Olaf Scholz: subestimat, ironizat, salvator al SPD
28 septembrie 2021Scholz, Scholz, mereu doar Scholz. În campania electorală, SPD a mizat în principal pe candidatul său la funcția de cancelar federal. Acesta a dominat afișele electorale ale social-democraților, el a fost pe scenă în evenimentele de campanie, tot el a participat la dezbaterile electorale. Campania social-democraților a fost deci croită în totalitate pentru politicianul în vârstă de 63 de ani. "El este cel care lucrează, el este cel capabil" - acesta a fost mesajul cu care social-democrații l-au pus în scenă pe Olaf Scholz.
Imaginea proiectată de campania SPD a fost cea a unui bărbat de stat cu amplă responsabilitate de leader. Un succesor natural al Angelei Merkel, care a renunțat să mai candideze după 16 ani în care s-a aflat în fruntea guvernului de la Berlin. Din 2018, Scholz este ministru de Finanțe în executivul condus de Merkel și vicecancelar în marea coaliție formată de CDU/CSU și SPD. Va rămâne în aceste funcții până la formarea noului cabinet.
Candidat la cancelaria federală al unui partid care nu l-a vrut în fruntea sa
Dar cât SPD se regăsește în persoana lui Olaf Scholz? O întrebare la prima vedere ciudată, pentru care e nevoie să privim înapoi în istoria foarte recentă a social-democraților germani. În 2019, Olaf Scholz a candidat pentru președinția SPD. Membrii partidului i-au preferat însă în fruntea formațiunii pe Saskia Esken și Norbert Walter-Borjans, care au promis orientarea mai spre stânga a SPD.
Olaf Scholz a fost mereu considerat un reprezentant al aripii mai degrabă conservatoare a SPD. Cu atât mai surprinzătoare a fost nominalizarea sa drept candidat la funcția de cancelar: partidul a optat pentru un candidat pe care nu l-a dorit în fruntea sa.
Tenace și încrezător în propria persoană
Lucrăm foarte strâns, armonios și emoțional împreună, a comentat atunci Scholz decizia conducerii partidului. "Am început imediat după alegerea conducerii SPD să cooperăm strâns, ceea ce a dus la sporirea încrederii mutuale, așa încât am avut sentimentul clar că cei doi lideri ai partidului mă vor propune pe mine, sentiment împărtășit de asemenea de ei."
O explicație care arată cum abordează crizele Olaf Scholz: în picioare, continuând cu perseverență să lucreze, fără să se îndoiască de el însuși. Politicianul este binecuvântat cu o încredere nezdruncinată în propria persoană. În lunga sa carieră politică a trecut prin destule momente grele, dar niciunul nu a reușit să-l doboare.
Pragmatic și obiectiv - calități apreciate pe timp de criză
Nici scandalul de evaziune fiscală Cum-Ex, nici cel generat de imensa fraudă Wirecard. Chiar dacă Scholz nu a făcut o impresie prea bună în comisiile parlamentare de anchetă, pentru el nu au existat consecințe politice în urma acestor scandaluri amplu mediatizate. A reușit mereu să evite acuzațiile, ultima oară cu doar o săptămână înainte de alegeri, la o ședință specială a comisiei de Finanțe din Bundestag, în care s-a discutat despre eventuale erori comise de conducerea instituției însărcinate cu combaterea spălării de bani.
În pandemie, Scholz, în calitate de ministru de Finanțe, a fost cel responsabil cu alocarea miliardelor de euro sub forma fondurilor de ajutorare. A știut cum să se folosească de situație pentru a se prezenta publicului într-o lumină favorabilă.
"Nimeni nu trebuie să se teamă"
Germania este în stare financiar să depășească pandemia - acesta a fost mereu motto-ul său. 400 de miliarde de euro în datorii noi va contracta Germania până la sfârșitul lui 2022. Țara va ieși cu bine din această amplă îndatorare, a promis Scholz în campania electorală: "Nimeni nu trebuie să se teamă, am mai reușit o dată asta după ultima criză din 2008/2009 și vom reuși din nou în zece ani."
La fel argumentează în cazul protecției climei. Ecologiștii ar avea în acest domeniu câteva idei bune, dar acestea ar putea fi implementate doar alături de programul SPD, pentru a garanta că totul este sustenabil economic și social. "Pragmatic, dar orientat spre viitor", astfel își rezumă Scholz propriul program politic.
În politica externă, el se bazează pe continuitate. Sub conducerea sa, Germania se va implica pentru o "Europă puternică și suverană", care "vorbește cu o singură voce", "pentru că, în caz contrar, nu vom mai juca niciun rol (pe plan internațional)", a declarat Scholz. Lumea va avea în curând zece miliarde de locuitori, ceea ce înseamnă că în viitor "vor exista multe mari puteri, nu doar China, SUA și Rusia", ci și numeroase țări asiatice. Printre principiile fundamentale ale lui Scholz se numără colaborarea cu SUA și cu NATO.
Cu șarmul unei mașini
Cetățenii au apreciat se pare pozițiile lui Scholz. În vremurile de azi, pragmatismul este mai căutat decât carisma. Ultima îi lipsește lui Scholz, care nu se prea pricepe să arate emoții adevărate. Până și în momente de mare bucurie dă dovadă de reținerea și autostăpânirea unui valet britanic.
Olaf Scholz a învățat târziu că în politică este importantă și punerea în scenă a persoanei și mesajului. În campania electorală a avut apariții mai deschise, mai apropiate de oameni, cu gestică și mimică schimbate.
Ascensiune tăcută și eficientă
Ani la rând a fost numit ironic "Scholzomat", un joc de cuvinte între "Scholz" și "Automat". Această denumire caricaturală a fost creată de săptămânalul "Die Zeit" în 2003, pentru că secretarul general de atunci al SPD părea un robot când apăra în formule verbale tehnocrate reforma pieței muncii cunoscută sub numele de Hartz IV.
Nici în SPD nu i-a fost niciodată ușor politicianului introvertit și pragmatic din Hamburg, care vorbește mereu doar atât cât este necesar. Atunci când a candidat pentru funcții în partid, Scholz a obținut de regulă cele mai proaste rezultate. Totuși, a reușit să urce tot mai sus în cariera sa politică. În liniște și eficient.
De la critic al capitalismului la ministru de Finanțe
Scholz a trecut și printr-o amplă schimbare de atitudine politică: ca vicepreședinte al organizației de tineret a SPD "Jusos", el a militat în anii 80 în termeni socialiști radicali pentru "depășirea modelului economiei capitaliste". Prin activitatea sa de avocat specializat în dreptul muncii, cu cabinet propriu la Hamburg, juristul Scholz a învățat însă multe despre funcționarea economiei și a întreprinderii private. Lucruri care l-au marcat.
Scholz a fost pe rând secretar general al SPD, ministru federal al Muncii, senator de Interne și primar general la Hamburg, înainte de a fi numit, în 2018, ministru de Finanțe. Dacă va ajunge cancelar federal, ar guverna de preferinţă cu ecologiștii și cu FDP. Dar aceste formațiuni vor fi abordate și de CDU/CSU. Următoarele săptămâni ne vor arăta cine va câștiga această luptă politică și dacă, în cele din urmă, Olaf Scholz va deveni noul cancelar al Germaniei.