1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ministrul Marius Budăi, demisie în afacerea azilelor groazei

13 iulie 2023

La nouă zile după ce procuratura a confirmat acuzațiile presei în cazul centrelor sociale din județul Ilfov, ministrul responsabil de protecția socială demisionează.

https://p.dw.com/p/4Tp4e
Condiţii mizere într-un centru pentru bătrâni din Voluntari
Condiţii mizere într-un centru pentru bătrâni din VoluntariImagine: Centrul de Investigații Media

Ministrul Muncii Marius Budăi își depune mandatul, după mai bine de o săptămână în care nu a dat semne că se simte responsabil pentru greșeli grave comise de ministerul pe care îl conduce în scandalul centrelor de bătrâni și persoane cu dizabilități din județul Ilfov. „Am avut în această dimineață o discuție cu domnul ministru al Muncii, Marius Budăi, care m-a anunțat despre decizia de a-și depune demisia la sfârșitul acestei ședințe”, a comunicat premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea reuniunii săptămânale a Cabinetului pe care îl conduce.

„Este un gest de onoare, pentru care îi mulțumesc și sunt convins că aceasta este reacția firească a unui decident politic. Este reacția firească în orice democrație consolidată a Europei”, a punctat șeful Executivului și al partidului de guvernământ PSD. Cu nici două zile în urmă, Budăi aprecia că demisia lui nu este relevantă: „Cred că nu contează mai mult sau mai puțin demisia mea, contează foarte mult ce o să facem de acum încolo (...) Putem pune o grămadă de întrebări. Haideți să facem, să schimbăm lucruri și să preîntâmpinăm aceste întâmplări nefericite”.

Conform unor surse din partidul de guvernământ, interimatul ar urma să fie asigurat de vicepremierul Marian Neacșu, fost secretar general al Guvernului în Cabinetul condus de penelistul Nicolae Ciucă. Un nume pentru preluarea portofoliului va fi făcut public la începutul săptămânii viitoare. Printre numele vehiculate este deputata PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu.

Descinderi în subordinea lui Budăi

Ministrul Budăi are în subordine mai multe instituții și agenții de verificare și control care ar fi trebuit să răspundă sesizărilor primite de la cetățeni și organizații non-guvernamentale în legătură cu condițiile în care erau ținuți beneficiarii de servicii sociale în centrele de îngrijire de la Voluntari și Afumați, în județul Ilfov. Există suspiciuni că anumiți angajați ai acestor instituții, a căror misiune era să prevină astfel de situații, îi protejau pe cei care administrau centrele și camuflau relele tratamente la care pacienții erau supuși. Joi dimineață, 13 iulie 2023, de altfel, parchetul anticorupție DNA a descins la sediul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială din județul Ilfov, instituție care se raportează ierarhic la Ministerului Muncii și se ocupă de distribuția fondurilor pentru serviciile de asistență dar și de controlul celor care le prestează.

Conform unor surse apropiate investigației, cel puțin două persoane sunt vizate - se presupune că l-ar fi ajutat pe patronul așa numitelor „azile ale groazei” să camufleze neregulile, ceea ce se încadrează la suspiciune de abuz în serviciu.

Plecarea lui Budăi este prima demisie la vârf în urma scandalului declanșat de dezvăluirile de presă publicate de site-urile Centrul de Investigații Media și Buletin de București, confirmate în anchete ale procuraturii. Budăi a fost ministru al Muncii în perioada 2018 - 2019 și, apoi, din 25 noiembrie 2021.

În deschiderea ședinței de Guvern, premierul le-a cerut instituțiilor de control să nu cadă în extremă şi să nu facă exces de zel: „Nu cred că amendând cu zeci de milioane pentru că ai găsit trei lămâi mucegăite vom schimba ceva de fond cu aceste controale”.

Peste 1000 de controale au fost făcute în ultimele zile, a transmis, la întâlnirea miniștrilor din această dimineață, șeful Internelor, Cătălin Predoiu. În cazul a 43 de centre s-a propus suspendarea activității, șapte dintre ele au rămas fără autorizația sanitară de funcționare iar pentru șase s-a dispus închiderea. Ciolacu a mai cerut astăzi propuneri din partea ONG-urilor pentru desemnarea unor persoane cu experiență la conducerea instituțiilor care se ocupă de problemele persoanelor cu dizabilități. Amintim că un protocol privind controale inopinate pe care Ministerul Muncii îl avea cu organizația nonguvernamerntală Centrul pentru Resurse Juridice a fost anulat din dispoziția lui Marius Budăi cu puțin timp în urmă. Acesta le-ar fi transmis direcțiilor județene din subordine că „le-a scăpat” de curiozitatea CRJ. Presa speculează că ar fi făcut-o la presiunile lui Ștefan Godei, patronul afacerilor cu azile din Ilfov aflat în centrul scandalului de la Voluntari și Afumați.

Afaceri cu viețile celor vulnerabili sub protecție politică

În această seară, de la ora 19, și sâmbătă, 15 iulie, în Piața Victoriei din Capitală sunt anunțate proteste care vizează demisia a doi dintre miniștrii ale căror nume sunt vehiculate în contextul scandalului din Ilfov. Unul este Marius Budăi, care între timp a anunțat că renunță la mandat. Celălalt este ministrul Familiei, Gabriela Firea. Soțul Gabrielei Firea este primarul localității în care se află o parte din așa-numitele azile ale groazei, iar sora ei se afla la conducerea uneia dintre instituțiile de control. Persoane din anturajul imediat al ministrei sunt vizate de anchetele procurorilor în scandalul în derulare.

Mesajul societății civile este că „toți au știut” și, cu toate acestea, nimeni nu a acționat, ba, chiar au protejat fărădelegile, ceea ce amplifică presupunerea că au existat rețele politice de protecție a celor care conduceau afacerile cu azile. În fiecare zi, pe site-ul Centrului de Investigații Media apar în facsimil noi dovezi în acest sens.

Vă amintim, suspiciunile formulate oficial vorbesc despre lipsă de îngrijire cauzatoare de moarte, exploatarea internilor prin constrângere, rele tratamente și chiar violență, muncă neplătită, lipsire de medicamentația necesară, hrană inadecvată și chiar înfometare, pe lângă neregulile în autorizarea și funcționarea centrelor care au declanșat descinderile DNA. Vecinii au sesizat instituțiile statului că victimele ieșeau la gardul centrului, chiar și iarna, dezbrăcați și murdari, uneori cu urme evidente de bătaie, și cereau bani sau mâncare.

În sesizările trimise autorităților, publicate de reporterii de investigații de la cele două publicații care au făcut dezvăluirile, vecinii scriau că au observat „încercări repetate de evadare ale persoanelor adapostite în subsolul imobilului prin săparea de tuneluri către exteriorul imobilului”.

Din dosarul magistraților de la parchetul antimafia (DIICOT) rezultă și că pensiile bătrânilor erau confiscate iar chiar proprietățile acestora erau trecute din posesia titularilor în cea a persoanelor din conducerea azilurilor.

Cristian Ștefănescu DW Română
Cristian Ștefănescu La DW din 2000, Cristian Ștefănescu scrie despre actualitatea românească și despre teme europene.