UK: Gata cu dreptul de muncă automat pentru cetățenii din UE
19 mai 2020Camera inferioară a Parlamentului de la Londra a adoptat proiectul de lege prin care se pune capăt, în Marea Britanie, libertății de mișcare a forței de muncă europene. Documentul a fost adoptat cu majoritatea de voturi deținută de conservatorii premierului Boris Johnson. 351 de deputați au votat pentru noua lege, 252 împotriva ei.
Legea prevede că, începând din ianuarie 2021, cetățenii din UE, dar și din Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția nu mai au drept de muncă automat pe piața britanică a muncii. Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană anul acesta pe 31 ianuarie, după ce a făcut parte timp de 47 de ani din blocul comunitar. Până la sfârșitul anului este în vigoare o perioadă de tranziție, în care Regatul Unit rămâne parte din piața unică și din uniunea vamală, respectând în acest timp reglementările din UE.
Concept de imigrare elitist
Noul proiect de lege privind migrația nu precizează criteriile care trebuie îndeplinite de cetățenii europeni care doresc să lucreze pe viitor în Marea Britanie. Guvernul Johnson a prezentat însă deja în februarie un sistem pe bază de puncte, care favorizează accesul pe piața britanică a muncii a persoanelor cu înaltă calificare, care au deja o ofertă de angajare în Marea Britanie și care au cunoștințe bune de limba engleză.
Ministra de Interne Priti Patel a declarat acum că noul sistem de imigrare va fi "mai sustenabil, mai corect și mai simplu". Sistemul ar urma să joace un "rol esențial" în redresarea economiei britanice după pandemia de coronavirus.
Forță de muncă străină în construcții și în sectorul sanitar
Aceste planuri reprezintă cea mai amplă reformare a legii migrației în Marea Britanie din ultimii 50 de ani. Deocamdată, economia britanică depinde în mare măsură de lucrătorii străini, mai ales de cei din estul Europei, printre care și cei români. Aceștia lucrează cu precădere în construcții și în sectorul sanitar.
Tocmai la aceste aspecte face trimitere și opoziția laburistă, care respinge ferm noua lege. Guvernul va fi obligat să aplice numeroase excepții în aplicarea noului sistem, ceea ce l-ar face lipsit de importanță, explică politiciana laburistă specialistă în probleme interne Diane Abbott. Numeroase asociații, precum cele ale fermierilor și hotelierilor, atrag atenția că există riscul unei penurii majore de forță de muncă.
Mai mult, demersul guvernului Johnson riscă să dăuneze și viitoarelor discuții cu UE pe tema relațiilor comerciale dintre cele două părți. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat deja foarte clar că, fără drept de muncă automat pentru cetățenii comunitari în Marea Britanie, nu va putea exista nici circulația liberă a mărfurilor, serviciilor și capitalului.
os/das (afp, bbc)