Mitul transparenţei

Un plimbăreţ obişnuit să mai privească şi în jur, cînd îşi poartă paşii pe străzile marilor oraşe, mai cu seamă în unele cartiere "şic", ar putea fi uimit de absenţa perdelelor la geamurile mari şi largi ale multor vile şi blocuri luxoase. Cu doar cîteva decenii în urmă, în Germania, într-o desfăşurare orgiastică de pliseuri şi volane, perdelele acopereau complet ferestrele locuinţelor particulare.

Această modificare de "decor" survenită în spaţiul individual şi public poate trece drept un prim indiciu superficial, vizibil, al "transparentizării" societăţii.

Transparenţa (cu toate variaţiunile sale semantice şi conotaţiile sociale) nu este însă de toată lumea şi nici peste tot rîvnită. Unii tînjesc după ea, alţii o evită; unii o ridică în slăvi, la rang de doctrină sau principiu liber asumat, alţii o detestă, resimţind-o (atunci cînd este instituită sau propovăduită doctrinar) ca pe o constrîngere. Noua lege a transparenţei adoptată în unele landuri federale a pornit, între altele, de la dorinţa cetăţenilor de a contracara corupţia, evaziunile fiscale, de a împiedica risipa banilor publici, de a consolida încrederea în administraţia şi instituţiile statului.  

Lista reacţiilor contradictorii, pe care însă această noţiune transferată din domeniul fizicii în viaţa socială şi mai ales în cea politică le stârneşte, rămîne deschisă. În era digitalizării, a internetului, a proliferării reţelelor de socializare, numărul adepţilor şi adversarilor transparenţei sporeşte cu fiecare zi şi sub impactul unor intervenţii polemice, provocatoare.

Fiţi transparenţi!

Acest îndemn imperativ este de fapt mesajul unei scrieri polemice, provocatoare: "Public Parts", cartea lui Jeff Jarvis, un "guru" al internetului. In traducere germană ("Mehr Transparenz wagen"), titlul volumului apărut în această toamnă parafrazează un îndemn rostit în 1969 de cancelarul de-atunci al Republicii Federale, Willy Brandt. Social-democratul îşi anima conaţionalii la mai multă democraţie. Iar Jeff Jarvis le cere contemporanilor să adere de bună voie şi nesiliţi de nimeni la principiul transparenţei, pe care să-l aplice fără reţineri. De pildă, să vorbească deschis în reţelele sociale despre experienţele lor publice şi intime, despre boli, defecte, necazuri, bucurii, despre succese şi eşecuri sentimentale, erotice, profesionale, comerciale.

Procedînd astfel, indivizii nu ar avea nimic de pierdut, sfera privată, sfera intimă a vieţii fiind oricum un concept depăşit, demodat în viziunea lui Jarvis, profesor de jurnalism, autor de prelegeri bine plătite. Jarvis şi-a pus pe tavă, şi-a dezvăluit fără perdea şi fără pudoare toate suferinţele fizice şi slăbiciunile psihice. Susţine că procedînd astfel a avut parte de o solidaritate de grup în internet.

Transparenţa – o valoare lucrativă

Adept al celor 95 de principii (cîte la număr au fost tezele lui Luther) conţinute în celebrul "Cluetrain Manifesto", Jarvis conferă comunicării şi transparenţei absolute în internet virtuţile unei noi industrii, bazate pe principiul "sharing"-ului, al reciprocităţii.

Duşmanii acestei comunităţi umane dispuse să-şi întoarcă pe dos, ca pe o mănuşă, viaţa particulară şi experienţele cele mai intime, sunt aproximativ aceeaşi cu cei ai platformei Wikileaks: statul, instituţiile politice, autorităţile pentru protecţia datelor, biserica…

Evident, impactul dezvăluirii unor secrete de stat este cu totul altul decît cel al confesiunilor intime şi individuale în reţelele de socializare. Fanatismul cu care Jarvis militează pentru transparenţa absolută îl face imun pînă şi la cele mai controversate metode de supraveghere. Jarvis eludează simplul fapt că Google este stăpîn pe datele personale ale utilizatorilor, le cunoaşte preferinţele şi slăbiciunile, le comercializează. El însuşi, în postura de blogger-vedetă, cîştigă bani frumoşi de pe urma exhibiţionismului său internautic.

Adversarii dictatului transparenţei

Cum era de aşteptat, unele din tezele lui Jeff Jarvis au fost combătute vehement, dar inteligent. De pildă de Evgheni Morozov, care în rubrica sa "Democraţia de silicon", publicată în paginile cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, a desfiinţat sagace şi vehement tezele dezgustătoare, nivelul submediocru al demonstraţiei publicistului american, reproşîndu-i, între altele, lene intelectuală, promovarea unei publicităţi deşănţate în favoarea lui Zuckerberg & Company, utilitarism şi încă multe altele.

Un alt adversar al dictatului transparenţei este filozoful Byung-Chul Han, profesor de teoria comunicării şi mass media la Universitatea din Karlsruhe, unde predă şi ceva mai ilustrul şi foarte la modă coleg al său, Peter Sloterdijk.

Byung-Chul Han este autorul mai multor volume remarcabile, cu o tematică ancorată în ceea ce poate fi numit, cu un termen generic, "spiritul vremii": "Topologia violenţei" "Societatea obosită", "Parfumul vremii. Despre arta răgazului", "Hiperculturalitate. Cultură şi globalizare".

In foarte proaspăt apărutul volum "Societatea transparenţei", Byung-Chul Han se află în căutarea cauzelor utilizării inflaţionare, excesive a conceptului de transparenţă, a instrumentalizării acestuia ca argument al libertăţii de informaţie. Autorul consideră nerelevantă raportarea exclusivă a termenului la reperele morale, dezvăluie concomitent caracterul constrîngător, represiv chiar al imperativului transparenţei, al tiraniei intimităţii şi dezavuează deviaţiile pornografice, obscene ale acesteia, cu precădere în spaţiul digital.

Cartea filozofului german de origine coreeană propune numeroase referinţe bibliografice, trimiteri,citate filtrate prin spiritul critic al autorului, restructurate într-un demers deopotrivă descriptiv şi analitic. Pe scurt, societatea transparenţei ar fi una pozitivistă, exhibiţionistă, promoţională, pornografică, accelerată, informaţională, plată, lipsită de profunzime, supusă controlului permanent.

Pledoaria indirectă a lui Byung-Chul Han în paginile volumului apărut la editura Matthes& Seitz este în favoarea unei transparenţe liber asumate de la o distanţă critică, printr-un  răgaz de reflecţie, dincolo de constrîngeri, urgenţe, dictate şi mode.