Securitatea, Putin, nuanțările și libertatea

Și cu un nou tip de ”călău”. Gâdele contemporan nu se mai servește nici de cuțit sau pistol, nici de ghilotină. Arma cu care-și sacrifică el victima e nuanța. Nu că n-ar fi prea adesea nevoie de gândirea nuanțată și diferențiată. Dar ce nu se poate face azi cu nuanța în mână spre a omorî gândirea, căutarea adevărului și libertatea de expresie? Nu credeți? Întrebați-o pe Andreea Pavel.

Ziarista de la G4Media știe mai bine decât oricine prin ce experiență oribilă a trecut recent pentru că s-a exprimat onest. Și cu bun simț, spunând adevărul despre o sinistră producție a TVR de spălare a poliției politice comuniste, care a fost Securitatea. În revanșă, a fost sfâșiată retoric, pe Facebook, pe bază de prezumtivă neștiință și lipsă de ”nuanțe”, de către doi salariați ai CNSAS.

Încât ce opinie, ce analiză, ce adevăr spus pe șleau care, până mai ieri, era de bun simț, nu se poate decapita lent și crud, dar cu atât mai spectaculos, prin ”nuanțări”? Reclamată imperativ de noii rinoceri, nuanțarea e de rigoare numai când le convine, nu și dacă l-ar putea da de gol pe gealatul pus să ucidă părerea vreunui naiv. Altminteri, ”nuanța” ucigașă de adevăr sună bine. Sună rațional și liberal. Sună, pentru cine se împăunează cu ea, a gânditor profund și competent. Ia să-l critici pe tiran nenuanțat! Ia să nu relativizezi ce e de relativizat la o organizație a răului totalitar!

Pusul ziaristului la colț cu prezumtiva nuanță în mână

Te-ai documentat, ca ziaristă? Ai citit? Dispui de un minim de bun simț? Gândești logic? Științific? Ți se va reproșa că nu. Crezi poate că, în fața unui munte de cadavre creat de un casap ce tot omoară și aruncă apoi leșuri claie peste grămadă, ai dreptul și discernământul să afirmi că măcelarul e ucigaș? Crezi că și KGBul care l-a produs pe Putin a fost criminal și o spui clar? Consideri că Securitatea a fost alcătuită și din torționari și asasini și nu se cade ca o emisiune a televiziunii publice s-o spele de păcatele ei roșii ca sângele, ca să continue să deruteze o generație de oameni tineri fără experiența abatoarelor sau temnițelor comuniste? S-ar putea să te convingă unii că te înșeli! Poate ai uitat de nuanțe. Cum de care nuanțe? Cele pe care pretinde că le-ar putea depista ”expertul” cu diplomă de istoric. Pe care, în ”fumurile” tale de ziaristă, ai uitat să-l consulți.

În ”inadecvarea” la meseria ta jurnalistică, una ”constatată” de profesioniștii altei meserii, ai omis să-l tămâiezi pe istoricul (sau filosoful) de formație pentru ”expertiza” lui în a găsi nuanțe care mai de care mai nuanțate, până ce crima a ajuns din stacojie roz, apoi s-a albit ca neaua, de n-o mai poți sesiza cu bunul simț și vederea ta de om normal. Iar această procedură e patentată. Se poate folosi oriunde.

S-a dat Securitatea de trei ori peste cap și din dulăii sângeroși ai Fermei Animalelor, securiștii (sau albitorii lor) au prefăcut faimoasa instituție represivă într-un staul de oi, azil de bătrâni sau casă de toleranță? De ce nu, dacă putem? În fond, s-a putut lua și justiția, ca să avem, dixit Felix, ”toată puterea”. De ce n-am fi în stare să albim la CNSAS, prin nuanțări, crime și o organizație sinistră?

Miracolul albirii e și la îndemâna altora. Care, tot cu nuanțele în mână, pot lustrui blazonul pătat al unor tirani ca Putin. Nu aparține și dictatorul, prin origine, de același film kaghebist din a cărui spumă s-au născut Securitatea și eternitatea ei? Numai fantezia cea fără de hotar poate fi ”limita” varietăților de culori pe care, când te străduiești să-l transformi pe criminal în victimă – și invers – le poate descoperi în împărăția lui Dumnezeu noul magician al nuanței, intelectualul neorinocerizat. Ce dacă în fizică se numără în genere doar trei culori primare? Mai-văzătorii te pun la punct: din combinații putem vedea 10 milioane de nuanțe! Și dacă n-am fi limitați am descoperi că există un număr infinit de culori! Cum ți-ai permis să vezi albastrul când era albastru?!

Istoricul știutor și colegul său omniscient

Nu ți-e rușine să ignori atâtea nuanțe? – o va întreba pe ziarista care pretinde să aibă discernământ moral nuanțatorul de serviciu. Cum să nu implori un papă infailibil de la CNSAS (sau de aiurea) să te ajute să le vezi? De aici încolo începe, în abordarea unor teme ca Securitatea, un blues stăpânit magistral doar de unii istorici și de țuțării lor din presă, precum și, mutatis mutandis, de un grup de intelectuali subțiri, care detestă Occidentul într-atât, (confundându-l cu extrema lui stângă) încât ”nuanțează” faptele Rusiei lui Putin până se preface în Russki Mir – ”Împărăția Cerurilor” pe pământ. Întrucât pretind a stăpâni nuanțele, logica și știința și au arendat competența, semizeii te somează să taci.

Cine ești să vorbești? Altminteri poți fi acuzat că, agitându-te alarmat de soarta democrației, ”manipulezi emoțional”. Ori te institui fără voie de sus, de la infailibili, în ”gardian al moralității publice”. Dar nu e a tăcea a fi complice? Nu trebuie să fii clar moral? Mai nou, pare imprudent.

Te cam expui. Un shitstorm s-ar putea abate asupra ta, dacă nu te jenezi că știi, cum explică Florin Anghel de la Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității ”Ovidius”, la G4Media, în excelentul articol pe subiect al Andreei Pavel, Spălarea Securității comuniste la TVR, că ”Securitatea era coloana vertebrală a regimului comunist”; și că era ”instituția fundamentală a totalitarismului, alături de partid și de liderul suprem, Ceaușescu. Viola intimități, stabilea ierarhii, organiza cine face facultate, cine pleacă în excursii în străinătate. Chiar dacă nu mai era atât de represivă în anii 1980, Securitatea decidea cariere și vieți…și sub nicio formă nu trebuie relativizată ultima perioadă a ei.”

Dacă nu l-ai consultat însă decât pe Profesorul Anghel, dar nu și pe expertul papal de la CNSAS care, imediat după apariția analizei tale, te-a făcut cu ou și cu oțet pe FB, ai cărți proaste. Te vei întreba, ca ziaristă, dacă nu era mai bine să lași televiziunea să mintă liniștită prin omisiune, prin comisiune, sugestii și abundență de mesaje subliminale, din care să reiasă că poliția secretă comunistă ar fi fost un monument de ”legalitate”, de ”bunătate”, de ”patriotism”.

Spoirea și sulemenirea Securității într-un ”documentar” TVR

Căci așa transpare Securitatea din documentarul TVR al Ralucăi Bibiri (Femeile în securitate. Raport asupra banalității răului,) difuzat la 7 iunie, o adevărată odă la adresa poliției politice comuniste.

Impresia care se degajă din această peliculă e că poliția secretă ceaușistă ar fi fost nu bâta, ochiul, timpanul și ghilotina regimului totalitar, ci un soi de mamă a națiunii, un adevărat și duios Everest al științei de a ”comunica”, de a ”preveni”, de a ”convinge” (cu binișorul, nu cu palma, șantajul și intimidarea), de a-i ajuta pe oameni să învețe să trăiască, în principiu, ”frumos”.

Iar lucrătorii ei ar fi fost (ca) niște doamne simpatice, mămoase, familiste, cu ”greutățile tuturor”, n-ar fi fost zbirii înstăpâniți peste țară, spionându-și neamul înainte de a-l livra pușcăriilor, dacă nu era docil. Sau mici satrapi locali cu cizma delicat plasată pe grumazul românilor.

Dacă protestezi în presă, ca jurnalistă, împotriva acestei albiri a poliției politice a partidului, un PCR despre care nu auzi niciodată în documentarul difuzat de TVR că era comunist, ai pierdut. Istoricii mai-știutori te vor înfiera cu furie proletară. Ai ”mințit!” Ești ”cruciată”! ”Incompetentă”! ”Huo!”

Iar apoi: cum ți-ai permis să contextualizezi un documentar albind păcatele Securității, și ai legat difuzarea lui de scandalul drafturilor privind legile siguranței naționale, care indicau eforturi de repropulsare a României, în 2022, într-un securism parțial și mai odios decât cel din anii 80?

Dar drafturile cu pricina nu-i îngrijorează pe mulți cunoscători experimentați ai României postcomuniste? Dar nu fuseseră în anii 80 pline închisori ca Aiudul și balamucurile de deținuți politici numiți, abuziv și crapulos, fie infractori ”de drept comun”, fie ”bolnavi mintal”? Au fost. Dar dacă așa vezi lucrurile, ca ziaristă, ai ”omis” probabil să ”nuanțezi”, după lecția expertului infailibil. Căci bunul simț și condamnarea oficială a comunismului de către România pe baza unui raport ca al istoricilor conduși de V. Tismăneanu, contează, iată, pentru istoricul nuanțator, prea puțin. Din unghiul său de expert te-ai ratat dacă e zi însorită și spui, ca ”fraierii”, că nu e noapte. Înseamnă că mai cotizezi la unanimitatea mentalității totalitare! Musai să mai fie o alternativă! Ai uitat de zori!

Și nu-i adevărat că Securitatea mai tortura în anii 80? Mihai Demetriade știe sigur că între Securitate și regimul tot mai militarizat al României generalului Ciucă n-ar fi nicio legătură.

Nu e clar, de vreme ce e doar istoric, de unde. E el oare și analist politic? Și ce mai e? După el, ”în realitatea istorică, lucrurile au prostul obicei să fie mai subtile și mai nuanțate”. Hait! Iar te-a prins din urmă nuanța! Dar să nu cumva s-o invoci dacă n-ai patalama de la CNSAS! Nu oricine are acest drept! Și atunci oare cum ”nuanțăm” noi corect politic și istoric schingiuirea și asasinarea lui Babu Ursu (cu al cărui fiu, Andrei, Mădălin Hodor a scris o mult discutată și de mine elogiată carte despre Securitatea care a tras în noi după 22)? S-o fi torturat Babu singur în beciurile Securității?! L-or fi supus caznelor doar infractorii din celulă? Iar celorlalte suplicii miliția, în timp ce Securitatea îi oblojea rănile și îl trata cu blândețea acelor oameni ”frumoși”, ”prevenitori” și ”minunați” ai ei, după cum au duioșia să-i califice martorele convocate la bară de TVR, fără să fie contrazise!?

Reacții și rinocerizări

În urma articolului Andreei Pavel și a autosesizării CNA, care s-a adresat CNSAS, Mădălin Hodor a avut, după cum reiese din G4Media, reacții pe Facebook dintre cele mai jignitoare, cu tot cu înjurături, insulte, cuvinte grele, inclusiv sexiste și misogine, pe care bunul simț îmi interzice să le reproduc.

El și Mihai Demetriade au format și cuplul de istorici ai CNSAS care a stârnit aprigi dispute și cu ani în urmă, când au descris ofensator victimele fenomenului Pitești drept niște ”că…ți cu ochi”.

Nu le e clar multora cum, după acest groaznic derapaj, li s-a permis să rămână în funcții. Unii își vor pune poate întrebarea dacă și-au abandonat independența ca să nu fie dați afară.

Demetriade și-a nuanțat și relativizat ulterior pozițiile privind articolul din G4Media. Dar, blestemul nuanțărilor și relativismelor: nu știu multă lume pe care s-o fi convins prolixa lui replică la criticile de bun simț pe care le-a suscitat. Critici, după el, firește, insuficient ”nuanțate”. Celălalt a publicat lungi și indigeste texte pe FB, pline de whataboutisme cu iz conspiraționist, din care reiese că România n-are o democrație defectă, ci una cvasiperfectă, cu o justiție, nu cum o văd destui experți și români, dezechilibrată și controlată, ci gigea, independentă, ireproșabilă.

Atari elucubrații ale unui mărunt funcționar public care se războiește cu presa n-ar trebui neapărat să iște mari comoții. Dar dacă așa gândește, vorbește, scrie și se comportă un istoric CNSAS, oare ce mai înseamnă această instituție? Dar misiunea ei? Cât îl va mai tolera? Și dacă modelul lui face școală? Cât va mai admite societatea ca niște funcționari publici să intimideze o jurnalistă a firavei prese independente care mai există în România, îngrădindu-i libertatea și așa precară?

Și oare ce concluzie vor fi practic constrânși să tragă tinerii care n-au habar de Securitate, după vizionarea grețosului imn ”documentar” cântat poliției politice și difuzat în iunie de TVR sub titlul: ”Adevăruri despre trecut: Femei în securitate. Raport asupra banalităţii răului”, de vreme ce n-au putut citi excelentele, dar prea rapid eliminatele lămuriri ale Germinei Nagâț de la CNSAS? Că securistele au fost fete bune. Iar securiștii, inși de ispravă. Nu par să confirme și experții de la CNSAS?

În anii 30, rinocerizarea intelectualității s-a produs prin antisemitism. Era interpelat, maltratat, ori arestat un evreu pe stradă? Dispărea, apoi, expediat la exterminare de legionari, Antonescu sau naziști? Relativismul ultimelor sute de ani și ceea ce Nietzsche numea ”Umwertung aller Werte” – Reevaluarea tuturor valorilor îl ”ajuta” pe martor să ”nuanțeze”: ”Nu știu. N-o fi fost el chiar nevinovat”.

Iar intelectualii reformatați și masificați ciopleau la doctrina care le permitea oamenilor să scape de alte mustrări ale conștiinței. Nu mult altfel au funcționat lucrurile în ceaușism. Ori azi, în era securismului chipurile ”patriotic” (un mit pregătit de teza Securității ”mai puțin represive decât în anii 50”) a deconstrucției prin perpetuă nuanțare a relativismului postmodern și a putinismului care ar salva chipurile creștinătatea de Vestul ”ateu”, putinism apărat de dreapta radicală cu mijloacele aceleași școli postmoderne.

Hai să punem piciorul în prag. Fie ne apărăm adevărul, libertatea și dreptatea fără exces de nuanțe, fără false pudori, fără concesii oneroase, fie lipsa discernământului și a clarității morale ne va atomiza și ne va distruge și democrația, și civilizația, al cărei tată e Decalogul, Revelația.