Lupta justiției moldovene cu mirajul corupției

Republica Moldova este în acest moment ca un automobil care accelerează politic: motorul se calează, ia turații, mașina se desprinde cu roțile din față de pământ, dar nu are suficientă putere să se urnească din loc, din cauza suprasarcinii din portbagaj a poverilor adunate în ultimii 30 de ani: sărăcie, mentalități etatiste și retrograde, corupție, influențe maligne dinspre Est, tentative de destabilizare și mai ales justiție învechită în rele, care blochează demarajul pro-occidental.

Când vorbești cu oamenii de la țară, ceea ce îi deranjează și îi revoltă cel mai tare este „liberalismul” justiției moldovenești, „umanismul” ei selectiv, clemența ei la adresa bandiților și trădătorilor de țară. Vezi cum îi rețin mascații – spectacolul TV e pe cinste! –, apoi elanul justițiar pălește. La solicitarea avocaților, plătiți copios de clienții lor penali, magistrații moldoveni, pătrunși de o subită indulgență, le schimbă măsura de pedeapsă preventivă: sunt mutați de la penitenciar la domiciliu, apoi plasați sub control judiciar, până când îi lasă de capul lor, fără să le mai restrângă în nici un fel libertatea de mișcare și... subversiune.

Se întâmplă ca într-un scheci din ultimii ani ai URSS, un monolog satiric al lui Ghenadi Hazanov – cunoscut umorist rus, artist de stand-up, cum se spune azi, devenit ulterior un suporter al președintelui Putin și susținător al invaziei din Ucraina. Comediantul rus, spuneam, combătea corupția, desigur, cu voie de la poliție. Aici îl interpreta pe ministrul de Interne sovietic, care prezenta un raport despre starea criminalității pe țară, plângându-se de condiția ingrată a subordonaților săi de la MAI și de sabotajul de care se ciocneau: „E o situație paradoxală: îi știm pe răufăcători, le cunoaștem numele, prenumele, adresele oficiale și secrete, avem amprentele lor digitale, le-am descifrat modul de operare, le-am aflat complicii, am adunat depozițiile tuturor martorilor, dar.... nu putem demonstra nimic!”

Și când vorbea despre protectorii sus-puși ai criminalilor, „ministrul Hazanov” făcea o pauză, ridicând ochii semnificativ spre tavan – aluzie la conducerea de vârf a PCUS –, stârnind hohotele de râs ale lui Evgheni Primakov, prim-ministrul sovietic de atunci, aflat în loja oficială a teatrului unde-și făcea numărul umoristul... Ce vreți, alte vremuri, în imperiu începea să bată un vânt de liberalizare. Azi, sub regimul Putin, Hazanov n-ar mai îndrăzni să facă aluzii atât de primejdioase.

În Republica Moldova e invers. Guvernarea vrea reformarea justiției, îi vrea după gratii pe marii bandiți, tot ei și agenții de influență ai Rusiei în Moldova, dar e sabotată de justiția autohtonă, dominată încă de oamenii vechiului regim oligarhic prorus.

Personaje cunoscute pentru fapte monstruoase de corupție, pentru delapidări de fonduri publice, pentru finanțare ilegală din Rusia, pentru servilismul lor față de Kremlin, până într-acolo încât cloceau împreună cu Plahotniuc o federalizare a Moldovei cu Transnistria – ceea ce îi califică drept trădători de țară cu dosar penal cu tot –, sunt în libertate, se plimbă, fac agitație electorală la găgăuzi, promit să-l aducă pe Putin la Comrat, pentru că „ai noștri”, adică „ai lor”, rușii lor, „sunt aproape”. Mă refer la Dodon, firește, dar nu e singurul.

Moldovenii ar înțelege privațiunile materiale provocate de criza indusă de războiul lui Putin în Ucraina și în fapt apreciază eforturile guvernării, sprijinul lumii libere, dar nu pot înțelege regimul relaxat de care se bucură bandiții. Nedreptatea, impunitatea, cinismul, atitudinea lor sfidătoare provoacă un sentiment dureros, o iei ca pe o jignire personală. Căci pentru a face dreptate nu e nevoie de investiții, de credite și granturi de la UE, ci de voință instituțională, de competență și onestitate.

Iar tâlharii știu foarte bine să canalizeze nemulțumirea populației împotriva guvernării pro-europene, pentru că oamenii simpli nu știu jurisprudență, nu sunt dispuși să audă explicații nesfârșite despre „vetting” și „pre-vetting” în justiție – faimoasele proceduri de evaluare pe care le pică zeci de judecători moldoveni. Oamenii și-au pierdut răbdarea. „Măcar unul, spun ei, măcar pe unul să-l vedem în pușcărie. Ce folos că lui Șor i-au dat 15 ani, dacă stă departe, în Israel, și va face totul ca să scape de pedeapsă!”

Șor a devenit demult simbolul absolut al corupției în Moldova iar activitățile sale pro-Kremlin, de subminare a ordinii constituționale, de pregătire a unei lovituri de stat, l-au transformat în inamicul public nr. 1. Ceilalți mari delincvenți fugiți în străinătate tac chitic. Sentința grea pronunțată împotriva lui Șor îi face mai circumspecți ca niciodată, mai ales că Uniunea Europeană tocmai a anunțat sancțiuni și la adresa lor.

Guvernarea ar trebui să treacă dincolo de limbajul tehnic, instituțional, juridic, atunci când vorbește despre combaterea corupției. Și să le spună cetățenilor în cuvinte limpezi cine se opune reformei și de ce hoții cei mari mai sunt în libertate, după doi și chiar trei ani de când s-a schimbat puterea în Moldova.

Nu menții entuziasmul pro-european doar prin sloganuri optimiste și blamarea regimului sangvinar de la Moscova – deși asta trebuie făcut mereu, pentru ca moldovenii să nu uite nicio clipă de originea Răului cel Mare. Războiul, din fericire, e departe, pe când necazurile sunt aici, cu noi, le suportăm în fiecare zi.