1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Miting pro-european cu o sută de mii de oameni la Chișinău

21 mai 2023

Aproximativ o sută de mii de oameni au scandat duminică, într-un glas, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, că moldovenii sunt europeni și merită un loc în UE.

https://p.dw.com/p/4RdHz
Republica Moldova | Chișinău Adunarea Națională „Moldova Europeană”
Prezență foarte numeroasă la adunarea pro-europeană de duminică 21 mai 2023 de la ChișinăuImagine: DW

Numărul cetățenilor care au dat curs invitației șefei statului Maia Sandu de a participa la Adunarea Națională „Moldova Europeană” a fost dublu față de numărul anticipat de autorități.

Președinta Maia Sandu și șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, au mers pe jos de la Președinție până la scena instalată în Piața Marii Adunări Naținale. În discursul ei, Maia Sandu a spus că e timpul ca moldovenii să fie europeni nu doar în valori, ci și în acte. „Proiectul nostru de țară și obiectivul nostru este ca Moldova să fie până în 2030 membru cu drepturi depline al familiei europene. Europa este mai mult decât o lozincă politică. Europa este un mod de viață, un vis care trebuie să devină realitate și este șansa poporului nostru să trăiască în pace, în liniște și în belșug”, a menționat șefa statului.

Republica Moldova | Chișinău Adunarea Națională „Moldova Europeană”
Lume multă la Adunarea Națională „Moldova Europeană” din ChișinăuImagine: Alexander Burakov/DW

Moldova poate fi în siguranță doar în UE

„Timp de 34 de ani au încercat să ne blocheze viitorul, să ne dezbine, să ne țină în sărăcie, să ne șantajeze, au vrut să fim dependenți, au vrut să înghețăm, să cădem. Dar noi am rezistat! Suntem rezistenți! În 34 de ani am rezistat în pofida tuturor piedicilor. Am rămas o țară cu oameni liberi, o țară democratică, o țară care-și merită locul în Uniunea Europeană”, a mai menționat Maia Sandu în discursul ținut în fața mulțimii.

Potrivit ei, Moldova europeană înseamnă o Moldovă cu prieteni puternici și de nădejde care nu vor lăsa Moldova singură în fața agresorilor ce aduc războaie și ucid oameni. „Putem fi în siguranță doar împreună cu familia europeană”, a spus președinta Republicii Moldova.

Prezentă la mitingul pro-europenilor de la Chișinău, șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, și-a început discursul în limba română. Ea a spus că se află la Chișinău pentru a susține și confirma decizia moldovenilor de a deveni membri ai familiei europene.

Republica Moldova | Chișinău Adunarea Națională „Moldova Europeană”
Roberta Metsola și Maia Sandu pe scena Adunării Naționale „Moldova Europeană”Imagine: Vitalie Calugareanu/DW

Metsola: „Moldova este Europa – Europa este Moldova”

„Trăim vremuri instabile. Totuși, puteți fi mândri de faptul că cei care au încercat să vă destabilizeze țara au eșuat. Întreaga lume a văzut curajul vostru în timp ce ați sfidat amenințările rusești. Vă asigur că mereu veți avea un prieten și un aliat adevărat în Parlamentul European. Unii dintre colegii mei sunt astăzi aici și suntem mândri să fim cel mai mare susținător al țării dumneavoastră în drumul spre UE. Sunt aici să aduc un mesaj – Europa este Moldova! Moldova este Europa! Și Moldova nu este singură!”, a menționat Roberta Metsola. Responsabila europeană a scandat „Libertate” în limbile română și engleză împreună cu mulțimea adunată în centrul Chișinăului și i-a asigurat pe moldoveni că UE așteaptă Moldova „cu ușa și cu inima deschise”: „Cu voi UE va deveni și mai puternică!”, a spus președinta Parlamentului European.

Republica Moldova | Adunarea Națională „Moldova Europeană”
Adunarea Națională „Moldova Europeană”, 21 mai 2023, ChișinăuImagine: Vitalie Calugareanu/DW

După discursurile rostite de Maia Sandu și Roberta Metsola, pe scenă au urcat pe rând artiști, oameni de afaceri, agricultori, compozitori și scriitori, care au vorbit despre avantajele UE. Maestrul Eugen Doga i-a îndemnat pe moldoveni să meargă hotărât spre soare – spre Vest, în marea familie europeană: „Ca să o vedem mai bine pe bătrâna și veșnic tânăra Europă, trebuie să scoatem ochelarii cu sticle fumurii, să ne scoatem dopurile din urechi și să mergem după Soare. Această mare minune care ne-a dat viață – Soarele - nu minte”, a spus maestrul de pe scena din Piața Marii Adunări Naționale.

Integrarea europeană urmează a fi consfințită în Constituție

Participanții la Adunarea Națională „Moldova Europeană” au votat unanim o rezoluție în care, între altele, au cerut clasei politice modificarea Constituției pentru a stabili definitiv și ireversibil în Legea Supremă dezideratul aderării Moldovei la Uniunea Europeană. De asemenea, se solicită începerea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul acestui an și extinderea contextului internațional al negocierilor pentru rezolvarea pașnică și definitivă a conflictului transnistrean.

Republica Moldova | Chișinău Adunarea Națională „Moldova Europeană”
Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, umplută de susținătorii parcursului european al Republicii MoldovaImagine: Vitalie Calugareanu/DW

Participanții la adunare au cerut clasei politice, tuturor partidelor și oamenilor politici de acum și tuturor celor care vor decide soarta țării să condamne cu fermitate războiul ilegal și inuman început de Rusia contra Ucrainei, care subminează stabilitatea și afectează grav întreaga regiune, inclusiv Republica Moldova, și să ia o poziție clară împotriva persoanelor care au declanșat războiul.

Mitinguri de susținere a parcursului european al Moldovei au avut loc duminică în majoritatea statelor europene. Diaspora moldovenească s-a mobilizat și de această dată în marile orașe ale lumii și a transmis mesaje de solidaritate cu cei rămași acasă.

Republica Moldova | Chișinău Adunarea Națională „Moldova Europeană”
Participanți la Adunarea Națională „Moldova Europeană”Imagine: Vitalie Calugareanu/DW

Ambasada SUA este mândră să susțină parcursul european al Moldovei

La Chișinău, în mulțime, a fost văzut și ambasadorul SUA în Republica Moldova Kent. D. Logsdon. Ulterior, pe pagina oficială a ambasadei a fost publicat un mesaj în care se menționează că „Ambasada SUA este mândră să susțină parcursul european al Republicii Moldova”: „Ambasadorul Kent. D. Logsdon s-a alăturat Adunării de astăzi de la Chișinău pentru a demonstra angajamentul SUA de a conlucra cu Republica Moldova pentru a construi un viitor democratic, prosper și sigur”.

În paralel cu mitingul pro-europenilor de la Chișinău, la Comrat (Autonomia Găgăuză a Republicii Moldova), un partid pro-rus (asupra legalității căruia se va pronunța în zilele următoare Curtea Constituțională) a organizat un miting antiguvernamental în cadrul căruia s-a anunțat inițierea unui referendum în vederea determinării vectorului politicii externe a Moldovei. Acest partid este suspectat de finanțare ilegală și că ar fi folosit de Rusia pentru a destabiliza Republica Moldova.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.