Lista neagră a Moscovei
30 mai 2015Kremlinul a întemeiat o listă cu interdicții de călătorie în Rusia pentru mai mulți politicieni din Uniunea Europeană.
O listă neagră ar fi fost distribuită mai multor ambasade din UE, a declarat premierul olandez, Mark Rutte, în timpul unei conferințe de presă la Haga. Ministrul de externe al Belgiei, Didier Reynders, a declarat că lista cuprinde 89 de nume. Conform acestor informații, printre ele s-ar afla doi parlamentari și un europarlamentar olandez.
”Mă onorează”
Informațiile cotidianului ”Bild” și cele ale platformei online ”Frankfurter Allgemeine Zeitung” arată că pe această listă se află și 8 germani. Pe lângă parlamentarul Karl-Georg Wellmann (CDU), mai sunt numiți, conform ”Faz.net”: șeful adjunct al fracțiunii creștin-sociale din Bundestag, Michael Fuchs, europarlamentarii ecologiști Rebecca Harms și Daniel Cohn-Bendit, politicianul CSU, Bernd Posselt, secretara de stat în Ministerul Federal al Apărării, Katrin Suder, secretarul general al Consiliului de Miniștri UE, Uwe Corsepius și inspectorul Forțelor Aeriene Germane, general-locotenentul Karl Müllner.
Creștin-democratul Fuchs a declarat pentru publicația ”Bild”: ”Mă miră faptul că mă aflu pe această listă. Nu este corect ca Rusia să interzică intrarea în țară unor politicieni care nu fac altceva decât să-și spună părerea.” Fuchs a salutat în nenumărate rânduri sancțiunile împotriva Rusiei.
Daniel Cohn-Bendit a declarat: ”Mă onorează să fiu văzut ca dușman de către un sistem totalitar ca Rusia”. Ecologista Harms a explicat că Rusia se răzbună acum pentru interdicțiile de călătorie impuse de UE.
Șeful fracțiunii liberale în Parlamentul European și fost premier al Belgiei, Guy Verhofstadt, se află de asemenea pe lista neagră, conform declarațiilor purtătorului său de cuvânt, Jeroen Reijnen. Reijnen presupune că motivul ar fi implicarea lui Verhofstadt în cercetări privind uciderea politicianului de opoziție de la Moscova, Boris Nemțov.
Se cere transparență
Și premierul olandez, Rutte, vede această decizie ca pe o reacție la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Rusiei, în contextul conflictului din Crimeea și al crizei ucrainene. Lista Moscovei nu se bazează nici pe dreptul internațional și nici nu e transparentă, e de părere premierul Belgiei, licențiat în drept. Guvernul german a cerut și el transparență și stat de drept, conform informațiilor Ministerului Federal de Externe. Persoanele, care se află pe lista interdicției de a primi vize, trebuie să fie informate despre acest lucru, inclusiv pentru a putea iniția acțiuni în justiție
Ministerul Federal de Externe a subliniat în același timp că așteaptă ridicarea interdicției de intrare în Rusia pentru deputatul german, Wellmann. Acestuia din urmă i s-a interzis să intre în țară, deși urma să participe la întâlniri de serviciu. În plus, i s-a comunicat că nu îi este permis să intre în Rusia până în 2019. Politicianul creștin-democrat conduce grupul parlamentar germano-ucrainean și a criticat aspru, în nenumărate rânduri, atitudinea Rusiei în conflictul din Ucraina.
Steinmeier: ”Nu e o mișcare prea inteligentă”
Ministrul Federal de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a criticat atitudinea Kremlinului, spunând că nu e una prea inteligentă. Și nici o dovadă că Rusia dorește să ”soluționeze un conflict dificil și periculos în mijlocul Europei”, a declarat Steinmeier în timpul vizitei sale în Ucraina.
Români pe listă
Pe lista neagră se află și cinci români: Adrian Cioroianu, fost ministru de externe, propus ambasador UNESCO, Iulian Chifu, fost consilier prezidențial, Eugen Tomac, lider PMP, Liviu Chondon, șeful Statului Major al Forțelor Navale și Gheorghe Hațegan, directorul adjunct al Transgaz. Ministerul Român de Externe a precizat că va solicita explicații în legătură cu lista celor care au primit interdicție de a călători în Rusia.
O purtătoare de cuvânt a diplomației europene a declarat că Bruxelles-ul a luat la cunoștință această listă. UE nu are însă informații detaliate despre ”contextul juridic, criterii sau procedură”. Premierul Belgiei, Charles Michel, și ministrul de externe al aceleiași țări, Reynders, au protestat față de această listă, cerând autorităților rusești să retragă interdicțiile.