Noul spațiu militar gândit de România și Polonia

1. În luna aprilie, Rusia a adus la granița cu Ucraina peste 100.000 de militari, pe care a pretins apoi că i-a retras, dar înalți oficiali ai Departamentului Apărării din SUA au declarat pentru New York Times că aproximativ 80.000 dintre ei au rămas pe diverse porțiuni ale frontierei cu Ucraina, numărul lor reprezentând în continuare cea mai masivă forță prezentă acolo după ce Moscova a anexat Crimeea, în 2014.

2. Armata rusă susține că a ordonat retragerea unor unități în cazărmi până pe 1 mai, iar ele chiar s-au îndepărtat de frontieră, după cum afirmă oficialii americani, care susțin însă că multe unități și-au lăsat acolo camioanele și blindatele - semn că ar putea reveni dacă președintele Rusiei decide să le mobilizeze din nou.

3. Pe 4 mai au început și vor continua pentru două luni manevrele coordonate de americani sub titlul Defender Europe, la care participă 28.000 de militari din SUA și din statele europene aliate și care se desfășoară în Estul Europei destul de aproape de Rusia

4. Între 20 mai și 22 iunie, NATO va avea un exercițiu în trei etape sub numele Steadfast Defender 21, la care participă 9000 de soldați, iar a treia și cea mai importantă fază se va desfășura în România și Bulgaria cu 4000 de profesioniști și 6000 de unități de tehnică militară.

5. Pe 14 iunie are lor summitul NATO de la Bruxelles, care va adopta Agenda 2030 cu amenințările care pot afecta securitatea spațiului Alianței, ar fi vorba despre acțiunile agresive ale Rusiei, despre ascensiunea Chinei și despre pericolul terrorist.

6. Tot în iunie este preconizată întâlnirea dintre președinții rus și american, după o perioadă de mari tensiuni între cele două state.

Acest peisaj care poate deveni oricând mult mai dramatic decât pare a determinat o apropiere mai mare între România și Polonia, cele două capete de pod ale americanilor în Europa Centrală și de Est. Bucureștiul și Varșovia par să renunțe la competiție și să preia conducerea celei mai fragile porțiuni europene, limba de pământ care leagă Marea Neagră de Marea Baltică: ceea ce Mareşalul Josef Piłsudski numea Międzymorze, sau în limba latină Intermarium, adică teritoriul dintre mări. Firește că planul inițial gândit în perioada interbelică urmărea ca Polonia să fie cea care organizează și domină spațiul dintre Rusia și Germania. 

Între timp, această zonă de conflict s-a extins spre sud-est și s-a transformat într-un spațiu competițional între NATO și Rusia, care poate fi acoperit de statele din B9: este vorba despre Formatul B9 sau București 9, care a fost consacrat ca atare prin reuniunea la nivel înalt desfășurată în capitala României, pe 4 noiembrie 2015, la iniţiativa Preşedintelui României, Klaus-Werner Iohannis, şi a Preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, cu participarea Bulgariei, Cehiei, Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Slovaciei şi Ungariei.

În Declarația finală a Summitului B9 care a avut loc la București pe 10 mai, se precizează că din 2014, NATO a făcut paşi decisivi în direcţia unui proces semnificativ de adaptare la o nouă realitate geopolitică în care Alianța Nord Atlantică să fie prezentă din punct de vedere militar de la Marea Baltică la Marea Neagră: „În acest context, apreciem constituirea brigăzilor NATO conduse de Polonia şi România şi propunerea Bulgariei de a găzdui Prezenţa de Coordonare Maritimă Regională a NATO pentru Marea Neagră.”

Documentul final adaugă „acţiunile agresive ale Rusiei”, „ creşterea prezenţei sale militare în vecinătatea imediată a NATO, inclusiv recenta escaladare din Marea Neagră”, inițiativele agresive hibride derulate de aceasta, dar și „ascensiunea globală a Chinei”. 

Apărarea în fața acestor amenințări se face cu ajutorul „indispensabil” al SUA și prin celebrul Articol 5 al Tratatului de la Washington pe baza căruia funcționează Alianța Nord Atlantică: toți pentru unu și unu pentru toți.

La îndemnul SUA, România și Polonia încearcă să coaguleze acest spațiu dintre Marea Baltică și Marea Neagră și să-l transforme într-unul de rezistență, pe care l-ar dori extins prin menținerea deschisă a ușilor NATO. Cunoscutul amiral american James G. Stavridis (autor al volumului Sea Power: The History and Geopolitics of the World's Oceans) crede că „manevrele NATO vor avea o influență asupra deciziei Rusiei de a-și păstra o prezență militară semnificativă la frontiera ruso-ucraineană” și că Vladimir Putin transmite un mesaj simplu: Ucraina nici măcar să se gândească să adere la NATO și nici NATO n-ar trebui să-i facă o asemenea ofertă, fiindcă „orice mișcare în această direcție va duce la intervenția Rusiei”.

Fostul mareșal sugerează că între Rusia și Occident este un echilibru foarte fragil, care ar trebui protejat chiar cu sacrificarea Ucrainei. Pentru România și Polonia, ecuația de putere nu se schimbă foarte mult nici dacă Ucraina rămâne un stat tampon între Rusia și spațiul NATO. Între timp, Bucureștiul și Varșovia, care au și armatele cele mai mari din fostul bloc socialist, lucrează împreună pentru a obține din partea NATO mai multe forțe și resurse militare, dar și pentru a proiecta împreună cu americanii nu doar strategii de rezistență, ci, eventual, și de intimidare a Moscovei. 

Practic, summitul B9 din 10 mai a fost un prilej pentru ca Polonia și România să continue într-un mod mai alert trasarea unei noi hărți militare între Marea Neagră și Marea Baltică.