Merkel: "Pandemia este o catastrofă a secolului!"
21 ianuarie 2021Joi, la ora 11 fix, cancelara Angela Merkel şi-a făcut apariţia în faţa presei, cu acelaşi aer relaxat şi liniştit ca întotdeauna. Şi-a anunţat cu puţin timp înainte participarea la Conferinţa Federală de Presă, având ca temă "Situaţia actuală". Aceasta înseamnă în aceste săptămâni şi luni pandemia de coronavirus. În sală sunt prezenţi mai puţini ziarişti decât de obicei, fiindcă multe scaune trebuie să rămână neocupate.
"Acestea nu sunt pur şi simplu cifre"
Este cert că Merkel vrea să clarifice anumite lucruri. Oamenii, nu doar în Germania, sunt sătui de pandemie şi de măsurile restrictive. Aproape zilnic există solicitări privind noi restricţii sau relaxări, în funcţie de caz. Mulţi oameni și-au pierdut demult orientarea. Este evident că Merkel nu se adresează reprezentanţilor mass-media, ci oamenilor. De pildă, când aminteşte de decesele zilnice, cu care refuză să se obişnuiască. "Este cumplit. Numai astăzi au murit iar mai bine de 1000 de oameni. Acestea nu sunt pur şi simplu cifre. Sunt oameni care au murit în singurătate, sunt destine, sunt familii îndoliate."
Este de asemenea evident că Merkel şi-a propus să corecteze un clişeu. Acela că ea avertizează şi solicită mereu măsuri restrictive mai aspre, cărora partenerii din Germania, dar şi din UE nu vor întotdeauna să le dea curs. Un exemplu sunt eventuale controale la graniţe, mergând până la închiderea acestora. Majoritatea politicienilor din Germania şi din străinătate vor să evite aşa ceva. 30 la sută din europeni trăiesc în regiuni de graniţă şi închiderea frontierelor ar fi un sacrificiu suplimentar în vreme de pandemie.
Cu toate acestea, Merkel nu exclude în totalitate închiderea graniţelor. "Dacă o ţară care are poate o incidenţă de două ori mai ridicată decât Germania se decide să deschidă toate afacerile, în timp ce la noi sunt încă închise, atunci avem, desigur, o problemă", a afirmat ea. După o scurtă pauză de gândire, ea a continuat: "Le cer multe cetăţenelor şi cetăţenilor Republicii Federale Germania. Şcoli închise, magazine închise, restaurante închise. Nicio manifestare culturală. Şi este firesc că nu voi putea privi impasibilă dacă undeva se va acţiona cu totul diferit. Nu voi spune: ei bine, atunci germanii pot să se deplaseze într-o ţară vecină."
O catastrofă a secolului
Merkel a reiterat apelul de a lupta în comun, cu măsuri de înţeles, împotriva coronavirusului, în Germania şi împreună cu ţările vecine. "Această pandemie este o catastrofă a secolului, în sensul unei catastrofe naturale. Această pandemie este pe drept cuvânt percepută de toată lumea ca un afront. Ar fi cu adevărat de mirare ca răbdarea să nu ne fie pusă la grea încercare. Suntem absolut conştienţi de asta."
Marile probleme actuale: evoluţia campaniei de vaccinare şi mutaţiile virusului
În ultima vreme au început să circule din cancelaria federală unele informaţii îngrijorătoare. Acesta a fost cu siguranţă unul din motivele care au determinat-o pe Merkel să ia parte la conferinţa de presă. S-a zvonit că Merkel ar fi nemulţumită de faptul că trebuie mereu ea să comunice veştile proaste în legătură cu coronavirusul. Numărul de noi infectări rămâne ridicat, chiar dacă a început uşor să scadă în Germania. Şcolile şi grădiniţele sunt închise, restaurantele şi barurile au fost închise şi mai devreme, contactele între oameni sunt limitate drastic. Unii ziarişti din Germania au scris că toate acestea ar fi fost ideile lui Merkel. Campania de vaccinare avansează anevoios şi teama de o răspândire şi în Germania a unei mutaţii periculoase a virusului o preocupă pe Merkel în fiecare zi. Iar în situaţia dată, unii premieri regionali se trezesc să ceară relaxarea restricţiilor.
Premierul canadian a vorbit indiscret despre Merkel
În această săptămână, lockdown-ul a fost prelungit din nou în Germania - până la mijlocul lunii februarie. În privinţa menţinerii închise a şcolilor şi grădiniţelor a existat o luptă între Angela Merkel şi premierii regionali. În timpul şedinţei care a avut loc marţi şi a durat mai multe ore, Merkel ar fi exclamat: "Nu accept acuzaţia că supun copiii la chinuri." Este ceva neobişnuit la o femeie altminteri atât de controlată, care guvernează Germania de aproape 16 ani. Apoi, mai există şi afirmaţiile premierului canadian Justin Trudeau, care a adresat şi el un mesaj concetăţenilor săi referitor la coronavirus, povestind despre conţinutul unei convorbiri telefonice cu Merkel din această săptămână. Este ceva ce nu-i place deloc cancelarei, care insistă pe discreţie totală când vorbeşte cu parteneri internaţionali. Trudeau a declarat textual: "Am avut ieri o minunată convorbire telefonică cu Merkel, în care ea s-a plâns, într-o oarecare măsură, că este criticată în fiecare zi de mass-media germane fiindcă acolo nu se desfăşoară lucrurile atât de bine ca în Canada." Merkel are aşadar suficiente motive de nemulţumire.
"Cu Biden există foarte multe păreri împărtăşite"
Merkel a fost chestionată şi despre noul preşedinte al SUA, Joe Biden. Ea a declarat că nu a vorbit telefonic cu acesta de la învestitură. Dar revenirea SUA la prevederile Acordului Climatic de la Paris şi în rândul membrilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii îndeamnă la optimism. "Cu preşedintele Biden există un spaţiu mai amplu de consonanţă politică", a declarat ea. Problema Donald Trump a devenit istorie pentru moment, pandemia îi creează cancelarei destule dificultăţi. După mai bine de o oră, cât a durat conferinţa de presă, Angela Merkel s-a întors la sediul guvernului. Următoarea ei temă pe ordinea de zi: o videoconferinţă cu partenerii din UE. Subiectul? Pandemia de coronavirus, ce altceva?