Navalnîi, Belarus și frica de propriul curaj

În spațiul postsovietic se perpetuează cele mai sinistre crime. În reacție la eroismul apărătorilor democrației bieloruse, pare să fi fost răpită luni dimineața, pe străzile din Minsk, Maria Kolesnikova, șefa din țară a opoziției din Belarus. Țară al cărei dictator, protejat de fratele său mai mare de la Moscova, Vladimir Putin, refuză să se conformeze voinței populare, exprimată clar în alegeri și proteste, de a demisiona. 

Putin a avertizat în repetate rânduri vestul să nu se amestece în treburile din Belarus, anunțând, totodată, că îl va ajuta la nevoie, cu forțe proprii de poliție, pe Alexander Lukașenko. Putin are de unde, de vreme ce poliția rusă refuză să-și facă datoria de a rezolva dosarul șefului opoziției ruse, Alexei Navalnîi.

Reacții germane la acuze ruse

În răstimp, șeful diplomației germane dă din colț în colț, părând să încerce să salveze North Stream II. Heiko Maas a respins recent acuzele Kremlinului. Potrivit lor, autoritățile germane ar „tergiversa” investigarea cazului criticului președintelui rus Putin, Navalnîi, căzut victimă, potrivit Berlinului, unei tentative de asasinat cu arma chimică Noviciok. 

Pe un ton politicos, ba chiar prevenitor, ca și cum s-ar teme să nu care cumva să bruscheze sensibilitățile Moscovei, Maas s-a grăbit totodată să precizeze că n-ar exista ”niciun motiv să nu i se aprobe Rusiei cererea de ajutor juridic” în dosarul Navalnîi. Apărându-se cu o jumătate de gură de abuzivele învinuiri rusești, Maas le-a recuzat, cerând colaborarea Kremlinului, în timp ce deplângea ”perdelele de ceață” rusești, din care ”s-au văzut mai multe în ultimele zile”. 

Or, ajutorul juridic în chestiune, care ar trebui să fie de competența puterii judecătorești, nu a celei politice, ar fi prea de tot unilateral. Căci la aproape trei săptămâni de la atacul cu o armă de distrugere în masă asupra lui Navalnîi, Moscova continuă să blocheze orice informare onestă și transparentă de natură să contribuie la elucidarea faptei.

Maskirovka și aplicarea dezinformării în cazul Navalnîi

Arma retorică de distrugere propagandistică în masă la care recurge Moscova de ani de zile, ca să abată pretutindeni firescul oprobriu de la regimul Putin și de la nedemnele sale fapte, e un soi de bombă cu fragmentare. Sau ”cu dispersie”. Învelișul acestei foarte ucigașe muniții de răpus țintele ”în mișcare” care acuză Kremlinul e negarea categorică și cât mai larg răspândită a unei fapte evidente, așa cum a fost tentativa de  asasinare a familiei Skripal de către poliția secretă a regimului Putin. Ori implicarea Moscovei și a armelor ei în doborârea unui avion de pasageri asupra Ucrainei. 

Dimpreună cu negaționismul se livrează televiziunilor, site-urilor rusești și celor afiliate, precum și rețelelor de socializare mai multe variante concomitente și adesea contradictorii de contraatac, însoțite de zgomote menite să sporească spaima, confuzia și intimidarea. 

În cazul Navalnîi, aceste muniții mai mici, dar nu mai puțin letale, smintitoare și cu efect intimidant, au constat dintr-o baterie de afirmații doar aparent plauzibile, în fapt, însă, contrafactuale și absurde. 

Potrivit lor, dacă Rusia ar fi vrut să-l omoare pe Navalnîi n-ar fi dat, chipurile, greș. Căci, dixit șefa propagandei externe a Rusiei, Margarita Simonian, ”n-ar fi permis ieșirea lui din țară”. Vinovați ar fi, prin urmare, serviciile secrete occidentale. Și, în genere, dușmanii lui Putin. 

Remarcabile, în context, sunt impenitența și insolența agresivă a redactoarei șefe a postului RT. Care, după cum remarca ziarul elvețian NZZ, l-ar considera astfel, implicit, pe șeful ei, Vladimir Putin, un ”potențial asasin” eficient. La fel de uimitoare e dexteritatea cu care ea și agenții interni și externi de influență ai Kremlinului răspândesc cele mai delirante ipoteze privind intoxicarea lui Navalnîi. 

Amplificarea mesajelor Moscovei prin agenții ei de influență

”Să ne ferim de speculații”, afirmase în context, într-un talkshow recent, reprezentanta fostului partid comunist estgerman, ”Die Linke”, Sevim Dagdelen. ”Eu n-am fost la fața locului și nu l-am văzut pe făptaș”, a adăugat ea, acuzând simultan aluziv și conspiraționist serviciile secrete germane care ar fi experimentat și ele, cândva, cu Noviciok.

Obiectivul acestor manevre e să semene o cât mai amplă confuzie și nesiguranță în vest și, totodată, o cât mai profundă neîncredere în verdictul savanților berlinezi și, în genere, în instituțiile occidentale, ca și în cele ale statului german. Confuzia, neîncrederea și suspiciunile vehiculate funcționează ca un paratrăznet menit să-l apere pe liderul suprem, Putin, de firescul fulger al furiei lumii civilizate. 

Rezultatul acestui ticălos efort e vizibil în încercările extremei stângi germane de a lua apărarea deopotrivă sângeroasei dictaturi ruse și proiectelor ei de suflet. ”Germania se împușcă în propriul picior” dacă revocă North Stream II, a avertizat pe un ton lugubru postcomunista Dagdelen, aruncându-se cu ardoare în lupta pentru interesele comune ale Moscovei și ale concernelor germane, în contra celor ”ale lui Donald Trump”. Căruia Germania n-ar avea ”voie să-i fie unealtă”.    

În fața unor crime și obrăznicii de agitprop de asemenea dimensiuni și a unei scene internaționale dezolante, marcate de războiul Americii cu ea însăși, ca și de tot mai asertiva și genocidala Chină, diplomația germană ar trebui să-și consolideze, înainte de orice, propria credibilitate. 

Autodiscreditarea prin nehotărâre

Or, șeful diplomației germane o slăbește, relativizând, mai nou, declarațiile oficiale, berlineze, indicând eventualitatea recursului la sancțiuni împotriva Rusiei și a unui moratoriu sau chiar stop definitiv al proiectului North Stream II. Maas a declarat, recent, că ar ”mai exista multe motive bune” pledând în favoarea gazoductului ruso-german. 

Maas nu amenințase anterior degeaba cu punerea pe butuci a acestui proiect. Despre care știe bine că îi supără grav pe varii parteneri și aliați ai Germaniei din NATO și UE. Maas e conștient că North Stream II dezbină serios vestul și îi amplifică periculos dependența energetică de o Rusie, care, în deceniile de când Germania îi arată multă înțelegere în speranța unei ameliorări și democratizări, nu s-a schimbat în bine niciun pic. Și nu e un secret pentru demnitarul german că Rusia lui Putin ar profita de pe urma gazoductului. Căci s-ar înarma și mai ușor, extinzându-și totodată propaganda, spre a pune și mai lesnicios sub control propria populație și pe cele ale altor țări, astfel încât o asemenea cooperare ar reduce la absurd nu doar setul valoric german și apusean, ci și eforturile de apărare ale alianțelor occidentale. 

Un efect nu mai puțin pernicios decât actualele pertractări germane privind gazoductul și niște sancțiuni evident necesare împotriva Rusiei îl are atitudinea abulică a UE față de dictatorul bielorus. Care continuă să aresteze în masă și să facă să dispară oameni politici, ziariști și protestatari pașnici. Totuși, spre dezonoarea UE, Comunitatea a refuzat,  la insistențele Germaniei, Franței și Italiei, să instituie sancțiuni împotriva dictatorului bielorus Alexander Lukașenko. S-a spus că s-ar evita astfel, chipurile, ”închiderea de canale de comunicare” cu tiranul. La ce-ar mai folosi în condițiile actuale aceste canale nu e clar. Limpede e, în schimb, că astfel de hotărâri îi încurajează pe tirani să continue să-și facă de cap.