O zi mare pentru Austria şi România
22 decembrie 2005"Preluarea Băncii Comerciale Române de către Erste Bank demonstrează încrederea firmei austriece în oportunităţile de afaceri din România şi constituie un factor care va întări relaţiile bilaterale dintre cele două ţări” a declarat preşedintele Erste Bank, Andreas Treichl. Preluarea BCR reprezintă cea mai mare investiţie în România a unei firme austriece şi a unei companii străine în general. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a precizat că Guvernul va acorda o atenţie specială modului în care privatizarea BCR se va reflecta asupra dezvoltării economice şi sociale a României în următorii ani, amintind că sumele obţinute din vânzarea BCR, ca şi din procesul de privatizare în ansamblu, vor fi utilizate pentru finanţarea sau cofinanţarea proiectelor de infrastructură.