Matteo Salvini și ”sclavii” din România

Sunt poate 10 ani de când presa din Italia dezvăluie, periodic, cazurile ”sclavilor” români, ucrainieni, bulgari și africani de pe unele ferme agricole din sudul Italiei. Primul caz care a făcut mai multă vâlvă s-a datorat curajului unui ziarist italian care, pretinzând că este român, s-a infiltrat pe una din plantațiile suspecte. În alte cazuri poliția italiană a făcut arestări, fermierii acuzați fiind condamnați în instanță pentru practicile lor nemaivăzute în Europa secolului nostru.

Deunăzi, ministrul de Interne, Matteo Salvini, comentând situația exploatării imigranților, a făcut la rândul său o referire la România, care a provocat imediat contrareacții: ”Nu exploatații sunt de vină, deci nu românii sau bulgarii (…) ci exploatatorii, respectiv conaționalii dumneavoastră și firmele lor, care preferă să angajeze români și bulgari la negru, numai să plătească salarii mai mici, decât ale italienilor!” a scris pe pagina sa de facebook europarlamentarul Mircea Pașcu.

Adevărul este că ministrul italian nu acuzase România (și nici Bulgaria), ci anunțase doar că va cere cooperarea autorităților din aceste țări pentru a combate traficul de persoane exploatabile: ”Vom încerca să combatem transporturile ilegale - a încheiat ministrul - în ultima perioadă au fost găsite 300 de vehicule înmatriculate în Bulgaria și fără asigurare. Există de asemenea un import de sclavi din țările comunitare: România și Bulgaria. O să scriu colegilor mei din aceste țări, căci făcând parte din Uniunea Europeană, au și ei datoria să verifice persoanele și mașinile. Scopul este să asigurăm o gestionare transparentă a transporturilor ca să eradicăm aceste afaceri necurate ”(https://www.ilmessaggero.it).

În acest context, replica lui Mircea Pașcu pare cel puțin disproporționată, căci ministrul italian nu făcuse nicio acuzație. Dar probabil că profitând de ambianța foarte critică din sânul grupului socialist față de noul guvern de la Roma, eurodeputatul PSD a profitat ca să-i administreze la rându-i o lovitură cu subînțeles patriotic.

În fine, e de la sine înțeles că de vină sunt în primul rând fermierii italieni care lucrează cu ”sclavi”, dar mai există și o rețea de traficanți care operează transfrontalier. Mașinile înmatriculate în Bulgaria ar putea fi bulgărești, dar și românești. Iar întrebarea cea mai importantă este dacă autoritățile din România ar putea face și ele ceva sau dacă se consideră complet scutite, așa cum sugerează Mircea Pașcu.

Dacă lăsăm deoparte acțiunile polițienești, autoritățile ar avea la dispoziție destule mijloace. Ar putea de exemplu să inițieze o amplă campanie de informare care să prezinte în mod insistent riscurile unor job-uri clandestine și să descurajeze astfel plecările aventuroase către un tărâm necunoscut. Să ne amintim campaniile costisitoare pe care guvernul de la București le inițiase prin 2005-2007 cu scopul de a îmbunătăți imaginea românilor care își căutau un loc de muncă în străinătate. Una dintre campanii a fost desfășurată în Italia, a doua în Spania și au constat în diferite ”portrete” făcute imigrantului român prezentat într-o lumină favorabilă, conform unor criterii alese pe măsura societăților gazdă. Prin urmare atunci când avea interesul să încurajeze plecările, statul român nu a făcut economie de resurse angajând companii străine mai apte desigur să surprindă acele imponderabile care creează imaginea unor persoane sau grupuri de nou-sosiți. Clipurile erau bine făcute, deși un român le percepea ca fiind artificiale, dar grupurile țintă erau alcătuite din spanioli și italieni cu repere nesigure.

Prin urmare se poate interveni și prin mijloace mai fine, cu atât mai mult cu cât e vorba de a preîntâmpina ca sute sau poate mii de cetățeni români să cadă în capcana traficanților de persoane. Atunci când Guvernul miza pe creșterea emigrației românești și implicit pe remiterile din străinătate - care au compensat ani la rândul deficitele - a știut să facă ceva sau, în orice caz, s-a străduit, dar când problema ar fi, dimpotrivă, să preîntâmpine plecările, nu pare dispus să facă nimic.