Concubinajul dintre partide și presă cu bani de la buget

Ne întrebăm de ani de zile din ce bani trăiesc televiziunile mogulilor, presa scrisă și presa online. Sumele obținute din publicitate nu fac nici pe departe față cheltuielilor. Pe lângă banii negri obținuți prin aranjamente între patronii trusturilor de presă și oameni de afaceri cu securea închisorii deasupra capului, mass-media profită și de finanțarea legală din partea partidelor care cheltuiesc aproape toate subvențiile de la stat pentru presă și propagandă.

Până la închiderea de către Comisia Europeană a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) după 16 ani de monitorizare a statului de drept în România, punctele nevralgice din fiecare raport anual au fost lipsa de independență a Justiției, corupția endemică și încălcarea libertății presei. Un rechizitoriu care să arate starea presei înainte și după ridicarea MCV nu dă nici un semn că mass-media ar fi făcut pași semnificativi pentru înlăturarea ingerințelor politice ori a complicității patronilor trusturilor de presă cu afaceriști veroși pândiți de zornăitul cătușelor.

Contractele de finanțare dintre partide și trusturile de presă, ținute la secret

Cu puțin timp înaintea anunțului că România va scăpa de MCV, un raport intermediar al Comisiei Europene avertiza asupra faptului că subvențiile de la buget pe care partidele politice le cheltuiesc pentru propaganda prin presă nu sunt făcute publice într-un mod transparent, astfel încât fiecare plătitor de taxe să știe pentru ce și pe cine finanțează, în situația în care România alocă printre cele mai mari sume din UE pentru partide, aceasta însemnând că fiecare cetățean, de la mic la mare, scoate din buzunar 2,6 euro pentru finanțarea clasei politice. Secretomania în jurul subvențiilor publice pe care partidele le direcționează către instituțiile de presă a rămas neschimbată.

Legea actuală nu obligă partidele să prezinte în detaliu contractele de publicitate cu instituțiile mass-media, ci doar cuantumul total al cheltuielilor. Același lucru este valabil și pentru presă, care furnizează publicului știri favorabile despre un partid sau altul, despre un ministru sau altul, fără a fi obligate să marcheze în vreun fel că este vorba de un angajament contractual publicitar. La un moment dat, președintele PSD Marcel Ciolacu a spus că nu ar avea nimic împotrivă să facă publice informațiile despre câți bani de la bugetul de stat se duc către instituțiile de presă, dar că nu-i permit clauzele de confidențialitate din contracte.

PSD și PNL, cei mai mari finanțatori ai presei

În prima jumătate a anului trecut, subvențiile de la bugetul de stat pentru partide au fost în valoare de 24,9 milioane de euro, primii beneficiari fiind social-democrații și liberalii. În șase luni, și unii și alții investiseră două treimi din subvenții în propaganda prin presă: PSD – 5,3 milioane de euro, iar PNL – 3,6 milioane.

Potrivit unui raport realizat de Expert Forum, în primele 6 luni ale acestui an partidele au primit subvenții de la stat de 125 de milioane de lei, din care au cheltuit 118 milioane. Aproape jumătate din sumă (49%) a fost cheltuită pentru presă și propagandă. Pentru a ne face o idee cât preț pun partidele pe informarea corectă și fidelizarea electoratului, aceeași sursă arată că doar 5% din subvențiile de la stat sunt cheltuite de formațiunile politice pentru „activități cu caracter politic“.

Manipularea prin presă e mult mai la îndemână pentru parlamentari decât să descuie lacătele de la birourile din teritoriu unde nu sunt de găsit decât portarii. La fel stau lucrurile și în cazul multor primării, cu precădere din mediul rural.

Omisiunea face și ea parte din inventarul manipulării

Propagarea știrilor false plătite de partide este o tehnică laborioasă de manipulare prin intermediul instituțiilor de presă. O știre pleacă de la o fărâmă de adevăr pentru a fi apoi livrată pe placul celui care plătește, adică în interesul partidului. Omisiunea face și ea parte din inventarul manipulării, așa cum s-a întâmplat, de pildă, în cazul a numeroase scandaluri pe marginea unor teze de doctorat plagiate. Cazurile au fost îngropate de unele instituții media, chiar și după ce instanțele de judecată au constatat plagiatul.

Sunt publicații care plătesc institutele de sondare a opiniei publice pentru a indica gradul de încredere a românilor în personalități publice, partide, parlamnent, guvern și așa mai departe. Sunt scoși din buzunar posibili candidați la președinție, deși unii dintre ei au declarat în repetate rânduri că nu sunt interesați să intre în politică. Cel mai elocvent este cazul procurorului șef al Uniunii Europene Laura Codruța Kövesi.

Discrepanțele mari dintre un sondaj și altul dau seama de identitatea celui care plătește, explicit de partidul care livrează banii instituției media pentru realizarea unui sondaj care să îl avantajeze. În emisiunile în care sunt invitați politicieni, moderatorii nu pun întrebări incomode, sunt fie post de ascultători, fie le aruncă mingea la fileu pentru a-i lăsa să zburde în voie în peisajul șabloanelor, al promisiunilor demagogice, al înfierării adversarului ori în incantația „grelei moșteniri“.

Nu în ultimul rând, frecvența apariției la televiziuni, în presa scrisă sau online a unor personaje politice, se măsoară prin cuantumul sumelor de la buget pe care partidele le livrează pentru propaganda prin presă.