Mister Brexit, cu un acord comercial în tweed și cu joben

Ce fel de acord au încheiat europenii de pe continent cu insularii britanici? Unul comercial. Dar și, după trei ani și jumătate de turbulente tratative, recriminări, șantaje, insinuări și părelnice împăcări, unul istoric. Cine a câștigat cele mai multe cacialmale la masa de pocher a istoriei relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană? Aparent, britanicii. 

Învingători și învinși

Bătălia propagandistică pe acest subiect e în toi. Oficialii europeni se arată mulțumiți. Francezii consideră că Londra ar fi făcut concesii majore în cauza perscuitului. 

Dar faptul că și un adept zelos al despărții de UE ca liderul partidului Brexit, Nigel Farage, a declarat ”victoria Brexitului”, estimând că ”războiul s-a sfârșit”, după decenii de la revolta izbucnită dincolo de Canalul Mânecii în urma acordului de la Maastricht, spune foarte multe despre înțelegerea încheiată de Michel Barnier cu echipa premierului britanic Boris Johnson. 

Triumfând asupra șefei naționaliștilor scoțieni, Nicola Sturgeon, care ar fi vrut prelungirea tranziției, premierul londonez a declarat că britanicii ”și-au recuperat controlul asupra legilor noastre și asupra destinului nostru”.

Acordul negociat de lordul Frost cu Michel Barnier, un text gigantic, însumând 2.000 de pagini, pe care sunt șanse ca nici negociatorii să nu-l fi citit încă integral, pare a reglementa raporturile comerciale reciproce, de la 1 ianuarie 2021, pe modelul relațiilor Canadei cu UE. 

Bruxelles-ul și coroana britanică s-au despărțit clar, pregătindu-se să intre în era unui parteneriat de la mare distanță, cu englezii stăpâni peste propria lor justiție, ca și asupra propriei piețe financiare. În lacrimi îi lasă pe unii. De pildă pe studenții care sperau să ia parte la programul Erasmus spre a studia în Marea Britanie, un program care li se pare britanicilor prea costisitor. Plâng cu temei și mulți pescari ai Europei, care-și vor pierde, după o periodă de tranziție, 25% din drepturile de a pescui în apele britanice. 

Nu pierd, desigur, doar pescarii. Ci și toți europenii care detestă birocrația și posibilul stat la interminabile cozi în efortul lor de a circula către și dinspre Marea Britanie. Ca și toți europenii care considerau că Anglia, atitudinea ei comercială și economică pozitivă, sănătoasă față de capitalism, ca și capacitatea ei informațională și militară, apără și ajută continentul. 

Reacții și predicții

Se bucură, în schimb, toți cei care voiau cu orice preț să se evite un divorț haotic și un costisitor, dacă nu și sângeros război al rozelor. Multe state comunitare au salutat deci acordul, înțelegerea fiind, potrivit cancelarei Merkel, ”de importanță istorică”. Liderul Hexagonului, Macron, a estimat că ”forța și unitatea UE” s-ar fi dovedit profitabile, acordul protejându-le ”drepturile pescarilor și producătorilor francezi”. Iar premierul italian s-a felicitat la rândul său, susținând că încheierea înțelegerii ar constitui ”știri bune”. 

Divorțul nu va fi haotic, dacă acordul va fi ratificat de Londra, de statele rămase în UE, ca și de Parlamentul European. Or, așa cum arată acordul în prezent, e greu de crezut că nu vor apărea revendicări noi și aprige, punând la grea încercare prezumtiva stabilitate, generată de înțelegerea încheiată la umbra Crăciunului și la finele celui mai înspăimântător an prin care a trecut vreodată Comunitatea.  

Net mai sobră decât entuziastul Boris Johnson, cel silit să-și convingă partidul conservator că merită aprobat ce-au negociat britanicii la sânge, care a difuzat, deci, vioi știrea potrivit căreia Londra s-ar fi impus în 43% din chestiuni, iar UE doar în 17 %, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE și-ar fi ”apărat piața unică”. Acordul le-ar fi dăruit pescarilor Europei ”cinci ani și jumătate de predictibilitate”. Tot ea a calificat termenii acordului drept ”echitabili și echilibrați”. E o estimare mai degrabă optimistă, decât realistă.

Dulci vorbe politicianiste despre realități amărui

Nu mai puțin iluzorie tinde să fie aprecierea ei, potrivit căreia echipa lui Michel Barnier ar fi negociat ”de pe poziții de forță”, fiindcă absența unui acord i-ar fi ”costat pe britanici mai mult” decât pe europeni. Or, nu vom ști cu precizie cât i-ar fi costat pe unii și pe alții.  

Dincolo de aceste speculații, pare clar că pocheriștii britanici au blufat mai dur și cu net mai mult efect și succes decât cartoforii europeni. Căci primii ar fi obținut ”tot ce li s-a promis britanicilor în plebiscitul din 2016 și în alegerile de anul trecut”, după cum a afirmat o sursă guvernamentală londoneză, reluată de ziarul Daily Mail: s-ar fi recuperat ”controlul asupra  banilor, granițelor, legilor, comerțului și apelor teritoriale” aparținând Regatului Unit”. Ar fi primul acord de liber schimb ”cu zero tarife și zero cote semnat vreodată cu UE”. 

Ar însemna că e la ani lumină distanță de acordul, pentru britanici perdant, negociat cândva de Theresa May și dat de Merkel și de europeni drept ”imposibil de renegociat”. După referendumul din 2016, Berlinul și Parisul au stăruit, ani la rând, să-i pedepsească exemplar pe britanici pentru a institui un exemplu și a descuraja astfel orice nouă secesiune afectând spațiul comunitar. 

Or, acum, Britania pare să-și fi adjudecat o largă independență economică și politică fără să plătească un preț piperat. Altfel spus, și-a dezbrăcat tacticos hainele din stofe italiene, s-a reînveșmântat în tweed și și-a pus jobenul pe cap. 

Realitatea nu e chiar așa de trandafirie pentru britanici, rămași departe de un control realmente deplin. Dar poate cea mai importantă realizare e, din unghi britanic, evadarea de sub jurisdicția Curții Europene de Justiție. Care și-a dat în repetate rânduri cu stângul în dreptul și s-a discreditat grav. A validat recent o lege care interzice în Belgia sacrificiul ritual al animalelor. E vorba de o reglementare care, în epoci de crescând antisemitism, nu apără decât aparent ”drepturile animalelor”, prejudiciind în schimb serios libertatea religioasă și capacitatea evreilor de a trăi în ceea ce a fost cândva iudeo-creștinul spațiu european. 

Nu e singura sentință eronată a acestei Curți, detestate copios de mulți anglo-saxoni. Nu mai puțin importantă e impresia recâștigării capacității, psiholog greu de subestimat, a Londrei, de a încheia acorduri comerciale și economice proprii cu alți mari actori regionali și globali, britanicii nutrind speranța de a-și regăsi măcar o parte din grandoarea internațională de odinioară. 

Jumătatea plină a paharului

Era cazul ca europenii să refuze înțelegerea cu britanicii și să accepte un Mister Brexit dur? Cu joben și tweed, dar și cu granițe greu de trecut? O va respinge Parlamentul European? 

Nimic nu e mai puțin sigur. Politica Europei se mai face în marile cancelarii apusene. Iar la Berlin și Paris se vede partea plină a paharului. Cea goală? Brexitul dur ar fi costat extrem de scump unei Comunități confruntându-se cu ample pierderi economice din cauza pandemiei.  

Or, acordul corespunde nu doar intereselor oamenilor de afaceri englezi, scoțieni, galezi și irlandezi ci, în egală măsură, zecilor și sutelor de mii de firme și antreprenori continentali care fac afaceri rentabile cu britanicii și se temeau rău de vame, taxe și eurocrați. Marea Britanie nu e fitecine. Volumul schimburilor ei comerciale cu continentul e uriaș. Or acordul ”corespunde”, potrivit demnitarului liberal Lambsdorff, ”intereselor germane”. Verdictul său provizoriu e valabil pentru toate statele UE.

Dar pentru români?

Nu în ultimul rând, înțelegerea e, pe lângă accesul Maiei Sandu la președinția Moldovei, un alt prețios cadou de Crăciun pentru români și moldoveni. E sigur că, decât un Brexit dur, acordul e mai adecvat intereselor românilor care muncesc în masă, în Regat. Sunt peste o sută de mii. 

Interesul lor e să circule cât mai liber din extremitatea estică în cea vestică a Europei. Potrivit Digi24, de la 1 ianuarie 2021, ”cetățenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit...pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare”. Cei...care ”doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obțină, în prealabil, o viză de intrare...Cetățenii români care intră sub incidența Programului EU Settlement Scheme vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind documentele naționale de identitate până la data de 31 decembrie 2025”. 

Dar își vor asuma oare britanicii o concurență și standarde echitabile? Poate, dacă, după cum a cerut Lambsdorff, se va fi pus pe picioare un ”mecanism de securitate” eficient. În rest, Cerul cu mila. După un 2020 cataclismic, poate răsare soarele și pe străzile Europei.