admis, în urma unei intrevederii cu premierul britanic David Cameron, ca libera circulație a forței de muncă să fie disociată de problema ajutoarelor sociale.

https://p.dw.com/p/1Fg9H
Imagine: picture-alliance/dpa

Britanicii au și ei dreptatea lor. Ceea ce se petrece în Europa de azi este un transfer al cheltuielilor sociale de pe umerii țărilor sărace pe spezele celor bogate. Un polonez sau un român care solicită ajutor de șomaj în UK, deși a muncit acolo puțin timp, are dreptate doar din punct de vedere juridic, dar din punct de vedere financiar acest lucru ar fi corect numai dacă ar exista un buget unificat al UE privind asistența socială. Or, câtă vreme nu există așa ceva, asistăm la un transfer de fonduri de la o țară la alta, care nu a fost prevăzut în niciun tratat și în nicio negociere politică. Este un efect secundar și neprevăzut al unificării europene. La fel ca britanicii gândesc mulți oameni în Germania și în tot nordul Europei, deși sunt mai discreți în exprimare. Prin urmare ceea ce întreprinde acum președintele Klaus Iohannis este remarcabil, căci este pentru prima dată când un om politic din Est recunoaște că britanicii, pe care presa și stânga politică a ajuns să-i trateze ca pe inamicii publici ai Europei, au și ei partea lor de dreptate.

Într-o imagine simplificată, occidentalii își apără bugetele sociale de solicitanții din Est, iar Estul își păzește resursele naturale de capitalul din Vest. Sau cel puțin așa reiese din recenta dezbatere pe tema pădurilor. Compania Schweighofer Holzindustrie conlucra cu briganzii locali într-o simbioză perfectă. Ultimii nu ar fi tăiat dacă nu ar fi avut cui să vândă rapid și sigur, primii nu aveau de unde achiziționeze pe măsura ambițiilor dacă nu cumpărau de la briganzi. Acesta este mecanismul prin care capitalul vestic poate frauda resursele Estului, într-o relație simetrică cu muncitorii și săracii Estului care încearcă să profite de beneficiile sistemelor de siguranță socială ale Vestului.

Toate libertățile de mișcare prevăzute în tratate, (capitaluri, mărfuri, servicii, persoane), au produs efecte secundare. Dacă dorim să discutăm franc problemele Europei extinse, ar trebui să privim aceste lucruri în față, fără subterfugii. UE a produs fenomene neprevăzute și care exced concepția inițială despre funcționarea unui asemenea organism suprastatal. Peste tot, reacțiile critice de dezaprobare au fost privite, în prima instanță, ca forme de naționalism desuet, naționalism britanic, naționalism românesc etc. Cei care avertizau asupra acestor distorsiuni au fost tratați cu vehemență ca populiști și marginalizați pe scena publică. Și totuși faptele rămân și nu dispar doar pentru că sunt negate, iar politica ar trebui să admită că anumite lucruri ar trebui corectate din mers, căci altfel frustrarea provocată de UE va crește tot mai mult.

Conduita președintelui Klaus Iohannis conține exact acel fair play de care are nevoie acum UE ca să meargă mai departe. Desigur, președintele nu spune lucrurile întocmai ca mai sus, dar important este că acceptă esența: ”Confuzia obișnuită care, în opinia mea, nu ar trebui făcută, este cea dintre libera circulație și beneficiile sociale. Așa că, astăzi, le-am sugerat premierului Cameron, și, cu alte ocazii, și altor lideri europeni, că ar trebui să încercăm să delimităm acești termeni”. Președintele dezvăluie astfel că a discutat aceste subiecte și cu liderii politici din Germania și din alte țări, ceea ce arată că declarația de joi nu este ceva intempestiv.

Declarația este destul de cuprinzătoare ca să nu lase loc la neînțelegeri: ”milioane de români, mai exact 4 milioane de români, locuiesc și muncesc în alte țări europene. Cei mai mulți sunt bine integrați în societățile în care locuiesc și muncesc. Problema este că unii dintre ei merg în alte țări pentru a încerca să beneficieze de asistență socială, fără a încerca să obțină un loc de muncă. Aceasta este o mare problema. În opinia mea, trebuie să încercăm să separăm aceste două concepte – să menținem principiul liberei circulații, care reprezintă o realitate valoroasă și să încercăm să extragem, să îndepărtăm partea privind asistența socială, spre a putea rezolva problema”.

Este în orice caz o propunere foarte serioasă, prima de vreo 10 ani încoace de când a apărut problema migrației intraeuropene. Este posibil să fie combătută din multe direcții, dar ar trebui să fie propuse și soluții alternative realiste. Liberalii (mă refer la grupurile europene reprezentate de un Guy Verhofstadt) au cu siguranță o viziune coerentă, dar ea pretinde un proces accelerat de integrare politică, ceea ce este, deocamdată, nerealist. Socialiștii cer la rândul lor solidaritate reală, în numele unui ideal respectabil, dar și acest lucru e greu de obținut câtă vreme nu putem vorbi de un popor european. În România o asemenea propunere ar putea fi privită, de asemenea, cu ochi critici, dar să nu uităm că, de la un punct încolo, migrația către Vest s-a transformat într-un mare dezavantaj social și economic cu efecte dramatice pe termen lung.