Mare prezenţă la urne în Irak

Alegeri au mai avut loc în Irak şi în trecut, mai ales pe timpul regimului Saddam Hussein, doar că rezultatul era de fiecare dată previzibil. Sau, aşa cum s-a întâmplat în 1954, scrutinul era anulat dacă nu convenea celor aflaţi la putere. Iată de ce nu ar fi mirat pe nimeni dacă acum majoritatea irakienilor nu s-ar fi prezentat la urne. Actualul scrutin implica riscuri imense şi nici nu exista o garanţie că după alegeri situaţia s-ar schimba în mod considerabil. Aşadar irakienii au dat dovadă de curaj participând la vot într-un număr atât de mare, încât multe democraţii cu tradiţie s-ar bucura să poată mobiliza o atât de mare parte a electoratului. În multe ţări europene sau în SUA participarea la vot este considerată nu rareori ca fiind o obligaţie cetăţenească neplăcută, în timp ce în Irak scrutinul a reprezentat dorinţa evidentă de schimbare. O speranţă desigur. Mai ales pentru grupările etnice care n-au fost pe timpul dictaturii lui Saddam Hussein deloc privilegiate: înainte de toate pentru şiiţi şi curzi. Pentru prima dată, prin alegeri libere, şiiţii au şansa de a avea un drept de codecizie la nivel politic. Tot astfel şi populaţia curdă.

Scepticii consideră că aceste alegeri nu deţin nici o valoare fără participarea suniţilor. Cei mai mulţi suniţi nu au votat de teama de a nu cădea victimă unui atentat, comis din propriile rânduri sau de către teroriştii de import, de tipul grupării lui Moussab al Zarqawi.

Cu toate acestea, majoritatea irakienilor nu s-a lăsat impresionată de atari ameninţări. Un exemplu pe care va trebui să-l urmeze şi viitorul parlament şi guvern irakian. Respingerea extremiştilor nu înseamnă desigur totodată acceptarea ocupaţiei americane. Aceasta se va mai menţine o vreme. Dar cu cât irakienii vor prelua mai repede responsabilitatea politică în ţară, cu atât mai posibilă devine retragerea militarilor americani din Irak. Scrutinul a fost un prim pas important în această direcţie.