Moldova. Sate fără oameni și școli fără copii

Pentru a nu închide şcoala, administrația și angajații fac tot posibilul pentru a demonstra că școala poate supraviețui cu resurse minime. Astăzi, școala din satul Drujba este singura instituție publică din raion care utilizează panouri solare.

Din cauza numărului mic de elevi, instituția nu este eligibilă pentru proiecte, iar fondurile alocate de Guvern pentru întreținere sunt foarte mici. Școala urma să fie „optimizată”. Adică, lichidată. Pentru a salva instituția, directoarea școlii-grădiniță, Angela Chitoragă, a contactat mai multe ambasade din Chișinău, cerându-le ajutor.

Angela Chitoragă: „În cadrul proiectului 'Noua Infrastructură Energetică pentru IP ȘP-G Drujba', Ambasada Germaniei ne-a acordat un sprijin financiar în valoare de 400.000 de lei. Cu acești bani am instalat un sistem fotovoltaic pe acoperișul grădiniței. De asemenea, am modernizat sistemul de încălzire al grădiniței și am realizat lucrări de izolare termică. Astfel, energia necesară școlii-grădiniță este acum obținută din surse de energie regenerabilă. Sunt mândră că am reușit să obțin acest proiect. M-au sunat de la mai multe instituții de învățământ din raion să mă întrebe dacă este adevărat că avem panouri fotovoltaice, pentru că nimeni nu credea că o școală atât de mică a fost salvată”.

Anual, școala-grădiniță avea cheltuieli de aproximativ 100 000 lei (5200 euro) pentru energia electrică, lemne și cărbuni, iar după instalarea panourilor solare, cheltuielile s-au redus semnificativ. Energia obținută este folosită la încălzirea școlii, grădiniței, bibliotecii, la prepararea mâncării etc. Cu banii economisiți, va fi angajat personal suplimentar. De asemenea, în timpul vacanței de vară, când consumul de energie este minim, surplusul produs va fi vândut în rețea, iar aceasta va genera venituri suplimentare pentru școală.

30 de elevi în școală și 35 la grădiniță

În clasa întâi sunt cinci copii, în clasa a doua – șapte copii, în a treia – opt, iar în a patra sunt nouă copii.

Satul Drujba (în traducere din rusă „Prietenia”) este relativ tânăr, fiind înființat acum 50 de ani. Este situat la peste 30 km de centrul raional Ungheni și la aproximativ 100 km de Chișinău. A apărut ca urmare a unor alunecări de teren, care au afectat cinci sate. În locul lor a apărut Drujba – un sat compact, curat și bine gestionat. Odată cu exodul populației peste hotare și micșorarea numărului copiilor, în 1993, gimnaziul din sat a fost reorganizat în școală primară grădiniță.

În timpul pauzei curtea școlii se umple cu copii, care formează grupuri și își atribuie roluri într-un joc ce presupune munca în echipă. Nimeni nu stă în telefon sau pe scaun, ci aleargă dintr-un capăt de curte în altul, sub un cor întreg de voci sonore și vesele care își susțin echipa.

„Nu este vina copiilor că satele rămân pustii”

Fiind o școală mică și neeligibilă pentru proiecte, mai mulți directori de școală din raion au sunat-o pe Angela Chitoragă pentru a se asigura că Ambasada Germaniei le-a acordat acest sprijin. Întrebată despre motivul pentru care ambasada a ales să ofere ajutor școlii din Drujba și nu unei instituții cu un număr mai mare de copii, directoarea ne-a dezvăluit argumentul care a convins ambasada: „Am fost sinceră. Le-am spus că suntem mici, puțini - doar 65 de copii în total la școală și grădiniță. Nu este vina copiilor că exodul populației lasă satele pustii. Dar ei sunt aici, ei vor să învețe! Fiind la mare distanță de oraș, acești copii și așa sunt marginalizați și duc lipsuri. Nu pot frecventa o școală de arte sau sportivă, nu pot merge la teatru sau la cinematograf... Măcar o școală în satul lor au dreptul să aibă. Indiferent dacă sunt de la oraș sau de la sat, toți copiii au drepturi. Instituțiile mari au și bugete mai mari. Noi, fiind mici, nu ne putem permite să angajăm personal suplimentar. Nu avem conducător muzical la grădiniță, nu avem metodist, nu avem șef de gospodărie... Așa că sunt nevoită să implic angajații să facă mai multe activități decât cele incluse în fișa postului".

Căldura care vine „de sus”

În grădiniță, termostatul indică 30°C. Cei câțiva copii din grupă tocmai au mâncat și se joacă, întinși pe podea. O întreb pe Maria, o fetiță de aproximativ patru ani, dacă știe de unde vine căldura în grădiniță. Îmi răspunde că vine „de sus” și ridică o mână spre pod, arătând la țevile de ventilare prin care vine aerul cald.

- Dar sus de unde vine?

- De afară.

- Dar afară de unde vine?

- De la soare.

Nu prea înțeleg cum funcționează tot sistemul de panouri voltaice de pe acoperișul grădiniței lor, dar știu că soarele este cel care îi încălzește și vara, și iarna.

Profesoarele și educatorii spun că au organizat lecții cu copiii, povestindu-le despre energia verde și despre cum pot proteja natura.

Pe măsură ce panourile fotovoltaice erau instalate pe acoperișul școlii, la poarta instituției se opreau localnicii, întrebând cum ar putea și ei să-și instaleze astfel de panouri, ca să nu mai facă focul cu lemne și cărbuni. În condițiile în care în sat lipsește rețeaua de gaz, oamenii nu au altă opțiune. La poarta fiecărui gospodar sunt clădite lemne, pregătite pentru a fi arse în sobe.

Angajații companiei responsabile de instalarea panourilor fotovoltaice de pe școală și grădiniță au avut și rolul de a informa comunitatea. În timpul pauzelor, chiar și copiii ieșeau afară și se interesau cum pot niște plăci de sticlă să producă energie electrică și căldură în școala lor.

O investiție pe care sătenii nu și-o permit

Ana Caracaș este angajată în calitate de paznic la școala grădiniță și locuiește chiar peste drum de instituție. Unul dintre băieții ei învață în clasa întâi, iar altul frecventează grădinița. Femeia spune că după ce au fost instalate panourile solare pe școală și grădiniță, mai multă lume din sat s-a arătat interesată, dorind să renunțe la încălzirea pe lemne și cărbuni, doar că prețul pe care ar trebui să îl plătească fiecare gospodărie este prea mare (raportat la veniturile lor).

Angela Chitoragă: „Fiul meu din Franța s-a oferit să ne ajute financiar, așa că la primăvară ne gândim să instalăm panouri fotovoltaice pe casă. Lemnele sunt foarte scumpe. La fel și cărbunii. În plus, poluăm atmosfera și facem murdărie în casă de la sobă.

Ea spune că a învățat de la copiii ei, care fac voluntariat peste hotare, că nu trebuie să aștepte până cineva se va oferi să ajute, ci să acționeze, să caute proiecte, să bată pe la uși și să obțină ceea ce își dorește. Directoarea școlii caută orice soluție de a moderniza școala, doar pentru a o menține deschisă în sat. De exemplu, anul acesta s-a înscris într-un proiect legat de fotbal unde ea și încă o profesoară au mers la o instruire despre cum se joacă fotbal ca să obțină mingi pentru copiii din școală. „Nu aveam nicio minge la școală, de asta și m-am înscris în acest proiect. Majoritatea celor prezenți acolo erau bărbați, dar am jucat alături de ei fotbal și, în final, le-am adus copiilor un sac de mingi. Așa că acum au cu ce se juca. Profit de orice șansă pentru a moderniza școala, pentru a aduce ceva nou... O să fac orice ca să nu fie închisă. Fiul meu, care este în Franța, vine în fiecare an aici cu un grup de voluntari și le aduce copiilor rechizite, haine, iar când a fost o furtună mare și am rămas fără acoperiș, tot ei au fost cei care au strâns donații și am pus acoperiș nou.

Am realizat un proiect foarte frumos și chiar le sunt recunoscătoare celor de la Ambasada Germaniei că au crezut în noi. Nu m-aș fi gândit vreodată că noi, fiind un sat mic, cu o școală mică, vom beneficia de un ajutor atât de mare. Este o investiție în viitorul acestor copii, în viitorul acestui sat și în viitorul acestei țări. "