Nou asasinat politic în Liban
22 noiembrie 2006Consiliul de Securitate al ONU a reacţionat neobişnuit de repede la asasinarea politicianului cu valenţe critice la adresa Siriei, Pierre Gemayel. Ambasadorul SUA la ONU, John Bolton, a avertizat plin de temperament, asupra renunţării la înfiinţarea unui tribunal al Naţiunilor Unite de frica unui Liban instabil.
„Cât de greşită ar fi o asemenea abordare! Instabil?! Acolo au loc asasinate, politicieni de vârf sunt anihilaţi, deci nu ar fi oare timpul să căutăm dreptatea?!” – a spus Bolton.
Comunitatea internaţională continuă proiectul tribunalului Hariri
Cu 15 voturi pentru, zero împotrivă şi nici o abţinere, forul suprem al comunităţii internaţionale a aprobat, la doar câteva ore după atentat, înfiinţarea aşa numitului tribunal Hariri. Acest tribunal extraordinar urmează a ancheta atentatul sângeros din februarie 2005 în urma căruia şi-a pierdut viaţa fostul premier Rafiq Hariri împreună cu alţi 23 de oameni.
Consiliul a condamnat acest ultim asasinat politic cu o viteză ameţitoare pentru observatorii internaţionali.
Preşedintele actual al forului, Osvaldo Rivero a declarat: „Consiliul de Securitate condamnă în unanimitate atentatul la viaţa ministrului industriilor, Pierre Gemayel, un patriot, care a simbolizat libertatea şi independenţa Libanului.”
Cei 15 membrii permanenţi au făcut un apel la adresa statelor din regiune, să se comporte rezervat şi responsabil. Toţi membrii erau conştienţi de gravitatea situaţiei din Liban. De aceea, până şi Quatarul a fost de acord cu planurile de înfiinţare a tribunalului Hariri, ştiind că astfel este vizată şi Siria.
Tribunalul ONU îşi poate extinde atribuţiile
John Bolton a reamintit că atât anchetatorul Mehlis, cât şi succesorul său Brammerts au urmărit traseele atentatelor care duceau către Siria. Acest fapt ar fi valabil de la Hariri până la Gemayel.
„Fiecare poate să tragă concluziile proprii.” – a sugerat ambasadorul SUA.
Şi nu numai Bolton a atras atenţia, că tribunalul Hariri, odată înfiinţat, îşi va putea extinde atribuţiile, astfel încât să ancheteze şi alte asasinate politice.
„Părţile pot extinde responsabilităţile tribunalului, cu aprobarea Cosiliului de Securitate. Noi am sprijini o asemenea iniţiativă cu siguranţă.” – a adăugat John Bolton.
Incertitudini privind situaţia politică din Liban
Dar să nu ne pripim. Tribunalul trebuie mai întâi înfiinţat. Cu alte cuvinte, trebuie să aibă loc o confruntare politică între guvernul Siniora – critic la adresa Siriei – şi preşedintele prosirian Lahoud – care respinge amestecul Naţiunilor Unite.
Aşadar o zi tristă în Liban, şi o zi tristă în Consiliul de Securitate. Toţi reprezentanţii statelor membre ale forului i-au transmis personal condoleanţe ambasadoarei Libanului. Îmbrăţişări şi semne de compasiune, care se văd mai rar pe holurile Consiliului.