Un nou focar de criză în Europa

În august, două nave de război din Grecia și Turcia s-au apropiat periculos una de cealaltă în estul Mării Mediterane. Franța a trimis în zonă vase de luptă pentru a susține Atena. În acest fel, trei parteneri din NATO au luat poziții beligerante. Miercuri, guvernul grec a anunțat desfășurarea de manevre militare comune timp de trei zile alături de Franța, Italia și Cipru. Ankara a anunțat la scurt timp la rândul său manevre militare efectuate de două nave de război turcești alături de un distrugător american.

Disputa privind rezervele de gaz din estul Mediteranei durează deja de luni bune. Cea mai recentă escaladare a tensiunilor a alarmat Uniunea Europeană. Germania, care deține președinția semestrială a Consiliului European, încearcă să medieze conflictul: "Nimeni nu vrea o soluție militară pentru acest conflict", a declarat ministrul german de Externe Heiko Maas, după discuții cu reprezentanții guvernelor turc și elen.

Tratate istorice: drept sau nedrept?

Originea conflictului merge înapoi până în urmă cu aproape 100 de ani. După Primul Război Mondial, teritoriul Turciei a fost stabilit prin Tratatul de la Lausanne din 1923. Statul turc care a urmat Imperiului Otoman a pierdut astfel mai multe insule din Marea Egee care au revenit Greciei. De atunci, Atena și Ankara se tot ceartă asupra așa-numitelor zone economice exclusive dintre insulele grecești și coasta Turciei.

În 1996 s-a ajuns aproape la război, după ce comandourile turcești au luat cu asalt o insulă greacă nelocuită. În 2000, UE a trasat frontiera maritimă maximă din nou în favoarea Greciei. De câțiva ani însă, președintele turc Erdogan cere modificarea tratatelor. Grecia insistă ca delimitările actuale să fie păstrate și îl acuză pe Erdogan de aspirații hegemonice.

Cipru: conflictul înghețat

Un alt măr al discordiei este Ciprul, un stat practic divizat, după ce Turcia a ocupat partea nordică a insulei în 1974. În ciuda permanentelor eforturi de mediere europene, acest conflict "înghețat" continuă și afectează negativ relația Turciei cu UE, după ce Ciprul (partea greacă) a devenit stat comunitar în 2004. Tensiunile sunt din nou intensificate după ce vase turcești au început forări de probă în apele Ciprului de Nord.

SUA s-au exprimat în trecut pe acest subiect, dar nu în favoarea Turciei: la sfârșitul anului trecut, SUA au ridicat embargoul vânzărilor de arme în Cipru, pentru a favoriza securitatea energetică a Europei, după cum s-a precizat. În urmă cu câteva luni, nave de război americane au sosit în regiune, ceea ce a determinat retragerea vasului turcesc de foraj marin "Oruc Reis". Concernul energetic american Exxon-Mobile este implicat în regiune.

Libia: un nou jucător

În noiembrie 2019, Turcia și guvernul libian recunoscut de ONU, condus de premierul Fajis al-Sarraj, au semnat un "Memorandum of Understanding". În acest document se retrasează zonele economice exclusive din estul Mediteranei, Turcia primind drept de exploatare a resurselor din solul marin pe un teritoriu de la insula Creta până în estul insulei Rodos.

Guvernele de la Atena și Nicosia au protestat, iar UE le susține. Situația juridică este complicată, dar Libia și Turcia nu au voie să încheie astfel de acorduri care afectează părți terțe fără aprobarea comunității internaționale.

Noul Club Med

Guvernul de la Atena a încheiat la rândul său cu Egiptul un acord de colaborare în exploatarea resurselor de gaz din estul Mediteranei. Înțelegerea eleno-egipteană se opune direct celei turco-libiene.

În ianuarie 2020, Grecia, Cipru și Israel au încheiat un acord de construire a unei conducte submarine de aproape 2000 de kilometri, prin care ar urma să fie transportate în Europa cantități mari de gaze naturale, ocolind Turcia.

În fine, Grecia, Cipru, Israel, Egipt, Italia, Iordania și Teritoriile Palestiniene au format împreună Forumul de Gaz pentru Marea Mediterană (EMGF), proiect susținut și de SUA. Turcia este exclusă din acest grup, Ankara acuză organizația că ar fi o structură anti-turcă. La grup s-au alăturat recent și Emiratele Arabe Unite, care rivalizează de asemenea cu Turcia și care critică apropierea dintre Ankara și grupări islamiste de genul Frățiilor Musulmane.

Turcia este tot mai izolată

În acest context, Turcia pare tot mai mult cu spatele la zid. Ankara are însă motive întemeiate să critice modul de împărțire a drepturilor marine. Și ar putea să conteste actualele reglementări la Tribunalul Internațional de la Haga.

În schimb, președintele Erdogan încearcă să-și impună pretențiile prin comportamente de mare putere militară și promite susținătorilor săi un fel de nou mare imperiu turc pe pământ și pe mare. Dar derapajele sale naționaliste nu fac decât ca rândurile să se strângă și mai mult împotriva sa pe plan internațional.

Dificilul rol de mediator al UE

La întâlnirea cu omologul său german, ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a semnalat disponibilitatea Turciei de a accepta UE în rol de mediator. Dar Uniunea se află într-o dilemă: pe de o parte, Bruxellesul tratează Ankara cu mănuși de câțiva ani, de teamă că Turcia ar putea denunța unilateral acordul privind refugiații și le-ar putea permite acestora din nou să vină în număr mare spre Europa. Pe de altă parte, UE este obligată să-și protejeze proprii membri – Grecia și Cipru.

Pe termen scurt, situația poate fi detensionată prin măsuri strategice, de exemplu cooptarea Turciei în EMGF. Pe termen mediu, nu ajută însă decât negocieri internaționale privind modul de împărțire a drepturilor teritoriale maritime în regiune.

Traducerea și adaptarea: Ovidiu Suciu