La umbra îngerului foamei

În zilele turneului ei literar în Ţările Baltice,eveniment care a avut deja parte de atenţia unui segment al presei germane, Herta Müller a trebuit să fie cu mult mai mult decît o scriitoare. A trebuit să-şi facă apariţia în postura de importantă voce a intelectualilor, de instanţă morală căreia să i te adresezi ca unui oracol ce desluşeşte meandrele şi vicisitudinile istoriei, fiind de fapt vorba exact despre întîmplări prin care i-a fost ei însăşi dat să treacă sau despre care a aflat din povestirile celorlalţi: amintiri legate de vremurile de groază de după cel de-al doilea război mondial, orori comise de dictatura comunistă, în lagărele sovietice de muncă…

Am rezumat un fragment din cuprinsul articolului apărut recent în paginile cotidianului elveţian NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, un pasaj ce dezvăluie gradul înalt de dificultate al întîlnirii cu publicul larg, pentru un autor care nu este nici politician, nici automat făcut să răspundă pe bandă rulantă întrebărilor, ci poet înainte de orice, obişnuit să prelucreze realul cu mijloacele limbajului.

După trei zile de lecturi, conferinţe de presă, întîlniri protocolare cu oficialităţile, călduroase primiri făcute de admiratori, emoţionante mărturii aduse de martorii istoriei, întrebări care se repetă, Herta Müller este obosită şi apăsată în continuare de soarta prietenului ei, regretatul Oskar Pastior, despre care totuşi la Riga, va vorbi din nou, mai pe larg.

I se dă cititorului de înţeles că acest turneu de lecturi ar putea fi şi ultimul, deşi cei veniţi să o vadă şi audă pe Herta Müller, sunt o generaţie traumatizată de ocupaţia sovietică , aflată însă într-o deplină empatie cu pasajele citite pe scenă, în germană, extrase din romanul „Leagănul respiraţiei.”

În metropolele baltice, lecturile Hertei Müller au constituit punctul de întîlnire al celor care în literatură caută consolarea, alinarea unor suferinţe prin care le-a fost dat să treacă, întocmai ca eroilor epocalei cărţi despre Gulagul comunist.

Este consemnată şi întîlnirea laureatei Nobelului pentru Literatură cu Sandra Kalniete, euro-deputata, fost ministru de externe al Letoniei, care la Tîrgul de Carte de la Leipzig, în urmă cu cîţiva ani, afirmase că în Europa de răsărit un totalitarism a fost înlocuit cu un altul - aserţiune ce a stîrnit proteste, mai cu seamă în Germania.

Paralelismul dintre dictatura naţional-socialistă şi cea comunistă se susţine măcar într-o privinţă: în procesul confruntării cu cele două forme de totalitarism – nu a avut loc o consecventă urmărire şi pedepsire a făptaşilor. Este menţionată declaraţia Hertei Müller potrivit căreia 40% din personalul actualului aparat al securităţii de stat din România sunt foşti agenţi ai fostei securităţi comuniste.

Iar în Parlamentul European stau încă bine instalaţi în fotolii foşti spioni ai defunctelor dictaturi comuniste – a mai adăugat Sandra Kalniete. Aceasta ar fi componenta politică a faptelor pe care, menţionează autorul relatării, Herta Müller le prelucrează cu mijloacele ambivalente ale limbajului literar.

O secvenţă finală, emoţionantă, dezvăluie şi forţa catarctică a textelor laureatei Nobelului pentru Literatură. La Vilnius, în sala arhiplină a Teatrului, o femeie în vîrstă rămîne în picioare, aşteaptă răbdătoare ca ropotul de aplauze ce salută sosirea autoarei precum şi furtuna de blitz-uri declanşate de fotografi să înceteze. După care, se aşează liniştit, pe marginea scenei, ascultînd-o, cu privirile încărcate de gratitudine şi emoţie, pe Herta Muller citind. De fapt, pentru această femeie şi-a citit Herta Müller, în răstimpul celor şase zile, textele – crede la finele relatării sale, Thomasz Kurianowicz.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu