Opinie: Frica de talibani

Ce rămâne când, în vest, dispare frica de Dumnezeu? Ce rămâne când adevărul e ”relativ” și se ascunde lesne? Când elitele politice găsesc șuvoaie de vorbe goale să le inunde națiunile șocate de incompetența dregătorilor, spre a-și escamota lipsa de fapte salvatoare de vieți puse în pericol de propria inepție, mai degrabă decât de terorismul fundamentaliștilor religioși?

Rămâne frica de talibani. Din cauza ei, președintele american i-a îngrozit definitiv pe oamenii încă prinși în capcana talibană din Kabul și a umplut de încântare și desfătare inimile islamiste și teroriste din întreaga lume. Căci a respins, la 24 august, apelurile de bun simț ale celorlalți lideri din grupul G7, care, just, i-au cerut să extindă termenul limită al evacuărilor din Kabul.

În fond, mai sunt la cheremul islamiștilor de epocă de piatră, adăpostindu-i acum 20 de ani pe teroriștii Al-Qaida, care au omorât aproape 3.000 de oameni în atentatele din SUA, zeci și sute de mii de occidentali și afgani cu meritul de a-i fi ajutat la fața locului pe americani, britanici, germani, români și pe aliații lor.

Un deadline fatal

Dar nu spre a comemora victimele americane de la 11/9 2001 le-a făcut Joe Biden făptașilor terorii, care mai sunt încă în viață, precum și urmașilor lor, plăcerea de a-l trimite la Kabul pe șeful CIA, William Burns. Ci pentru ca șeful serviciului secret american să se umilească, rugându-se în zadar de liderul talibanilor și co-fondatorul lor, Abdul Ghani Baradar, să fie bun, blând și prevenitor și să-i dea voie ”superputerii” să extindă fie și doar un pic sorocul.

Căci, dacă vor să respecte absurdul termen limită de 31 august, occidentalii nu mai au decât câteva zile la dispoziție pentru operațiuni umanitare și trebuie să înceapă încă de pe acum să-și retragă trupa dislocată să protejeze evacuările.

Or, talibanii amenințaseră anterior că orice întârziere a retragerii va antrena ”consecințe” și anunțaseră că nu vor mai permite afganilor să părăsească țara. Vajnicul Pentagon, un exemplu de curaj și vitejie ostășească, l-a avertizat în reacție pe Biden, potrivit Reuters, să nu care cumva să-i expună pe militarii americani furiei talibane, căci riscul pentru bieții soldați ar fi chipurile excesiv.

În Afganistan ceasul ticăie și moartea își face de cap

E lesne de imaginat deznădejdea care și-a făcut loc între oamenii de pe aeroportul capitalei afgane. La fel de ușor de intuit sunt panica și disperarea celor care, căutați în chiar aceste clipe de călăi, se mai ascund și mor de  foame și de sete, dacă nu de glonț și cuțit, la Kabul, pentru că ineptul președinte al ”superputerii” și aliații lui europeni n-au fost în stare să-și facă datoria de a-i evacua la timp, lăsându-i pradă gâzilor islamiști.

Or, ”talibanii asasinează (și) copii nevinovați, în timp ce-și consolidează brutal puterea în Afganistan”, a reliefat, pe marginea unor poze șocante, postate pe Twitter, ex-ministrul de interne afgan, Masoud Andarabi, reluat de Daily Mail. Iar înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Bachelet, a relatat la Geneva despre atrocități talibane, despre execuții în masă de civili și polițiști ori militari afgani, despre reprimarea ucigașă de proteste pașnice, despre îngrădirea libertăților femeilor și a dreptului fetelor de a merge la școală.

Dar cum de a ajuns, oare, o superputere modernă cu o superechipată și superînarmată oaste de elită ca a Statelor Unite să moară de frica unei armate flenduroase de radicali islamiști zdrențăroși?

Un șef al statului american și o elită alăturea cu drumul

Și cum e posibil ca un președinte american, care n-a obosit să promită în campania sa electorală, ba chiar și după, ”multilateralismul” mult disprețuit de predecesorul său Trump, să ignore fără jenă și apelurile principalului aliat al SUA, Boris Johnson, și pe rugămințile fierbinți ale partenerilor săi europeni? E vorba, nota bene, de lideri mult stimați de partidul democrat american, ca Angela Merkel și președintele Franței, Emmanuel Macron!

Atât valorează angajamentele politice și umanitare ale unui președinte cu probleme cognitive și intelectuale majore, dacă nu și laș. În fond, Biden e dependent de o birocrație care și-a depășit de mult nivelul de competență. Și e susținut de o elită de extremă stânga, pentru care nu contează, ba e chiar pernicioasă credibilitatea propriei țări, a vestului, a democrațiilor, iar frica de Dumnezeu există tot atât de puțin, pe cât de intensă îi e spaima de talibani.

Ceea ce nu-i diminuează defel trufia, amintind fatal de nerozia promisiunilor lui Joe Biden, care asigura G7 și NATO, în luna iunie, că ”America is back”, că SUA s-ar fi întors la eficienta conducere a lumii. Era o vrăjeală mimându-l pe terminatorul Arnold Schwarzenegger, o formulă modernă a găunoasei semeții a lui Carol Qintul, mândrindu-se că în ”imperiul său soarele nu apune niciodată”, deși împăratul avea să-l vadă mărunțit de reformă și protestanți.

Biden se referea în iunie la un leadership american în materie de schimbări climatice, de populism polonez și maghiar, de securitate cibernetică și de pandemie. Or, faptul că liderul Casei Albe nu sufla o vorbă despre pericolul islamist, iranian ori de cel rus și chinez și, cu atît mai puțin de neomarxismul american, n-avea să-l adecveze realității. Ori să amelioreze situația.

Lipsurile diplomaților germani...

Aproape aceeași nepotrivire cu realitățile date apasă și bilanțul dregătorilor europeni și al birocrațiilor aliate din G7 și NATO.

La Berlin, cancelara s-a văzut pe drept criticată pentru incapacitatea ei de a determina ministerele federale să pună capăt lunilor de interminabile gâlcevi și de jenante blocaje mutuale, pentru a facilita evacuarea de la poalele Hindukușului a nemților și afganilor care i-au ajutat, în ultimele două decenii.

Tot la Berlin, partidul ”Die Linke”, de extremă stânga, respinge vehement intervenția militară de extragere de la Kabul a refugiaților din Afganistan, cerând căciuliri și poziția ghiocel a vestului în fața talibanilor.

...și a MAE, sub Bogdan Aurescu: căci timpul avea multă răbdare...

Iar de la București, MAE a remis postului Deutsche Welle, în ecou la un articol de bun simț al Sabinei Fati despre nefăcutele diplomației române, care, altfel decât cea poloneză, n-a reușit până acum să salveze nici o judecătoare sau procuroare afgană, un ”drept la replică” reprezentând apogeul penibilului.

Într-un text prolix, grotesc articulat și redactat în cel mai sinistru limbaj de lemn ceaușist, MAE încearcă să ascundă într-o interminabilă gargară absența oricărui magistrat afgan evacuat alături de români și bulgari de la Kabul, în ciuda repetatelor semnale de alarmă lansate de asociații românești de profil.

Același bla bla escamotează îndărătul fluviilor retorice și tergiversările revoltătoare comise de MAE sub acoperirea unor pretexte. De pildă al presupusei ”nevoi de verificări”. Sau al cererilor de ”date concrete” privindu-i pe oamenii de evacuat de la Kabul. Diplomația română dă semne a dispune și acum de timp berechet. Căci pare a considera că pericolul pentru magistrații afgani vânați de talibani n-ar fi nici acum acut.

În schimb, MAE pare a avea vreme inepuizabilă să aștepte dosare cu șină ucigașe psihic și să-și exprime, prezidențial, ”preocuparea deosebită”, ”atenția” constantă pentru ”categoriile vulnerabile” și, vai, disponibilitatea de ”a analiza”.

Soluția

Mai există vreo cale de ieșire din această jale? Evident. Ar fi nevoie de noi toți. Ar fi obligatorie nu doar o presă realmente critică, ci și exemplara mobilizare de proteste occidentale, care să exercite presiuni reale, ample, revendicând fără echivoc demisia grabnică a politicienilor culpabili.        

Și poate n-ar fi rea un pic de smerenie, precum și contracararea ideologiei islamiste prin revenirea la adevăratele valori europene, care sunt și cele iudeo-creștine.

O veche vorbă evreiască relevă că D-zeu doar frica de D-zeu n-o dăruiește. A ne-o procura ar fi poate o cale bună de a ne reduce spaima de talibani.