Monumente istorice și bolovanii din birourile guvernanților

Dintre cele peste 2.000 de imobile de patrimoniu și monumente istorice din București, multe sunt în paragină iar mai mult de jumătate nu mai păstrează arhitectura de acum o sută sau două sute de ani. Primăria Capitalei, sub administrarea actualului primar general Nicușor Dan, are o serie de programe de consolidare și restaurare a imobilelor de patrimoniu, prin care sunt decontate o mare parte din cheltuielile pentru aducerea la zi a vechii arhitecturi.

Mulți dintre proprietarii clădirilor de patrimoniu nu accesează aceste fonduri, preferând să-și restaureze casele cu plăci de rigips și termopane. Unele imobile de patrimoniu sunt supuse riscului seismic iar cosmetizarea fațadelor nu face decât să ascundă deteriorarea structurii de rezistență.

Pe de altă parte, în condițiile în care prețurile în zonele centrale ale Bucureștiului sunt între 1.200 și 2.000 de euro pe metrul pătrat, samsarii imobiliari aleg să lase casele în paragină pentru a le vinde dezvoltatorilor de pe piața imobiliară. Terenul valorează mult mai mult decât casa.   

Politizarea Culturii, mai abitir decât cea a Bisericii

Lista imobilelor de patrimoniu și a monumentelor istorice nu a mai fost actualizată de ministerul Culturii din 2015. Vorbim de monumente de arheologie, monumente de arhitectură și monumente memoriale și funerare. 

Din 1990, ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului a avut 32 de miniștri, cei mai mulți de sorginte fesenistă. Cine își mai aduce aminte de nume de mandatari ai Culturii precum Mihai Golu, de formație psiholog, nouă luni ministru în guvernul Văcăroiu, de Grigore Zanc, filosof și scriitor, trei luni ministru în guvernul Văcăroiu, de Valer Daniel Breaz, de formație matematician, opt luni în guvernul Vasilica Dăncilă, care ulterior a făcut arcul peste timp de la PSD la PNL?

De partea cealaltă, a rămas viu în memorie numele fostului ministru al Culturii Lucian Romașcanu, absolvent al Facultății de Comerț din cadrul ASE București, care a înjurat jurnaliștii înaintea unei conferințe de presă. În urma sudalmelor, Romașcanu și-a pierdut funcția de purtător de cuvânt al PSD. Politizarea Culturii își arată și azi racilele, când ministerul e condus de Raluca Turcan, de profesie economist.

O clădire de patrimoniu pe care nu a vrut-o nimeni

Cum mergi pe Calea Victoriei, la nr. 218 vezi o clădire înaltă de opt niveluri lăsată în paragină. Este palatul Banloc-Goodrich, construit între anii 1943-1946 de Benjamin Franklin Goodrich, primul producător de anvelope din România, după planurile renumitului arhitect Octav Doicescu. În 1948 clădirea a fost naționalizată de regimul comunist.

După 1990, istoria fostului palat este copia fidelă a celor 35 de ani de tranziție pe loc repaus. Altfel spus, nu a vrut-o nici o instituție, deși ar fi putut să fie restaurată, dacă nu cu bani de la buget, atunci cu fonduri europene. Dar asta necesita eforturi de licitare, planuri de reamenajare și un dram de cultură în domeniul patrimoniului național.

Mai întâi, clădirea a fost atribuită de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“ (RA-APPS) Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), dar instituția a considerat că nu era potrivită pentru funcționarea în regim de arhivă, fiind într-un stadiu avansat de degradare. Apoi, RA-APPS a dăruit-o ministerului Muncii, de aici a plecat la ministerul de Interne iar mai departe la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Abia în 2019, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege pentru înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România. Proiectul pentru lucrările muzeului e coordonat de Institutului Naţional de Studiere a Holocaustului din România „Elie Wiesel“. Contractul de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR) a fost semnat în 2022, în mandatul lui Nicolae Ciucă. Au trecut aproape doi ani, dar schelele încă nu au fost ridicate.

Terenul imobilelor în paragină, aur curat pentru proprietari

În România sunt o groază de instituții centrale și locale care se ocupă/ar trebui să se ocupe de întreținerea și reabilitarea monumentelor istorice și a clădirilor de patrimoniu. Printre acestea: Comisia Națională a Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, direcțiile de cultură județene și municipale.

Dar ruinele sunt la tot pasul, deși legislația în vigoare prevede sancțiuni pentru proprietari, atât pentru persoane fizice, cât și juridice: „Desființarea, distrugerea parțială sau totală, profanarea, precum și degradarea monumentelor istorice sunt interzise și se sancționează conform legii“ (Legea nr. 422/2001). Numai că pedeapsa maximă e de 8.000 de lei, banii de buzunar ai unui proprietar cu ștaif.

Fosta fabrică de bere Bragadiru, redenumită după naționalizarea din 1948 fabrica de bere Rahova, a fost construită în anul 1895 de industriașul Dumitru Marinescu, cel care avea să-și adauge și numele Bragadiru. Avea dotări de ultimă generație, concurând cu multe fabrici de bere din vestul Europei. În arealul fabricii, proprietarul a construit și o clădire de recreere destinată angajaților, numită Colosseum, în ton cu arhitectura vremii. 

La începutul anilor ᾿90, fabrica a fost cumpărată cu doar un million de dolari, în condițiile în care numai terenul de 47 de hectare valorează acum peste 30 de milioane. Palatul Bragadiru a fost retrocedat moștenitorilor, care l-au restaurat în întregime, însă fabrica de bere, deși a fost declarată împreună cu fostul Colosseum monument istoric de către ministerul Culturii, a rămas în paragină. Cauza este aceeași, ca și în cazul altor case de patrimoniu sau monumente istorice – terenul este aur curat față de clădirile în paragină. 

Un fost spital de renume, locuit de oamenii străzii

Spitalul Filantropia, una dintre cele mai vechi unități spitalicești din București și din țară, situat nu departe de Palatul Victoria, are trei corpuri abandonate după trei decenii de nepăsare a autorităților. Deși ansamblul de clădiri are statutul de monument istoric, autoritățile nu au făcut nimic pentru reabilitarea acestora, care au ajuns să fie adăpost pentru oamenii străzii și copiii abandonați. Ca și în alte cazuri, fostul Institut Oncologic din București, mai exact ruinele acestuia, sunt pasate de la o instituție la alta.

Vechiul cartier evreiesc, înghițit de Casa Poporului

Că tot vorbeam de viitorul Muzeu al Holocaustului, am făcut un popas și în fostul cartier evreiesc, întins de-a lungul Căii Călărași, cu străzile adiacente, de-a lungul Căii Văcărești și a Căii Dudești. Nu a mai rămas aproape nimic din vechiul cartier compact al evreilor, odată cu demolarea de către regimul Ceaușescu în anii ᾿80 a clădirilor cu specific burghez, dar și a imobilelor mai modeste. Doar câteva case, care stau să cadă, unele locuite illegal, câteva prăvălii și cam atât.

Centrul civic ceaușist, dominat de Casa Poporului, a înghițit de viu un întreg cartier, cu inima unde se află azi Piața și centrul comercial Unirea.