Noul Bundestag s-a întrunit pentru prima oară
Marți a avut loc prima ședință a noului parlament federal, la o lună după scrutinul general din 26 septembrie. De data aceasta, mulți tineri sub 30 de ani au reușit să intre în legislativ.
Tinerii din Bundestag
Media de vârstă a celor 736 de deputați din noul parlament federal este mai scăzută decât în legislativul anterior. Cei mai tineri dintre noii membri ai Bundestagului sunt doi ecologiști de doar 23 de ani, de la partidul Verzilor: Emilia Fester (în imagine) și Niklas Wagener. 47 de parlamentari au mai puțin de 30 de ani.
Vârsta medie: 47 de ani
Deputatul conservator Michael Brand de la CDU are 47 de ani, aceasta fiind şi vârsta medie a parlamentarilor din actualul Bundestag. A studiat dreptul și ştiinţe politice, materii pe care le-au ales mulți parlamentari germani în studenție. În plus, "Michael" e prenumele cel mai răspândit în rândul deputaților de la Berlin.
Cel mai în vârstă parlamentar
Alexander Gauland de la partidul populist de dreapta AfD are 80 de ani și este cel mai bătrân membru al Bundestagului. Înainte de 2017, cel mai vârstnic deputat avea onoarea să deschidă prima ședință a noului parlament. În ultimii ani se ia însă în considerare cine a fost deputat pentru perioada cea mai lungă: e cazul conservatorului Wolfgang Schäuble (CDU).
Mai multe femei
În acest parlament sunt cu patru la sută mai multe femei decât în ultimul Bundestag - mai ales din partea Verzilor şi a Stângii. Pentru prima dată, două femei transgender au intrat în Bundestag: Tessa Ganserer (44 de ani) și Nyke Slawik (27 de ani).
Politicieni de origine străină
Cel puțin 83 de deputați din noul Bundestag sunt de origine străină, în special reprezentanți ai social-democraților (SPD) și ai Partidului Stângii. Rasha Nasr (29 de ani) de la SPD s-a născut la Dresda, fiind astfel și o reprezentantă a landurilor din fosta Germanie de Est. Părinții ei au emigrat din Siria în RDG.
Afro-germani în Bundestag
Awet Tesfaiesus, Armand Zorn (în imagine) și Karamba Diaby sunt cei trei politicieni de origine africană care au intrat în noul Bundestag. Social-democratul Armand Zorn s-a născut în Camerun și trăiește în Germania de când avea 12 ani. Faptul că a fost ales arată "că societatea noastră este o societate diversă, în care nu contează de unde vii, ci unde mergi", a spus politicianul.
Studii superioare sau școală profesională?
Majoritatea parlamentarilor au studii superioare. Puțini dintre ei au ales o școală profesională. Gülistan Yüksel (59 de ani, SPD) face parte din această minoritate: are o calificare profesională de asistent-farmacist. Fiica unui muncitor originar din Turcia a venit în Germania la începutul anilor 70 și a intrat în Bundestag în 2013.
Puțini antreprenori în Bundestag
Nici numărul antreprenorilor din noul parlament federal nu este foarte ridicat: doar 51 au intrat în Bundestag, majoritatea din partea partidului liberal FDP. Printre aceștia se numără Kristine Lütke, a cărei familie conduce deja în a doua generație un centru privat de îngrijire a bătrânilor. Ca politician, Kristine Lütke pledează pentru un sprijin mai bun pentru cei vârstnici.
Un număr mic de experți în sănătate - în ciuda pandemiei
Doar câțiva parlamentari provin din domeniul sănătății, deşi acesta a ajuns în centrul atenției datorită pandemiei de coronavirus. Deputatul conservator de la CSU, Stephan Pilsinger (34 de ani), este medic de familie și își dorește să rămână în contact cu pacienții și să lucreze în continuare și în cabinetul său după intrarea în Bundestag.