1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lungul drum către UE

13 octombrie 2011

Raportul anual al Executivului UE privind ţările care vor să adere la blocul comunitar le-a adus veşti bune Serbiei şi Muntenegrului, dar nu a oferit Turciei o alternativă la negocierile blocate.

https://p.dw.com/p/12qpA
Imagine: DW

Prin noul raport, comisarul european pentru extindere, Stefan Füle, a mai netezit puţin calea Serbiei şi Muntenegrului către Uniunea Europeană. Considerată un jucător cheie în regiune, Serbia primeşte statutul de candidat cu condiţia reluării discuţiilor cu Kosovo; convorbiri suspendate la sfârşitul lunii septembrie în urma unor tensiuni în zona de graniţă.

Tratativele de aderare cu Serbia vor începe după ce Belgradul va obţine rezultate concrete în negocierile cu Priştina.

Conform comisarului european pentru extindere, în cazul Serbiei, recomandarea statutului de candidat la UE se doreşte a fi o recompensă ca urmare a progreselor înregistrate în procesul de democratizare a ţării şi pentru arestarea fostului lider militar al sârbilor bosniaci Ratko Mladic, respectiv pentru deferirea acestuia Tribunalului Penal Internaţional de la Haga.

Comisia Europeană recomandă începerea negocierilor de aderare cu Muntenegru; un succes însemnat pentru ţara care s-a separat de Serbia în urmă cu doar cinci ani.

Cele 27 de state membre se vor pronunţa în luna decembrie asupra recomandărilor CE privind Serbia şi Muntenegru. Deşi entuziasmul europenilor privind extinderea blocului comunitar s-a estompat, cancelarul Angela Merkel a pledat, în cadrul vizitei efectuate în luna august, pentru apropierea Serbiei de UE cu condiţia soluţionării conflictului cu Kosovo.

Diplomaţii europeni pun condiţiile pe care Executivul comunitar le-a impus numai Serbiei pe seama faptului că Guvernul de la Berlin şi-a dat acordul.

Turciei i se recomandă să continue reforma în justiţie

Cel mai sensibil subiect îl reprezintă eforturile Turciei de a se alătura comunităţii europene. Afectate de accentuarea conflictului cu Cipru şi de opoziţia franco-germană, demersurile guvernului de la Ankara s-au împotmolit acum mai bine de un an de zile.

Dossierbild Beziehungen Türkei Europa 1
Imagine: Bilderbox

"Din nefericire, în negocierile cu Turcia nu s-au mai înregistrat progrese. Există frustări în ambele tabere", a declarat comisarul Stefan Füle.

Relaţiile şi aşa tensionate cu Cipru s-au înrăutăţit în ultima perioadă din cauza operaţiunilor de exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale pe care Cipru a început să le deruleze în estul Mării Mediterane. Ankara a ameninţat cu îngheţarea relaţiilor cu Bruxelles-ul în cea de-a doua jumătate a anului viitor, perioadă în care Cipru va deţine preşedinţia prin rotaţie a UE.

Comisia Europeană îi recomandă Turciei să se abţină de la ameninţări şi demersuri care ar influenţa în mod negativ relaţiile de bună vecinătate şi îi cere, pe mai departe, progrese în justiţie.

Următoarea ţară acceptată în comunitatea celor 27 va fi Croaţia. Raportul CE a confirmat data de 1 iulie 2013, la care Croaţia urmează să devină membru cu drepturi depline. Negocierile cu această ţară s-au încheiat, iar tratatul de aderare urmează a fi semnat în luna decembrie.

Autori: dpa/Claudia Ştefan
Redactor: Medana Weident